Paul Hodorogea: Domnul Aureliu Busuioc, ce vă amintiți din perioada anilor 1939-1940?
Aureliu Busuioc: Mă întorci cu 70 de ani în urmă! E foarte greu sa fii obiectiv mai ales cand e vorba de amintirile unui copil. Aveam, in 1939, 11 ani, tin minte ca era o dimineața frumoasa. Am impresia că era sau duminica sau o sarbatoare. In orice caz sarbatoream pentru ca terminasem clasa a 2-a de liceu. Plecam impreuna cu mama si 2 surori in centru la bunici. Noi locuiam in regiunea asta a televiziunii de astăzi. Era o şcoala acolo, unde tata era director. Tata era concentrat. La Nistru săpa tranşee contra bolşevicilor. La bunici intotdeauna era interesant. Si mai ales cu bucuria că terminasem cu bine liceul, era vacanța in față, si era bucuria aceasta a viitoarei plaje de la Bugaz, a viitoarelor zile libere de dimineața pana seara cu prietenii. In drum spre bunici mama s-a impiedicat si s-a plans ca o doare foarte mult mâna.
Ne-am aproat de centrul orasului si am vazul multime destul de mare care se adună. Vânzoleală pe alte străzi. Birje, maşini incarcate cu bagaje. Cineva fugea, cineva părăsea casele la repezeală, pentru ca se mai imprasitau geamantane, se mai țipa, se mai striga. Nu stiam despre ce este vorba. Căutam un doctor şi am găsit un doctor, țin minte şi astazi numele lui. El, cu câteva geamantane pregatite se indrepta spre iesire cand a vazut-o pe mama plângând de durere. A intârziat puțin ca să ne spună ca mama şi-a rupt clavicula. I-a aplicat un pansament si-a cerut scuze ca mai multe nu poate face. I-a dat un calmant, a refuzat orice ban, a fugit, s-a urcat intr-o birja şi a plecat la gară.
Făcea impresia ca a intarziat, pentru că ultimele trenuri au plecat mai de dimineață. Gara era plina de cetățeni care nu reuşiseră să părăsească oraşul. De altfel, s-a aflat cu întârziere despre ULTIMATUM şi despre sosirea noilor stapani ai Basarabiei. Mulți au ramas contra voinței lor aici in oraş, să devina cetățeni sovietici.
Din cand in cand se auzeau impuscături, din cand in cand ajungeau la noi țipete. Stăteam incuiați, tata nu era, nu stiam ce s-a intamplat cu el, nu ştiam daca vine ori nu. Eram in asteptare. Asta mi-o amintesc perfect: au trecut pe langa noi un grup de cetățeni civili cu doi soldati români. Unul dintre civili cu o arma in mana, arma nu era in mainile soldatului ci ale civilului care striga: SLOBODA, SLOBODA!! Mama ne-a explicat cam despre ce putea fi vorba. Că Basarabia candva era aşa şi aşa, acum va fi altfel.
S-a consumat ziua cu usa inchisa la cheie. Fără să scoatem nasul afara din casă a fost o noapte la fel de tulbure asa cum a fost si toata ziua deşi nu ne-am dus in oraş, că bunicii ne-au interzis sa ne amestecam in multime. Intr-adevăr au fost reglari de conturi. Vorba ceea cum se canta in internatională: „Cine n-a fost nimic va fi mare si tare!” Si mai săreau proletari ca sa se razbune pe mai stiu eu cine.
Peste 3 zile a apărut tata. Cu greu ajuns de la nistru unde incerca sa ridice fortificații contra invaziei ruseşti, lucru la care s-a renunțat pana la urmă. Şi mai tarziu aveam sa inteleg despre ce e vorba. Cum un stat asa mare ca Rusia si-a permis să mintă că majoritatea locuitorilor din Basarabia sunt ucraineni, ca Basarabia a fost rusească dintotdeauna. Cam astea sunt amintirile din aceia.
Paul Hodorogea: Cand a fost momentul cand ați aflat că se numeşte „Pactul Ribbentrop-Molotov” ?
Aureliu Busuioc: A, lucrurile aceastea mult mai târziu. Primeam ziare. Primeam „Universul”, „Curentul” – 2 ziare mari, dintre cele mai mari care apăreau in România pe atunci. Şi ştiam despre vizita lui Ribbentrop la Moscova. Aşa intre noi fie vorba, citeam mai mult titlurile, nu conținutul, pentru că altul era interesul vârstei mele. Țin minte că totuşi aceste 3 nume: Ribbentrop, Stalin şi Molotov le-am gasit prin casă şi care pana la urma puteau sa ne produca neplăceri.
Peste câteva zile de la sosirea trupelor sovietice in Chisinau in niste automobile infiorator de primitive, imbracati in cizme de cârpă, de berezint, in textila asta foarte tare. In niste uniforme primitive, eu stiu, saracacioase şi prăfuite, murdare. Un milițian care umbla din casă in casă, intrand la noi, tata inca nu era (tata avea o biblioteca destul de garnisită) – i-a spus mamei să arunce neaparat aceste ziare cu propagandă românească, legionară. Prima dată când am auzit o limbă românească atât de stricată. Era de dincolo, moldovean din RSSM. Cuvântul „pact” nu țin minte să-l fi întâlnit, dar numele acestea le-am aflat aşa, la câtva timp după ocupație.
Aureliu Busuioc: Mă întorci cu 70 de ani în urmă! E foarte greu sa fii obiectiv mai ales cand e vorba de amintirile unui copil. Aveam, in 1939, 11 ani, tin minte ca era o dimineața frumoasa. Am impresia că era sau duminica sau o sarbatoare. In orice caz sarbatoream pentru ca terminasem clasa a 2-a de liceu. Plecam impreuna cu mama si 2 surori in centru la bunici. Noi locuiam in regiunea asta a televiziunii de astăzi. Era o şcoala acolo, unde tata era director. Tata era concentrat. La Nistru săpa tranşee contra bolşevicilor. La bunici intotdeauna era interesant. Si mai ales cu bucuria că terminasem cu bine liceul, era vacanța in față, si era bucuria aceasta a viitoarei plaje de la Bugaz, a viitoarelor zile libere de dimineața pana seara cu prietenii. In drum spre bunici mama s-a impiedicat si s-a plans ca o doare foarte mult mâna.
Ne-am aproat de centrul orasului si am vazul multime destul de mare care se adună. Vânzoleală pe alte străzi. Birje, maşini incarcate cu bagaje. Cineva fugea, cineva părăsea casele la repezeală, pentru ca se mai imprasitau geamantane, se mai țipa, se mai striga. Nu stiam despre ce este vorba. Căutam un doctor şi am găsit un doctor, țin minte şi astazi numele lui. El, cu câteva geamantane pregatite se indrepta spre iesire cand a vazut-o pe mama plângând de durere. A intârziat puțin ca să ne spună ca mama şi-a rupt clavicula. I-a aplicat un pansament si-a cerut scuze ca mai multe nu poate face. I-a dat un calmant, a refuzat orice ban, a fugit, s-a urcat intr-o birja şi a plecat la gară.
Făcea impresia ca a intarziat, pentru că ultimele trenuri au plecat mai de dimineață. Gara era plina de cetățeni care nu reuşiseră să părăsească oraşul. De altfel, s-a aflat cu întârziere despre ULTIMATUM şi despre sosirea noilor stapani ai Basarabiei. Mulți au ramas contra voinței lor aici in oraş, să devina cetățeni sovietici.
Din cand in cand se auzeau impuscături, din cand in cand ajungeau la noi țipete. Stăteam incuiați, tata nu era, nu stiam ce s-a intamplat cu el, nu ştiam daca vine ori nu. Eram in asteptare. Asta mi-o amintesc perfect: au trecut pe langa noi un grup de cetățeni civili cu doi soldati români. Unul dintre civili cu o arma in mana, arma nu era in mainile soldatului ci ale civilului care striga: SLOBODA, SLOBODA!! Mama ne-a explicat cam despre ce putea fi vorba. Că Basarabia candva era aşa şi aşa, acum va fi altfel.
S-a consumat ziua cu usa inchisa la cheie. Fără să scoatem nasul afara din casă a fost o noapte la fel de tulbure asa cum a fost si toata ziua deşi nu ne-am dus in oraş, că bunicii ne-au interzis sa ne amestecam in multime. Intr-adevăr au fost reglari de conturi. Vorba ceea cum se canta in internatională: „Cine n-a fost nimic va fi mare si tare!” Si mai săreau proletari ca sa se razbune pe mai stiu eu cine.
Peste 3 zile a apărut tata. Cu greu ajuns de la nistru unde incerca sa ridice fortificații contra invaziei ruseşti, lucru la care s-a renunțat pana la urmă. Şi mai tarziu aveam sa inteleg despre ce e vorba. Cum un stat asa mare ca Rusia si-a permis să mintă că majoritatea locuitorilor din Basarabia sunt ucraineni, ca Basarabia a fost rusească dintotdeauna. Cam astea sunt amintirile din aceia.
Paul Hodorogea: Cand a fost momentul cand ați aflat că se numeşte „Pactul Ribbentrop-Molotov” ?
Aureliu Busuioc: A, lucrurile aceastea mult mai târziu. Primeam ziare. Primeam „Universul”, „Curentul” – 2 ziare mari, dintre cele mai mari care apăreau in România pe atunci. Şi ştiam despre vizita lui Ribbentrop la Moscova. Aşa intre noi fie vorba, citeam mai mult titlurile, nu conținutul, pentru că altul era interesul vârstei mele. Țin minte că totuşi aceste 3 nume: Ribbentrop, Stalin şi Molotov le-am gasit prin casă şi care pana la urma puteau sa ne produca neplăceri.
Peste câteva zile de la sosirea trupelor sovietice in Chisinau in niste automobile infiorator de primitive, imbracati in cizme de cârpă, de berezint, in textila asta foarte tare. In niste uniforme primitive, eu stiu, saracacioase şi prăfuite, murdare. Un milițian care umbla din casă in casă, intrand la noi, tata inca nu era (tata avea o biblioteca destul de garnisită) – i-a spus mamei să arunce neaparat aceste ziare cu propagandă românească, legionară. Prima dată când am auzit o limbă românească atât de stricată. Era de dincolo, moldovean din RSSM. Cuvântul „pact” nu țin minte să-l fi întâlnit, dar numele acestea le-am aflat aşa, la câtva timp după ocupație.
