Linkuri accesibilitate

ENEMO sistează monitorizarea şi îşi retrage observatorii


Decizia luată după ameninţările repetate cu care au fost confruntaţi observatorii

Misiunea observatorilor internaţionali ENEMO care urma să monitorizeze alegerile din Republica Moldova a difuzat miercuri la amiază o declaraţie în care anunţă că misiunea renunţă la monitrozare şi îşi retrage observatorii. În declaraţie se spune: „În condiţiile create de autorităţi este imposibil de efectuat o monitorizare complexă a alegerilor. În afară de atititudinea ostilă a autorităţilor, o parte din observatorii ENEMO au fost ameninţaţi de persoane necunoscute. În asemenea situaţie, misiunea ENEMO nu poate garanta securitatea observatorilor săi şi este nevoită să-şi înceteze activitatea”.

ENEMO este o reţea europeană de monitorizare a alegerilor ce participă la observarea alegerilor în diferite ţări. CEC din Moldova a decis la 22 iulie să invite această reţea la observarea scrutinului in 29 iulie, însă ulterior a acreditat mai puţin de jumătate din observatori – 53 din 140 de observatori din 12 ţări ce au solicitat acreditarea.

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG