Problema integrării sociale a copiilor cu dizabilități

Începutul unui an şcolar este un moment de despărţire pentru o mare parte din familiile în care cresc copii cu nevoi speciale. După vacanţă, părinţii sunt nevoiţi să-i ducă la zeci de kilometri depărtare în singurele şcoli din Moldova destinate lor – pe băieţi la şcoala specială din Orhei, iar pe fete - la cea din Hânceşti. Aceiaşi dilemă o are acum (la început de an şcolar) o familie din satul Brăviceni, raionul Orhei unde a fost astăzi corespondenta noastră Viorica Zaharia şi a încercat să afle ce soluţii ar exista pentru asemenea familii.

Eufrosinia Ştirbu are 13 ani şi a fost diagnosticată la naştere cu retard mintal uşor. Ea este la cărucior şi până acum părinţii o internau periodic la şcoala specială de fete de la Hânceşti. Acum mama fetiţei, Maria Ştirbu, spune că nu mai vrea să o lase acolo, dar că nici nu o poate înscrie la şcoala din sat, de teamă că fetiţa nu se va putea integra.

"Puteţi să înţelegeţi cum o să fie ea la şcoală să înveţe, pentru că cum n-ai da, copiii normali sunt sănătoşi, cu mâna lucrează bine, da ea cum o să fie? Dar ea cum o să lucreze? Pentru că rău scrie, cum n-ai da".

Asistenţii sociali de la Orhei spun că cea mai bună soluţie pentru un asemenea caz ar fi instituirea la Brăviceni, unde mai sunt încă 11 copii cu nevoi speciale, a unor servicii pentru ei. Cel mai mult în acest demers depinde de familie, care trebuie să bată la diferite uşi pentru a „atrage sistemul de partea lor”, spune specialistul principal în direcţia protecţia copilului Orhei, Elizaveta Iurcu: "Mai întâi trebuie de evaluat contingentul din şcoală, şcoala trebuie să fie pregătită, el are un program special, părintele trebuie să colaboreze, să-l ducă la școală şi să-l aducă. Ar fi ideal să avem asistent personal pentru copil cum avem la Peresecina, profesorul să fie pregătit şi în şcoală să existe accesibilitate şi veceu şi clasa la etajul 1". Ştirbu spune că nu a cerut deocamdată administraţiei locale ajutor ca să-şi dea fiica la şcoala din sat pentru că i se pare ireal aşa ceva.

Maria Răilean, speciliastă la direcţia raională, promite că va încerca cel puţin să obţină ca Eufrosinia să facă ore particulare cu un profesor acasă: "În orice localitate când apare un aşa copil şcoala deleghează un profesor ca să se ocupe cu copilul. El este plătit suplimentar de direcţia de învăţământ. Aici eu cred că obstacole nu o să fie. Aici eu cred că fetiţa nu o avut comunicare şi însăşi mama trebuie să se debaraseze de gândul ăsta că copilul este bolnav şi nu o să fie primit în comunitate".

În fiecare an pentru întreţinerea unui copil cu nevoi speciale în instituţii se cheltuie cel puţin 20-30 de mii de lei, dintre care o bună parte - pentru întreţinerea clădirilor şi foarte puţin pentru necesităţile directe ale copilului. Din nou, Elizaveta Iurcu: "Cred că suma aceasta ar trebui readresată părinţilor. Să se calculeze toate taxele de ce are nevoie copilul şi mama în localitate. Şi atunci se poate face o comparaţie ce e mai bine – unde să se afle copilul, cu mama sau în instituţie. Pentru că noi întâlnim cazuri în care copilul revine după 18 ani din şcoala specială şi e străpin şi pentru familie şi pentru comunitate. Este cel mai negativ lucru şi pentru familie, dar şi pentru copil".

Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului a pregătit un proiect de Strategie de incluziune socială a persoanelor cu disabilităţi pentru anii 2009-2012. Proiectul nu conţine referinţe la utilizarea banilor alocaţi în prezent şcolilor speciale, ci accentuează necesitatea creării unor centre alternative pentru copiii cu nevoi speciale. Potrivit Strategiei, în Republica Moldova există mai mult de 4000 de copii cu nevoi speciale internaţi în instituţii.