Astăzi se împlinesc exact 20 de ani de la încheierea lucrărilor primului congres al deputaţilor poporului din URSS. Convocat la Moscova la 25 mai 1989, congresul a marcat, prin consecinţele sale, o cotitură importantă în destinele Perestroikăi şi, prin extensie, a Uniunii Sovietice în ansamblu. Prin comparaţie cu alegerile din Polonia din iunie 1989, congresul deputaţilor din URSS nu a rezultat însă dintr-un scrutin sută la sută democratic. Din totalul de 2225 de deputaţi, 1500 au fost aleşi în circumscripţii electorale, iar 750, adică o treime, au fost numiţi din oficiu de către PCUS, sindicate şi organizaţii obşteşti.
Scopul convocării congresului era în primul rând acela de a acorda legitimitate procesului de reformare a societăţii sovietice, iniţiat de Mihail Gorbaciov în 1985. Pentru prima dată în istoria Uniunii Sovietice, şedinţele au fost transmise în direct la televiziunea centrală, principalele ziare moscovite şi cele locale preluând integral textele luărilor de cuvânt.
Impactul asupra societăţii sovietice a fost unul enorm, unii admirând panoplia de opinii exprimate de vorbitori, iar alţii dimpotrivă – fiind contrariaţi că forul legislativ suprem al ţării este atât de dezbinat în chestiuni privind viitorul statului sovietic, al rolului PCUS şi a ritmului şi conţinutului reformelor politice şi economice care urmau să fie înfăptuite.
Aşa cum a mărturisit recent istoricul Yuri Afanasiev, unul dintre liderii Grupului interregional, care a întrunit cei mai fervenţi susţinători ai Perestroikăi, congresul era constituit din două categorii importante. Primul era cel al nomenclaturii, iar al doilea, al aşa-numitei clase a gânditorilor care îi deserveau pe cei dintâi. Numai deputatul Andrei Saharov era, în opinia lui Afanasiev, unica persoană care a sesizat şi a exprimat tranşant ideea introducerii sistemului multipartid, insistând ca Grupul Interregional să joace rolul de opoziţie instituţionalizată. Saharov însă a fost bruscat de Gorbaciov şi peste câteva zile se va stinge din viaţă.
Din partea RSSM au fost prezenţi la congres 43 de deputaţi aleşi şi alţi 13 numiţi din oficiu de partid, sindicate şi alte organizaţii obşteşti. Zece dintre deputaţii aleşi erau reprezentanţi ai intelectualilor, lideri ai mişcării naţionale moldoveneşti. Printre aceştia îi amintim pe Grigore Vieru, Ion Hadârcă, Eugen Doga, Dumitru Matcovschi, Mihai Cimpoi, Ion Druţă, Leonida Lari, Nicolae Dabija. Unul dintre aceştia, Dumitru Matcovschi, a reuşit să-l înfrunte cu succes chiar pe şeful KGB de la Chişinău, ceea ce a dus la un accident rutier deosebit de grav şi foarte suspect la 17 mai 1989, din care a supravieţuit ca prin minune. Alţi deputaţi au reuşit să câştige voturile alegătorilor în faţa altor reprezentanţi ai nomenclaturii de partid şi de stat. În unele circumscripţii au avut câştig de cauză însă elemente reacţionare, viitori lideri ai Interfrontului, precum mareşalul Ahromeev, ales deputat din partea oraşului Bălţi.
Din luările de cuvânt ale deputaţilor din partea Moldovei, reţinem interpelarea făcută de Mihai Cimpoi care cerut investigarea incidentelor violente de la Tbilisi din 9 aprilie 1989, când forţele de ordine au aplicat hârleţe de genişti şi gaze toxice împotriva demonstranţilor paşnici. Cimpoi a cerut, de asemenea, revenirea asupra suspendării Decretului cu privire la mitinguri şi demonstraţii, votată de congres anterior, altfel existând riscul ca primul congres al deputaţilor din URSS să fie etichetat ca unul al deputaţilor anti-populari. Leonida Lari, la rândul ei, a remarcat nevoia de a stăvili migrarea aşa zişilor specialişti în RSSM, pentru că aceştia sunt „rupţi de la rădăcinile lor şi nelegaţi prin nimic de ale noastre, se adună la „interfront” şi se împotrivesc cu încrâncenare ca blândul nostru popor ce i-a primit să aibă parte de limbă, de istoria şi cultura sa pe teritoriul străbun… Jugul turcesc de 300 de ani nu ne-a distrus limba, iar câteva decenii de stagnare sau de cult al puterii au gonit-o din toate sferele vieţii sociale”.
Congresul a creat numeroase comisii, printre care şi cea condusă de Alexandr Iakovlev, cu privire la aprecierea consecinţelor politice ale Pactului Ribbentrop-Molotov. Din partea RSSM în această comisie au fost numiţi Ion Druţă şi Grigore Eremei. Retincenţa exprimată de Druţă atunci faţă de condamnarea pactului odios care a rupt Basarabia de la România a anticipat trecerea scriitorului stabilit de decenii la Moscova în tabăra etno-moldoveniştilor, ostili întoarcerii moldovenilor la identitatea naţională românească.
Scopul convocării congresului era în primul rând acela de a acorda legitimitate procesului de reformare a societăţii sovietice, iniţiat de Mihail Gorbaciov în 1985. Pentru prima dată în istoria Uniunii Sovietice, şedinţele au fost transmise în direct la televiziunea centrală, principalele ziare moscovite şi cele locale preluând integral textele luărilor de cuvânt.
Impactul asupra societăţii sovietice a fost unul enorm, unii admirând panoplia de opinii exprimate de vorbitori, iar alţii dimpotrivă – fiind contrariaţi că forul legislativ suprem al ţării este atât de dezbinat în chestiuni privind viitorul statului sovietic, al rolului PCUS şi a ritmului şi conţinutului reformelor politice şi economice care urmau să fie înfăptuite.
Aşa cum a mărturisit recent istoricul Yuri Afanasiev, unul dintre liderii Grupului interregional, care a întrunit cei mai fervenţi susţinători ai Perestroikăi, congresul era constituit din două categorii importante. Primul era cel al nomenclaturii, iar al doilea, al aşa-numitei clase a gânditorilor care îi deserveau pe cei dintâi. Numai deputatul Andrei Saharov era, în opinia lui Afanasiev, unica persoană care a sesizat şi a exprimat tranşant ideea introducerii sistemului multipartid, insistând ca Grupul Interregional să joace rolul de opoziţie instituţionalizată. Saharov însă a fost bruscat de Gorbaciov şi peste câteva zile se va stinge din viaţă.
Din partea RSSM au fost prezenţi la congres 43 de deputaţi aleşi şi alţi 13 numiţi din oficiu de partid, sindicate şi alte organizaţii obşteşti. Zece dintre deputaţii aleşi erau reprezentanţi ai intelectualilor, lideri ai mişcării naţionale moldoveneşti. Printre aceştia îi amintim pe Grigore Vieru, Ion Hadârcă, Eugen Doga, Dumitru Matcovschi, Mihai Cimpoi, Ion Druţă, Leonida Lari, Nicolae Dabija. Unul dintre aceştia, Dumitru Matcovschi, a reuşit să-l înfrunte cu succes chiar pe şeful KGB de la Chişinău, ceea ce a dus la un accident rutier deosebit de grav şi foarte suspect la 17 mai 1989, din care a supravieţuit ca prin minune. Alţi deputaţi au reuşit să câştige voturile alegătorilor în faţa altor reprezentanţi ai nomenclaturii de partid şi de stat. În unele circumscripţii au avut câştig de cauză însă elemente reacţionare, viitori lideri ai Interfrontului, precum mareşalul Ahromeev, ales deputat din partea oraşului Bălţi.
Din luările de cuvânt ale deputaţilor din partea Moldovei, reţinem interpelarea făcută de Mihai Cimpoi care cerut investigarea incidentelor violente de la Tbilisi din 9 aprilie 1989, când forţele de ordine au aplicat hârleţe de genişti şi gaze toxice împotriva demonstranţilor paşnici. Cimpoi a cerut, de asemenea, revenirea asupra suspendării Decretului cu privire la mitinguri şi demonstraţii, votată de congres anterior, altfel existând riscul ca primul congres al deputaţilor din URSS să fie etichetat ca unul al deputaţilor anti-populari. Leonida Lari, la rândul ei, a remarcat nevoia de a stăvili migrarea aşa zişilor specialişti în RSSM, pentru că aceştia sunt „rupţi de la rădăcinile lor şi nelegaţi prin nimic de ale noastre, se adună la „interfront” şi se împotrivesc cu încrâncenare ca blândul nostru popor ce i-a primit să aibă parte de limbă, de istoria şi cultura sa pe teritoriul străbun… Jugul turcesc de 300 de ani nu ne-a distrus limba, iar câteva decenii de stagnare sau de cult al puterii au gonit-o din toate sferele vieţii sociale”.
Congresul a creat numeroase comisii, printre care şi cea condusă de Alexandr Iakovlev, cu privire la aprecierea consecinţelor politice ale Pactului Ribbentrop-Molotov. Din partea RSSM în această comisie au fost numiţi Ion Druţă şi Grigore Eremei. Retincenţa exprimată de Druţă atunci faţă de condamnarea pactului odios care a rupt Basarabia de la România a anticipat trecerea scriitorului stabilit de decenii la Moscova în tabăra etno-moldoveniştilor, ostili întoarcerii moldovenilor la identitatea naţională românească.
