Scriitorul moldovean şi politicul

În cele două decenii de independenţă, relaţia scriitorului moldovean cu politicul a pendulat mereu între două extreme, între a se urca hotărît pe baricade şi a se retrage dezamăgit şi hulit în propriul său turn de fildeş. În timp, cea de-a doua atitudine a avut cîştig de cauză în faţa celei dintîi, mai ales după ce scriitorul moldovean şi-a dat singur în nas cu luleaua atunci cînd s-a implicat prea serios în politică. Efectul prezenţei scriitorilor în parlament, iar în primele legislative numărul lor a fost extrem de mare, fusese acela că scriitorul a fost transformat peste noapte într-un ţap ispăşitor pentru toate lucrurile rele care se întîmplau în ţară şi pentru toate eşecurile tinerei democraţii moldoveneşti. Contrar adevărului istoric, toată vina a fost aruncată pe umerii plăpînzi ai scriitorului. Dacă bătrînele de la ţară îşi primeau pensia cu o întîrziere de o jumătate de an vinovaţi de această stare de lucruri erau, fireşte, scriitorii. Şi tot ei erau responsabili şi atunci cînd falimentau fabricile şi lumea rămînea fără lucru sau cînd se devaloriza cu o viteză cosmică leul.

Această idee falsă, cu timpul, s-a transformat într-o prejudecată şi ea încă mai poate fi întîlnită la anumite categorii sociale, cu toate că astăzi împuşcă mai rar. Pe la mijlocul deceniului trecut, însă, oamenii politici puteau aduna voturi cu lopata doar beştelindu-i pe scriitori. Oare cum cei care scoseseră zeci de mii de oameni pe străzile Chişinăului la sfîrşitul anilor optzeci au devenit simbolul eşecului transformărilor sociale şi economice?

O explicaţie ar fi aceea că politicienii conservatori contra cărora luptau scriitorii se dovediseră a fi mai abili decît aceştia, aşa încît şi-au asumat toate cuceririle revoluţiei antisovietice iar scriitorii au fost puşi la stîlpul infamiei. Fireşte că după acest eşec răsunător, o perioadă lungă de timp scriitorii s-au retras din viaţa politică, îmbrăţişînd o atitudine neutră şi apolitică . De cîtva timp încoace, însă, se pare că scriitorii moldoveni au regîndit relaţia cu politicul, incluzînd această dimensiune în literatură. Mai ales în ultimul timp a apărut un număr impresionant de piese de teatru, romane, povestiri sau poezii unde e scos pe tapet politicul, cum ar fi, să zicem, eşecul revoluţiei antisovietice.

Aceasta pe de o parte, iar pe de altă parte, scriitorii apar din nou în public, sau revin masiv în mass-media unde afişează o atitudine foarte critică faţă de metehnele puteriii. Scriitorul moldovean de astăzi e gata din nou să se implice în politic, dar, de data aceasta, nu pe post de ţap ispăşitor.