Linkuri accesibilitate

Semnal de alarmă: o primă bancă afectată de lipsa de lichidităţi


Lichidităţile sunt blocate în parte de norma ridicată a rezervelor obligatorii

O primă rîndunică, care anunţă despre efectele crizei în sectorul bancar din Moldova, ar fi anunţul apărut pe recentele facturi la serviciile comunale, ce avertizează consumatorii să nu mai achite plăţi la Investprivatbank. De altfel, asta ar fi una dintre băncile rămase aproape fără lichidităţi, ne-au spus surse din domeniu, care au rugat să le păstrăm anonimatul. Astăzi, la sediul central al Investprivatbank am întîlnit mai multă lume care vroia să îşi retragă depozitele. Printre aceştea, Mihai, un client trecut de 50 de ani, de la care aflu că a depus acum 6 luni 500 de mii de lei, pe care i-a cîştigat, muncind la negru în Portugalia: ”Aşteptăm de vreo trei săptămîni şi în fiecare zi ne spun să venim mîine, poimîne, or săptămîna viitoare şi nu ştim care e perspectiva. Nici angajaţii băncii nu ştiu nimic, nu sunt capabili să rezolve problema.”

Un alt deponent, care se numeşte Nicolae, de la Hînceşti, zice că bate pragul băncii de cîteva săptămîni, ca să retragă 300 de mii de lei. ”Din străinătate copiii ne-au trimis bani şi i-am depus aici şi acum o să ne întrebe unde sunt banii. Nici nu ştiu ce o să le spun. Suma asta era pentru construcţii, prevăzută pentru planuri serioase. Avem îndoieli că ne vom putea recupera banii.”

La Investprivatbank îl întîlnesc şi pe Vitalie Popusoi, un tînăr care spune că are un depozit de 10 mii de Euro, pe care i-ar fi muncit în Spania. După cîteva săptămîni de umblătură zadarnică, Vitalie a revenit la bancă cu o cerere de chemare în judecată: ”Eu nu pot să îmi ridic banii pentru că banca are probleme cu lichidităţile.”

Interlocutorii mi-au spus că li s-ar fi promis ridicarea a cel mult 5 mii de lei, restul urmînd să fie achitat în functie de suma obţinută după comercializarea activelor băncii. Administraţia Investprivatbank nu a fost însă de găsit.

Am încercat să aflăm de la Victor Cibotaru, prim viceguvernator al Băncii Naţionale, dacă această bancă ar fi singura din Moldova afectată de criză sau în aceeaşi situaţie ar fi şi alte bănci: ”Eu nu mă ocup de supravegherea bancară şi nu pot comenta. În medie pe sistem băncile au lichiditate mai mult decît suficient.” a declarat Cibotaru pentru Europa Liberă.

Expertul Alexandr Burdeinîi, director al portalului Infomarket, specializat şi în domeniul băncilor, se arată convins că BNM ar urma să ia anumite măsuri: ”BNM ar trebui să intervină cu ajutor la o sigură bancă, decît ulterior să fie pusă în situaţia de a salva întregul sistem. Mai ales că Investprivatbank, din cîte ştiu, are peste 700 milioane în depozite de la persoane fizice. O rată destul de înaltă, cam 7 la sută din depozitele întregului sistem bancar. Acum ar fi suficient ca o bancă să fie în incapacitate de plată şi atunci sistemul bancar ar putea cădea ca nişte piese de domino. Din acest motiv sunt necesare măsuri de sprijin din partea BNM.”

Un alt expert economic, Veaceslav Negruţă adaugă că o relaxare a politicii monetare ar scoate sistemul bancar din criză: ”Toate Băncile Centrale din regiune, Ucraina, România, Rusia reduc norma rezervelor obligatorii. La noi s-a recurs la majorare. Însă acum este cazul de urgenţă de a reduce norma rezervelor obligatorii. Astfel băncile vor avea mai multe lichidităţi. Ceea ce ce întîmplă acum în sectorul bancar e o problemă mai mult de sistem decît doar pentru o singură bancă. Este şi rezultatul unor decizii proaste de a scoate lichidităţile prin rezervele obligatorii de către BNM. În plus, remitenţele s-au redus considerabil, astea fiind o sursă importantă pentru băncile comerciale la formarea lichidităţilor în sistemul bancar.”

Experţii independeţi sugerează autorităţilor să renunţe la tactica “struţului” şi să aplice măsuri de natură să menţină sistemul bancar în albia stabilităţii.
Previous Next

XS
SM
MD
LG