La prima vedere, grădiniţa „Povestea” din raionul Nisporeni pare a fi una obişnuită - copii, jucării, teren de joacă. Doar grija sporită a educatorilor şi mobila adaptată te fac să înţelegi că „Povestea”este o instituţie la care merg şi copiii cu dizabilităţi. Văzându-mă cu reportofonul copiii au tăbărît peste mine întrecîndu-se la spus poezii. La masa cu jucării a rămas doar o fetiţă cu părul blond şi ochii albaştri. Aflu de la educatoare că se numeşte Daria şi că din cauza unei traume la naştere, nu poate vorbi. Ea este în permanenţă în grija bunicăi.
Ana Guidea caută să o înlocuiasacă pe mama copilei plecată la muncă peste hotare: „Ea şedea acasă la poartă şi treceau copii, se duceau la grădiiţă şi o vedeau şi-i spuneau, hai hai, adică să vină să la dânsa, adică să se joace cu ea. Îmi era şi mie jale, mă gândeam că uite, ea vrea să se ducă la grădiniţă”.
O întreb dacă a observat evoluţii în comportamentul Dariei de când merge la grădiniţă: „S-a schimbat. Înainte nu prea mergea. Greu de tot îmi era. Dar Slavă Domnului îs foarte mulţumită de ea. Îmi este dragă mai ales că prinde a vorbi, dă mama”. Dar înainte nu putea. Şi poezii vrea să spună. Zice pisicuţă, pis, pis pis, nici nu ştiu cum le leagă ea”.
Am fost curioasă să aflu de la educatoarea Valentina Buzenco, cum se împacă Daria cu picii de la grădiniţă: „Sunt foarte prietenoşi. Când are nevoie de ajutor o ajută. Chiar la masă când observă că Dariana nu face ceva corect, copii o corectează şi ea acceptă critica. Sunt nişte persoane înţelepte. Eu mă uit la Daria, ea cu ochii vorbeşte”.
De doi ani la grădiniţa „Povestea” sunt primiţi şi copii cu nevoi speciale, cum spun asistenţii sociali. Ei se feresc să le spună că sunt cu dizabilităţi.
Acum gradiniţa are în grijă peste 30 de asemnea copii din totalul de 200 de copii înscrişi la instituţie. Directoarea Tatiana Cociu
„Din totdeauna am considerat important faptul că copilul să frecventeze o grădiniţă normală, cu ceilalţi copii şi nu să fie limitaţi numai la unele activităţi. De fapt la vârsta respectivă nu atât conştientizează şi se consideră un copil deosebit, în felul său. Toate nevoile lui speciale se transformă în nevoi normale".
Tatiana Cociu spune că toată lumea s-a convins că integrarea copiilor cu nevoi speciale în colective obişnuite, are beneficii duble. Pe de o parte, copii cu dizabilităţi devin mai sociabili, iar pe de altă parte, colegii lor, de mici sunt învăţaţi să fie toleranţi şi să-şi ajute semenii la greu. Deşi motivaţia este cît se poate de logică i-a trebut ceva timp ca să înfrunte rezistenţa unor părinţi care nu acceptau acest model mixt de educaţie.
Ana Guidea caută să o înlocuiasacă pe mama copilei plecată la muncă peste hotare: „Ea şedea acasă la poartă şi treceau copii, se duceau la grădiiţă şi o vedeau şi-i spuneau, hai hai, adică să vină să la dânsa, adică să se joace cu ea. Îmi era şi mie jale, mă gândeam că uite, ea vrea să se ducă la grădiniţă”.
O întreb dacă a observat evoluţii în comportamentul Dariei de când merge la grădiniţă: „S-a schimbat. Înainte nu prea mergea. Greu de tot îmi era. Dar Slavă Domnului îs foarte mulţumită de ea. Îmi este dragă mai ales că prinde a vorbi, dă mama”. Dar înainte nu putea. Şi poezii vrea să spună. Zice pisicuţă, pis, pis pis, nici nu ştiu cum le leagă ea”.
Am fost curioasă să aflu de la educatoarea Valentina Buzenco, cum se împacă Daria cu picii de la grădiniţă: „Sunt foarte prietenoşi. Când are nevoie de ajutor o ajută. Chiar la masă când observă că Dariana nu face ceva corect, copii o corectează şi ea acceptă critica. Sunt nişte persoane înţelepte. Eu mă uit la Daria, ea cu ochii vorbeşte”.
De doi ani la grădiniţa „Povestea” sunt primiţi şi copii cu nevoi speciale, cum spun asistenţii sociali. Ei se feresc să le spună că sunt cu dizabilităţi.
Acum gradiniţa are în grijă peste 30 de asemnea copii din totalul de 200 de copii înscrişi la instituţie. Directoarea Tatiana Cociu
„Din totdeauna am considerat important faptul că copilul să frecventeze o grădiniţă normală, cu ceilalţi copii şi nu să fie limitaţi numai la unele activităţi. De fapt la vârsta respectivă nu atât conştientizează şi se consideră un copil deosebit, în felul său. Toate nevoile lui speciale se transformă în nevoi normale".
Tatiana Cociu spune că toată lumea s-a convins că integrarea copiilor cu nevoi speciale în colective obişnuite, are beneficii duble. Pe de o parte, copii cu dizabilităţi devin mai sociabili, iar pe de altă parte, colegii lor, de mici sunt învăţaţi să fie toleranţi şi să-şi ajute semenii la greu. Deşi motivaţia este cît se poate de logică i-a trebut ceva timp ca să înfrunte rezistenţa unor părinţi care nu acceptau acest model mixt de educaţie.
