Agenţia Moldova Vin prognozează o roadă de struguri cu 100 de mii de tone mai mult decât anul trecut, precizînd că producţia mare nu este însă acoperită cu cerere, deşi preţurile sunt extrem de mici. Responsabili ai agenţiei precizau recent că preţurile pentru un kilogram de struguri ar varia între 2,6 lei până la 3,2 lei. S-a sperat că unele probleme ar fi putut fi rezolvate odată cu reluarea exporturilor în vrac pe piaţa rusă, însă Moldova Vin constată că între timp carul nu s-ar fi mişcat din loc. Cum se descurcă viticultorii la începutul campaniei de recoltare?
Dupa un an de trudă şi o recoltă bogată, cei mai mulţi viticultori din Cojuşna, un sat cu două fabrici de vin şi un punct de colectare a strugurilor, se plîng că nu îşi pot vinde producţia. Pe soţii Ecaterina şi Mihai Şervan i-am întîlnit în podgorii, recoltînd ciorchini de pe cotele ce le apartin. Mihai Şervan: “Recolta-i bună, zahărul e mare, pur şi simplu ţara asta nu a fost gata de aşa ceva. Noi o culegem ca să nu se piardă, dar din asta nu faci afacere.” Ecaterina Şervan: ”Iaca cu kopeici o primesc la punctul ista de la noi. Iar banii îi dau în curs de zece luni sau un an. Două mii de lei eu trebuie să îi aştept un an? Asta e absurd, ceva straşnic. Încă dacă i-or da, că nu sunt bani. Şi atunci va trebui să umplem butoaiele şi să bem.”
O altă locuitoare din Cojuşna, Tatiana Jereghi zice că are în proprietare un hectar jumătate vie. Recolta ar fi reuşit s-o vîndă la procesor, însă cu 1 leu şi 70 de bani per kilogram, adică la un preţ aproape înjumătăţit decît cel anunţat de Agenţia Moldova Vin: “Dar cheltuielile sunt de două ori mai mari. Noi nu avem veriga de realizare, deaceea facem vin. Vinul este mai ieftin ca oţetul. Ar trebui atunci să luăm de la italieni tehnologia de preparare a oţetului balsamic, care s-ar vinde la preţ bun.”
La punctul de colectare, am discutat cu Dumitru Patraşcu care aştepta să descarce o remorcă cu vreo cinci tone de struguri. Îmi povesteşte că s-a angajat şofer la un fermier din satul vecin, care la fel ca ţăranii particulari, ar fi acceptat mai degraba să suporte pierderi decît să rămînă cu producţia pe deal: “Mai întrebată e Aligote, dar indiferent că sunt soiuri albe sau roşii tot cu 1 leu 70 bani putem vinde kilogramul. Asta cel mult. E prea ieftin, iar dacă faci vin ce să faci cu dînsul? Să îţi speli picioarele?”
Unii cojuşneni zic că pentru a putea supravieţui ar trebui să vîndă kilogramul de struguri cu cel puţin patru lei: “Trebuie să dăm poama de nevoie, pentru că nu putem duce atîta producţie acasă. Nu avem destule poloboace. În plus, avem acasă încă vin de anul trecut şi nu avem ce face cu dînsul. După cum am înţeles la televizor, s-a spus că abia acum se discută preţurile însă lumea culege demult poama. “
În plantaţiile de vie ale Cojuşnei muncea din zori şi mătuşa Parascovia. Ea crede că va avea o recoltă de cel puţin patru tone de struguri. Făcînd simple socoteli săteanca constată că va ieşi şi ea în pierdere: “Încă trebuie să ne ducem să întrebam dacă ne vor cumpăra poama. Va trebui să ne rugăm la centru de colectare. Lucrul e mult, dar parale nimic.”
Viticuloarea are pentru noii guvernanţi şi cîteva doleanţe: ”Offf, ar fi bine să se deschidă hotarele ca să se realizeze producţia asta a noastră. Aşa ar fi mai scump şi kilogramul de struguri. Atunci am avea şi noi cîştig, măcar cu două-trei mii de lei să rămînem după munca care-o facem un an de zile. Dacă sunt închise hotarele, mă chinui cu căldările la Chişinău, iar acolo piaţă nu este pentru producători. Şi suntem ca mingea de fotbal pe un teren de sport, cine poate ne fotboleşte de pe un trotuar pe altul. Guvernul să se gîndească şi la ţărani, să deschidă pieţe interne pentru ţărani şi să deschidă graniţele, ca să putem circula liber, să vindem producţia unde vrem şi la preţuri convenabile.”
Dupa un an de trudă şi o recoltă bogată, cei mai mulţi viticultori din Cojuşna, un sat cu două fabrici de vin şi un punct de colectare a strugurilor, se plîng că nu îşi pot vinde producţia. Pe soţii Ecaterina şi Mihai Şervan i-am întîlnit în podgorii, recoltînd ciorchini de pe cotele ce le apartin. Mihai Şervan: “Recolta-i bună, zahărul e mare, pur şi simplu ţara asta nu a fost gata de aşa ceva. Noi o culegem ca să nu se piardă, dar din asta nu faci afacere.” Ecaterina Şervan: ”Iaca cu kopeici o primesc la punctul ista de la noi. Iar banii îi dau în curs de zece luni sau un an. Două mii de lei eu trebuie să îi aştept un an? Asta e absurd, ceva straşnic. Încă dacă i-or da, că nu sunt bani. Şi atunci va trebui să umplem butoaiele şi să bem.”
O altă locuitoare din Cojuşna, Tatiana Jereghi zice că are în proprietare un hectar jumătate vie. Recolta ar fi reuşit s-o vîndă la procesor, însă cu 1 leu şi 70 de bani per kilogram, adică la un preţ aproape înjumătăţit decît cel anunţat de Agenţia Moldova Vin: “Dar cheltuielile sunt de două ori mai mari. Noi nu avem veriga de realizare, deaceea facem vin. Vinul este mai ieftin ca oţetul. Ar trebui atunci să luăm de la italieni tehnologia de preparare a oţetului balsamic, care s-ar vinde la preţ bun.”
La punctul de colectare, am discutat cu Dumitru Patraşcu care aştepta să descarce o remorcă cu vreo cinci tone de struguri. Îmi povesteşte că s-a angajat şofer la un fermier din satul vecin, care la fel ca ţăranii particulari, ar fi acceptat mai degraba să suporte pierderi decît să rămînă cu producţia pe deal: “Mai întrebată e Aligote, dar indiferent că sunt soiuri albe sau roşii tot cu 1 leu 70 bani putem vinde kilogramul. Asta cel mult. E prea ieftin, iar dacă faci vin ce să faci cu dînsul? Să îţi speli picioarele?”
Unii cojuşneni zic că pentru a putea supravieţui ar trebui să vîndă kilogramul de struguri cu cel puţin patru lei: “Trebuie să dăm poama de nevoie, pentru că nu putem duce atîta producţie acasă. Nu avem destule poloboace. În plus, avem acasă încă vin de anul trecut şi nu avem ce face cu dînsul. După cum am înţeles la televizor, s-a spus că abia acum se discută preţurile însă lumea culege demult poama. “
În plantaţiile de vie ale Cojuşnei muncea din zori şi mătuşa Parascovia. Ea crede că va avea o recoltă de cel puţin patru tone de struguri. Făcînd simple socoteli săteanca constată că va ieşi şi ea în pierdere: “Încă trebuie să ne ducem să întrebam dacă ne vor cumpăra poama. Va trebui să ne rugăm la centru de colectare. Lucrul e mult, dar parale nimic.”
Viticuloarea are pentru noii guvernanţi şi cîteva doleanţe: ”Offf, ar fi bine să se deschidă hotarele ca să se realizeze producţia asta a noastră. Aşa ar fi mai scump şi kilogramul de struguri. Atunci am avea şi noi cîştig, măcar cu două-trei mii de lei să rămînem după munca care-o facem un an de zile. Dacă sunt închise hotarele, mă chinui cu căldările la Chişinău, iar acolo piaţă nu este pentru producători. Şi suntem ca mingea de fotbal pe un teren de sport, cine poate ne fotboleşte de pe un trotuar pe altul. Guvernul să se gîndească şi la ţărani, să deschidă pieţe interne pentru ţărani şi să deschidă graniţele, ca să putem circula liber, să vindem producţia unde vrem şi la preţuri convenabile.”
