O familie din satul Taraclia, raionul Căuşeni, cu 8 copii, dintre care 5 merg la şcoală şi doi la grădiniţă, a ajuns în stare de litigiu cu direcţia şcolii din sat la începutul acestui an de învăţământ din cauza ca a fost obligată, la fel ca în anii precedenţi, să achite o taxă anuală pentru “fondul şcolii”. Familia Halikov a reuşit să obţină scutirea de la plata taxei doar după ce a sesizat un ONG local, Centrul de Drept din Căuşeni.
Mama copiilor, Viorica Halikov: „Pentru un copil trebuia să plătim 145 de lei în fondul şcolii, plus manualele, dar am avut foarte mari probleme. Ei au spus că nu trebuia să ne ducem şi să ne jeluim, dar altă ieşire din situaţie nu aveam. I-au spus că până acum nu am avut probleme, da, nu am avut, pentru că plăteam, împrumutam şi plăteam, da acum soţul e şomer şi eu tot, stăm la evidenţă la bursa muncii. Dar pentru şcoală cât le-am cumpărat pentru uniforme, că sunt uniforme în liceu, am dat 7 mii de lei. Şi pe rechizite încă 800 de lei, la toţi cinci copii. Şi încă mai plăteşte şi fondul. De unde atâta, nu mai poţi, vine iarna, trebuie să-i hrănim şi să-i îmbrăcăm”.
Preşedintele Centrului de Drept de la Căuşeni, Ion Oboroceanu, a sesizat Direcţia raională de învăţământ. In consecinta, familia Halikov a fost scutită de plata taxelor în fondul şcolii, a obţinut o reducere de 30 la sută la închirierea manualelor şi a mai primit şi un ajutor în bani de la direcţia asistenţă socială.
Ion Oboroceanu: "Conform Constituţiei şi legislaţiei în vigoare tot procesul educaţional în instituţiile de învăţământ până la cel liceal este gratuit şi noi vom insista ca acest principiu constituţional să fie respectat".
Noul ministru al Educaţiei, Leonid Bujor spune că majoritatea asociaţiilor şcolare – cele care colectează banii pentru susţinerea şcolilor - funcţionează legal, au statut de organizaţii neguvernamentale, un mic detaliu însă: banii se colecteaza de la părinţii care vor să-i platesca benevol taxele calculate de comitetele de initiatori.
Leonid Bujor: „Am discutat această problemă la şedinţa operativă a ministerului de azi dimineaţă, la 8.30, şi cel târziu mâine va fi expediată o circulară la toţi directorii direcţiilor raionale de învăţământ prin care le vom atrage atenţia că orice aport al părinţilor este strict benevol şi se va interzice acumularea forţată a mijloacelor financiare pe contul acestor organizaţii. Vom atrage atenţia că în fruntea acestor asociaţii obşteşti se recomandă să fie părinţi şi nicidecum conducătorii instituţiilor de învăţământ”.
Textul circularei urmează să fie plasat pe pagina web a Ministerului Educaţiei şi afisat în formă tipărită – la vedere, pe panourile de informare ale direcţiilor de învăţământ, mai adaugă Leonid Bujor: "Aceste mijloace financiare urmează a fi acumulate doar pe căi legale şi doar benevol pentru că controlul din partea Ministerului va fi foarte strict. Noi vrem o societate democratică în care drepturile şi libertăţile fundamental ale cetăţenilor să fie respectate".
Problema legalităţii asociaţiilor şcolare ce adună bani de la părinţi pentru suplimentarea salariilor profesorilor sau pentru cheltuieli aferente procesului de studii a apărut încă la sfârşitul anilor 90, când finanţarea învăţământului de la bugetul de stat era foarte joasă. Legalizarea asociaţiilor ca ONG-uri şi colectarea banilor pe conturi bancare a contribuit cumva la reglemantarea activităţii lor, dar nu s-a obtinut insa functionarea acestora pe baza de caracter benevol al donaţiilor, asa cum declara actele normative.