Linkuri accesibilitate

Priorităţile PCRM în caz că se va menţine la guvernare


Vladimir Ţurcanu
Vladimir Ţurcanu

V. Ţurcanu: "Continuarea politicii din ultimii 8 ani şi consolidarea statului"

Europa Libera: Care vor fi principalele priorităţi ale PCRM în caz că vor prelua guvernarea după alegeri?

Vladimir Ţurcanu: Pentru noi va fi o prelungire a guvernării şi noi suntem obligaţi faţă de alegătorii noştri şi faţă de stat să continuăm toate reformele social-economice, politice, în domeniul politicii externe inclusiv, care au fost implementate pe parcursul a 8 ani. Evenimentele din 6- 7 aprilie au arătat că mai avem un obiectiv – patriotismul şi problema consolidării statului Republica Moldova.

Europa Liberă
: La ce reforme vă referiţi?

Vladimir Ţurcanu
: Dacă vorbim de reforma în domeniul justiţiei, noi am adoptat foarte multe acte legislative care se referă la consolidarea sistemului judecătoresc şi consolidarea autonomiei sistemului judecătoresc şi a independenţei judecătorilor. Dar aceste legi trebuie să fie implementate.

Europa Liberă
: Cum veţi face legile să lucreze?

Vladimir Ţurcanu
: Dacă vorbim de activitatea parlamentară este evident că asigurarea controlului parlamenatar asupra implementării acestor legi. Chiar şi situaţia legată de reproşurile justiţiei noastre prin adoptarea unor decizii CEDO, anume Parlamentul în 2008 a examinat problema dată. A fost adoptată o hotărâre a Parlamentuluui şi au fost trasate anumite sarcini. Pregătirea cadrelor, asigurarea lor financiară, consolidarea bazei material-tehnice a instituţiilor judiciare, dar tototdată şi consolidarea responsabilităţii judecătorilor. Nu trebuie să uităm că judecătorul este independent dar el nu trebuie să fie independent faţă de lege.

Europa Liberă: Aţi vorbit de patriotism, că ar fi nevoie de măsuri suplimentare. Care ar fi acestea?

Vladimir Ţurcanu
: Începând de la grădiniţa de copii. Vă dau un exemplu. Copilul meu merge la grădiniţă. Vine acasă şi spune: „Tată, noi azi am cântat „noi suntem români”. Este un exemplu clasic ce înseamnă educaţie. Eu am spus că trebuie să cânţi „suntem noi moldoveni”.

Europa Liberă
: Dacă eventual veţi avea nevoie să faceţi o coaliţie în viitorul Parlament pe ce partide mizaţi?

Vladimir Ţurcanu
: Considerăm că cea mai bună variantă pentru societate este ca o forţă politică să câştige majoritatea.

Europa Liberă
: Şi dacă totuşi nu o să se întâmple?

Vladimir Ţurcanu
: Vom încerca să negociem din nou situaţia şi căile de ieşire din criza aceasta politică.

Europa Liberă
: Cine credeţi că trebuie să stabilească adevărul despre ce s-a întâmplat la 5 aprilie şi în zilelele următoare?

Vladimir Ţurcanu
: Eu m-aş adresa la oponenţii noştri să se gândească foarte bine când aruncă nişte invinuiri despre nişte fraudări sau falsificări a alegerilor.

Europa Liberă
: Comisia pe care o conduceţi Dvs şi care urma să investigheze ce s-a întâmplat la şi după alegeri funcţionează?

Vladimir Ţurcanu: După primele şedinţe ale comisiei noi am propus la toate partidele din opoziţie, la societatea civilă şi la reprezentantul Consiliului Europei şi al Uniunii Europene: Vă rog înaintaţi candidaturi. Şi până în ziua de azi este o blocare la aceste adresări. Şi dacă noi vorbim despre reprezentanţii europeni, ei au spus că este deja identificată o persoană din partea Uniunii Europene, că este un expert internaţional din Dublin, dl. Ristovschi îmi spune în fiecare săptămână că da, acuşi va fi nominalizată şi persoana din partea Consiliului Europei. Din partea opoziţiei este o tăcere. Eu sunt nevoit să mă adresez acum repetat. Poftim, înaintaţi reprezentantul. Ca dlor să participe de rând cu restul, cu drept deplin al membrilor de comisie.
XS
SM
MD
LG