„Am demisionat din cauza dezacordului cu administratorii teatrului în legătură cu politica lor în unele chestiuni majore de dezvoltare și față de viitoarea dezvoltare artistică a teatrului”, declara zilele trecute Alexandr Vedernikov, directorul celebrului Teatru Bolșoi, într-un interviu acordat săptămînalului Time. Anunțul demisiei, făcut în cursul turneului pe care compania rusă îl întreprinde în Italia, invitată de La Scala din Milano, i-a surprins pe criticii muzicali și a avut un ecou relativ larg în presa internațională.
Alexandr VedernikovVedernikov, o personalitate foarte apreciată în lumea operei și a baletului, declara în interviul amintit că separarea sa de Bolșoi este în acord cu convingerile sale profunde, spunînd: „eu cred în logica primară a deciziilor pentru teatru ce trebuie să fie artistice și nu în logica birocrației – aceasta nu are nimic în comun cu problematica artistică”.
Dirijorul de la Bolșoi este extrem de bine cotat în lumea muzicală internațioanlă și semn al aprecierii contribuției sale la interpretarea muzicii ruse, în special a celei a lui Dmitri Șostakovici, anul trecut a fost declarat de lunarul britanic BBC Music Magazine drept „cel mai bun dirijor al anului”.
Doar lumea rusă nu pare să fie mirată de ceea ce se petrece la Bolșoi. In fapt, după decenii de nepăsare și neglijență, teatrul a ajuns într-o stare deplorabilă, cu peste 70% din fundații deteriorate grav. Pagubele nu sînt noi, ele datînd încă de la construcția unei linii de metro în anii 30. O bombă care a distrus parțial teatrul în anii celui de-al doilea război mondial, a determinat înlocuirea pereților de lemn cu unii de beton, avînd drept consecință, din anii 50, deteriorarea ambianței acustice a sălii.
După ani de discuții, în 2005, cu sprijinul UNESCO, a fost aprobat un proiect de restaurare, în valoare de 700 de milioane de dolari. Restaurarea urma să fie încheiată anul acesta, dar ministrul rus al culturii a anunțat nu de mult că lucrările se vor prelungi pînă spre mijlocul anului 2011.
Birocrația, politizarea culturii și criza financiară își dau mîna în eșecul de pînă acum al aplicării proiectului de restaurare și joacă un rol determinant, se pare, în ieșirea din scenă fracasantă a lui Alexandr Vedernikov. Critici moscoviți, citați de Time, amintesc tendința de a considera Bolșoi-ul ca o clădire simbolică pentru Rusia, înainte de orice considerații artistice. Pe fundalul crizei, Vedernikov s-a trezit în fața faptului împlinit că autoritățile nu au reînoit contractul firmei germane Müller-BBM, specialistă mondială în acustică și însărcinată cu refacerea sonorității sălii din epoca ei de glorie. „Nu mă pot aștepta decît la rezultate dezastruoase”, declara Vedernikov la aflarea veștii că va trebui să renunțe la expertiza germană, în favoarea unei societăți ruse anonime.
La Moscova, conducerea Operei a încercat să minimalizeze impactul anunțului demisiei lui Vedernikov, afirmînd că spre deosebire de alte mari teatre din Rusia – aluzie la Mariinsky de la Sankt Petersburg și directorul său Valeri Gergiev – Bolșoi are o structură complexă decizională, la care contribuie mai mulți directori și dirijori. Opinia criticilor muzicali ruși și străini este însă diferită, plecarea lui Vedernikov fiind deplînsă deoarece lui i s-a datorat o întinerire a Operei, după anii de lîncezeală ce au urmat destrămării Uniunii Sovietice și impunerea unor standarde calitative internaționale ce au reclădit faima mondială a orchestrei teatrului.
Dirijorul de la Bolșoi este extrem de bine cotat în lumea muzicală internațioanlă și semn al aprecierii contribuției sale la interpretarea muzicii ruse, în special a celei a lui Dmitri Șostakovici, anul trecut a fost declarat de lunarul britanic BBC Music Magazine drept „cel mai bun dirijor al anului”.
Doar lumea rusă nu pare să fie mirată de ceea ce se petrece la Bolșoi. In fapt, după decenii de nepăsare și neglijență, teatrul a ajuns într-o stare deplorabilă, cu peste 70% din fundații deteriorate grav. Pagubele nu sînt noi, ele datînd încă de la construcția unei linii de metro în anii 30. O bombă care a distrus parțial teatrul în anii celui de-al doilea război mondial, a determinat înlocuirea pereților de lemn cu unii de beton, avînd drept consecință, din anii 50, deteriorarea ambianței acustice a sălii.
După ani de discuții, în 2005, cu sprijinul UNESCO, a fost aprobat un proiect de restaurare, în valoare de 700 de milioane de dolari. Restaurarea urma să fie încheiată anul acesta, dar ministrul rus al culturii a anunțat nu de mult că lucrările se vor prelungi pînă spre mijlocul anului 2011.
Birocrația, politizarea culturii și criza financiară își dau mîna în eșecul de pînă acum al aplicării proiectului de restaurare și joacă un rol determinant, se pare, în ieșirea din scenă fracasantă a lui Alexandr Vedernikov. Critici moscoviți, citați de Time, amintesc tendința de a considera Bolșoi-ul ca o clădire simbolică pentru Rusia, înainte de orice considerații artistice. Pe fundalul crizei, Vedernikov s-a trezit în fața faptului împlinit că autoritățile nu au reînoit contractul firmei germane Müller-BBM, specialistă mondială în acustică și însărcinată cu refacerea sonorității sălii din epoca ei de glorie. „Nu mă pot aștepta decît la rezultate dezastruoase”, declara Vedernikov la aflarea veștii că va trebui să renunțe la expertiza germană, în favoarea unei societăți ruse anonime.
La Moscova, conducerea Operei a încercat să minimalizeze impactul anunțului demisiei lui Vedernikov, afirmînd că spre deosebire de alte mari teatre din Rusia – aluzie la Mariinsky de la Sankt Petersburg și directorul său Valeri Gergiev – Bolșoi are o structură complexă decizională, la care contribuie mai mulți directori și dirijori. Opinia criticilor muzicali ruși și străini este însă diferită, plecarea lui Vedernikov fiind deplînsă deoarece lui i s-a datorat o întinerire a Operei, după anii de lîncezeală ce au urmat destrămării Uniunii Sovietice și impunerea unor standarde calitative internaționale ce au reclădit faima mondială a orchestrei teatrului.
