După ce în şedinţa de ieri a Parlamentului, Vladimir Voronin a dat de înţeles că nu va renunţa nici la mandatul de deputat şi nici la funcţia de şef al statului, PLDM a făcut azi apel către comunitatea internaţională să ajute RM să se poată menţine în cadrul statului de drept.
“Constatăm că refuzul lui Voronin de a demisiona din funcţia de preşedinte al Republicii Moldova este o încălcare gravă a legislaţiei şi reprezintă menţinerea forţată a puterii de stat cu încălcarea prevederilor Constituţiei, calificată de Codul Penal, art 339, drept uzurpare a puterii de stat.” declară vicepreşedintele liberal democratilor, Alexandru Tănase. El precizează că ”atît calitatea de deputat cît şi cea de preşedinte al Republicii Moldova sunt incompatibile cu exercitarea oricărei funcţii retribuite, conform art. 70 şi 81 ale Constituţiei Republicii Moldova. Totodată, Legea despre statutul deputatului în Parlament prin art. 3 lit. „a” stipulează expres că mandatul de deputat este incompatibil cu funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Doar că Voronin vrea să fie un fel de turkmen başi şi să cumuleze toate funcţiile într-o singură persoană.”
Alexandru Tănase, care pînă la accederea sa în Parlament era consilier municipal şi avocat, - funcţii incompatibile cu mandatul de deputat - zice că nu va face abuz de lege, ci va renunţa la vechile funcţii: “mâine voi depune mandatul de consiler în şedinţa Consiliului Municipal, iar cea de avocat deja am făcut toate formalităţile necesare pentru a suspenda licenţa.”
Şi edilul capitalei Dorin Chirtoacă, care a ajuns în Legislativ pe lista Partidului Liberal, spune că alegerea a facut-o demult: ”declaraţia mea de a renunţa la mandatul de deputat a fost depusă la Parlament cu nr. 637 din 5 mai 2009.”
Însă, prim-vicepreşedintele Parlamentului, deputatul comunist Vladimir Ţurcanu sugerează opoziţiei să respecte ea însaşi procedura înainte de a aduce critici PCRM: “E o situaţie stranie, se spune că Chirtoacă a depus o cerere însă eu nu am văzut-o la Parlament. Conform legii, cererea respectivă, demersul trebui să fie depus în adresa preşedintelui Parlamentului. La momentul cînd a fost declaraţia Dlui Dorin Chirtoacă, preşedintele încă nu a fost ales.”
Vicespeakerul mai spune că deocamdată niciun deputat comunist nu are de gînd să renunţe la mandatul de parlamentar. Cît priveşte compatibilitatea funcţiei de deputat cu cea de şef al statului, Ţurcanu precizează că “mandatul preşedintelui este exercitat pînă la depunerea jurămîntului de către preşedinte nou ales. Asta e o normă expres prevăzută în Constituţie şi anume preşedintele ţării de a cumula funcţia de preşedinte a Parlamentului.”
Vladimir Ţurcanu are şi o explicaţie pentru deputaţii comunişti cu funcţii în Guvern: “Au dreptul să depună cerere prin care să solicite permisiunea de a cumula funcţia de deputat cu cea de funcţionar, inclusiv cea de premier.”
Astfel de intenţii, în opinia liderului AMN Serafim Urecheanu ar trebui să ducă la demiterea in corpore a Legislativului: ”Constituţia este pentru toţi. Dacă nu se vor îndeplini legile nici în Parlament, începând de la Preşedintele legislativului pănă la ultimul deputat, atunci acesta nu mai e Parlament al ţării. Vor să transforme Parlamentul în brigadă de tractoare.”
Dacă pînă mâine deputatii comunişti cu funcţii în Guvern şi în administraţia locală, precum şi preşedintele în exerciţiu Vladimir Voronin, nu vor renunţa la posturile extraparlamentare, liderii partidelor din opoziţie spun că vor acuza partidul de guvernămînt la Curtea Constituţională de violare gravă a Constituţiei.