O cale ferată cu cîntec

Locuitorii satului Manta (r. Cahul) spun că progresul a dat năvală peste ei în urmă cu un an, cînd a început să circule trenul pe tronsonul care face legătura între capitală cu portul Giurgiuleşti. Mai în glumă mai în serios, sătenii spun că de fapt trenul ar fi înlocuit cîntatul cocoşilor, în loc să le fi îmbunătăţit traiul, aşa cum le promiteau autorităţile: ”statul îşi face treaba după propriul interes, pentru că pe noi nu ne-a bucurat cu nimic. Nu avem nevoie de cale ferată. Doar trecem peste ea ca să ajungem la baltă. Se zvoneşte prin sat că vor s-o mai lăţească. Au bătut deja nişte ţăruşi. Nu ştim nimic, pentru că autorităţile nu spun ce au de gînd să mai facă.”

Orice polemici, despre partide, despre cei care au pîinea şi cuţitul, ajung inevitabil în punctul dureros al localnicilor: felul cum au fost despăgubiţi pentru terenurile cedate statului pentru construirea căii ferate: “şi eu am avut aici 6 sotce de viţă de vie, dar a trecut buldozerul şi în loc a apărut calea ferată. Nu am fost despăgubit, nici nu am stat de vorbă cu autorităţile. Părinţii mei din satul Paşcani au fost invitaţi la primărie unde li s-a spus că au ajuns banii, care ar trebui să fie cedaţi pentru asfăltuirea Paşcanilor. Părinţii mei s-au revoltat că au ajuns la 85 de ani să fie jefuiţi de stat.”

Alţi săteni din Manta - soţii Ileana şi Constantin Onos, zic că nu se pot încă obişnui cu trenul care trece prin curtea lor. Asta după ce au renunţat la aproape jumătate din terenul aflat în proprietate, pe care aveau cîteva sere moderne: “statul vinde acum terenuri cu mii de Euro, însă nouă ne-au plătit numai cîte 300 de lei pe sotcă. Ţară de hoţi şi de şarlatani! Ar fi bine ca bătrînii să nu mai aibă dreptul de vot. Lasă tineretul să voteze, care au fost prin ţări şi au văzut, dar alde noi privim televizorul şi atîta tot! Costel îmi zice mie, eu lui. Cînd e vreo şedinţă de Guvern cu Voronin, ne sfădim. Apoi îmi liniştesc soţul ca să nu-i plesnească vreo vînă după cap şi cu asta rămînem. Voronin a ajuns comunist capitalist. Cum triumfă el că a făcut cale ferată şi bănci, dar numai pentru dînsul, că pentru popor – sărăcie!”

În satul vecin – Colibaşi am discutat cu cîţiva săteni care spălau covoare la o baltă în zona de frontieră, lîngă calea ferată. Ei ne-au zis că nu s-ar fi dumerit care ar fi utilitatea publică a căii ferate, dar spun că au făcut socoteli cu cine nu ar trebui să voteze pe 29 iulie: “Comuniştii nu. Chiar nu vreau, nu mai vrem închisoarea asta. Ajunge atîta răbdare! Eu am patru copii, dar nu am unde lucra. Muncesc cu ziua pentru o sută de lei. Nu am cum să mă descurc cu aşa venituri. Ne amăgeşte că ne vor da, că vor face, dar e scump totul. Nu îmi place de Voronin, că vorbeşte “pui şi ouă.” El ar trebui de bunăvoie să spună: ”măi băieţi, sunteţi tineri, eu mă eliberez.” Să iasă de acolo! Să lase tineretul că se duce peste graniţă! “

Despre calea ferată la Manta s-au compus deja catrene ironice, sau strigături, care iau în başcălie ieşirea zgomotoasă la mare, la propriu si la figurat, pe care şi-a asigurat-o Chişinăul. Numai că nu se mai fac horele de altă dată ca aceste catrene să devină folclor adevărat.