Noile autorităţi au promis să cerceteze şi să rezolve rapid cazurile zecilor de tineri care s-au plîns că au fost maltrataţi, ba chiar torturaţi, după protestele din aprilie. Câte asemenea plângeri au fost examinate deja? Numai un dosar de tortură a ajuns pînă acum în judecată, iar alte patru cauze sunt pe cale de a ajunge în instanţă.
L-am întrebat pe Eugen Manolache de la Procuratura Militară de ce ancheta se mişcă atît de greu?
Eugen Manolache: “Posibil şi din avalanşa de plîngeri.” El a precizat că cele 100 de plîngeri înaintate de persoanele care afirma că au fost torturate după protestele din aprilie, sunt investigate de numai patru procurori: ”Mulţi vor pe 7-8 aprilie cazuri şi pe 10 aprilie deja să fie judecata. Însă în judecată noi trebuie să ne ducem cu probe şi nu curat pe emoţiile persoanei. Avem 30 de dosare care au fost deja pornite.”
Avocaţii parlamentari zic că au pus si ei umărul la pornirea unor dosare, constatînd leziuni corporale la 27 de tineri care au fost arestaţi în timpul protestelor din luna aprilie. Directorul Centrului pentru Drepturile Omului, Anatolie Munteanu presupune că într-adevăr după alegerile din primăvară, unii tineri au fost forţaţi să treacă prin aşa-numitele “coridoare ale morţii” la comisariatele de poliţie: “Un solicitant ne-a mărturist că trecea printr-un coridor de poliţişti, un rînd de poliţişti pe stînga, alt rînd pe dreapta care îl lovea pe solicitantul nostru cu mîinile. Sarcina noastră este cred să reducem la minimum proporţiile acestui fenomen.”
Procurorul Eugen Manolache precizează că ancheta mai durează şi pentru că medicii au ignorat eliberarea unor certificate înainte ca deţinuţii să ajungă în celule: ”Pe o parte din plîngeri au fost emise ordonanţe de refuz a urmăririi penale, deoarece partea a primit vătămările corporale în piaţă, deci în timpul altercaţiilor. Atunci poliţiştii erau în exerciţiu.”
Însă medicii de la Centrul pentru victimele torturii Memoria se arată convinşi că exista destule dovezi de vinovăţie a poliţiştilor care au aplicat tortura. Cînd au ieşit din izolatoarele de detenţie, povesteşte medicul Oxana Chirila, unii tineri aveau mîinile, nasul şi coastele fracturate, iar cei mai mulţi erau cu traume la cap: “Predomină tipul de tortură “telefon”, cînd se folosesc ambele palme şi lovesc simultan urechile. Această lovitură este identică cu efectul unei explozii, dacă te afli în preajmă. Au fost constatate perforări ale timpanului, după acest tip de tortură, multe victime au suportat anumite infecţii respiratorii deoarece au stat în celule mici multe persoane, condiţii reci, lipsa hainelor.”
La Centrul Memoria sunt trecuţi în evidenţe în jur de 100 de tineri care au suferit după protestele din aprilie. Între victime se numără şi Nicolae Bairactari de la Cahul: “Am fost arestat în rutieră, în drum spre Cahul. Nu am participat la devastarea sediilor Parlamentului şi Preşedenţiei. Am fost dus la Comisariatul General de Poliţie de pe str. Tighina şi am stat cu mîinile ridicate, cu faţa la perete, noaptea aproape cinci ore. Mă durea tot corpul, mîinile mi-au amorţit. Persoane necunoscute treceau pe coridor şi ne loveau în spate. Spre dimineaţă am fost duşi la izolator. Acolo cînd intri e un coridor îngust: de o parte şi alta stăteau poliţişti, unii în civil, alţii purtau mască. De afară eram împinşi înăutru. Zic eram împinşi pentru că noi nu vroiam să intrăm, ştiam că acolo ne vor bate, că auzeam cum băieţii strigau de durere. Acolo am trecut în zigzag de la un poliţist la altul. Mă loveau cu bastoane. Dar nu erau bastoane simple, negre, ci mai lungi dintr-un cauciuc de culoare albă. Cînd mă lovea aveam sensaţia că se întinde pe tot spatele. La sfărşitul coridorului aştepta anchetatorul, am fost forţat să semnez acte. Nu ştiu ce scria pe ele, că mi-au zis să semnez mai repede că de nu mă omoară. Mi-a fost frică. Am stat la izolatorul comisariatului trei zile. Medicul a fost o singură dată. Mi-a luat sînge din vînă. Din greşeală sau intenţionat vroia să îmi ia sînge cu o seringă care fusese folosită. Apoi am fost dus la Penitenciarul nr. 13. Acolo am stat două zile. Medicul m-a întrebat dacă am leziuni şi eu de frică am negat. Însă cand m-am dezbrăcat medicul a văzut că am urme de lovituri pe corp. Cei care erau bătuţi mai tare şi aveau urme grave, la penitenciar nu-i primeau. Îi trimiteau înapoi la izolatorul de la comisariat ca să nu poarte vina pentru faptele poliţiştilor.”
Nicolae spune că imediat cum a fost eliberat din detenţie a scris o plîngere în adresa Procuraturii însă pînă acum nu a fost invitat pentru a-i identifica pe făptaşi: ” I-aş cunoaşte şi după voce. Pe mulţi i-am văzut întrucît nu purtau măşti. În aşa numitul coridor al morţii era un bărbat foarte zdravăn, nu am mai văzut aşa ceva. El dădea în noi cu bastonul cel lung de culoare albă.”
Pînă nu demult tînărul a fost cercetat penal în dosarul care întrunea pretinsele probe de tentativă de uzurpare a puterii de stat, dosar care a fost clasat după rocada din conducerea procuraturii, dar nu şi în verigile de jos.
De altfel, în cadrul unei mese rotunde organizată astăzi la Chişinău, în cadrul proiectului “Prevenirea torturii” finanţat de Uniunea Europeană, mai mulţi experţi străini au conchis că fenomenul torturii poate să dispară doar dacă poliţiştii se vor ghida de buchia legii, renunţînd la practicile sovietice de a obţine mărturii cu orice preţ.
L-am întrebat pe Eugen Manolache de la Procuratura Militară de ce ancheta se mişcă atît de greu?
Eugen Manolache: “Posibil şi din avalanşa de plîngeri.” El a precizat că cele 100 de plîngeri înaintate de persoanele care afirma că au fost torturate după protestele din aprilie, sunt investigate de numai patru procurori: ”Mulţi vor pe 7-8 aprilie cazuri şi pe 10 aprilie deja să fie judecata. Însă în judecată noi trebuie să ne ducem cu probe şi nu curat pe emoţiile persoanei. Avem 30 de dosare care au fost deja pornite.”
Avocaţii parlamentari zic că au pus si ei umărul la pornirea unor dosare, constatînd leziuni corporale la 27 de tineri care au fost arestaţi în timpul protestelor din luna aprilie. Directorul Centrului pentru Drepturile Omului, Anatolie Munteanu presupune că într-adevăr după alegerile din primăvară, unii tineri au fost forţaţi să treacă prin aşa-numitele “coridoare ale morţii” la comisariatele de poliţie: “Un solicitant ne-a mărturist că trecea printr-un coridor de poliţişti, un rînd de poliţişti pe stînga, alt rînd pe dreapta care îl lovea pe solicitantul nostru cu mîinile. Sarcina noastră este cred să reducem la minimum proporţiile acestui fenomen.”
Procurorul Eugen Manolache precizează că ancheta mai durează şi pentru că medicii au ignorat eliberarea unor certificate înainte ca deţinuţii să ajungă în celule: ”Pe o parte din plîngeri au fost emise ordonanţe de refuz a urmăririi penale, deoarece partea a primit vătămările corporale în piaţă, deci în timpul altercaţiilor. Atunci poliţiştii erau în exerciţiu.”
Însă medicii de la Centrul pentru victimele torturii Memoria se arată convinşi că exista destule dovezi de vinovăţie a poliţiştilor care au aplicat tortura. Cînd au ieşit din izolatoarele de detenţie, povesteşte medicul Oxana Chirila, unii tineri aveau mîinile, nasul şi coastele fracturate, iar cei mai mulţi erau cu traume la cap: “Predomină tipul de tortură “telefon”, cînd se folosesc ambele palme şi lovesc simultan urechile. Această lovitură este identică cu efectul unei explozii, dacă te afli în preajmă. Au fost constatate perforări ale timpanului, după acest tip de tortură, multe victime au suportat anumite infecţii respiratorii deoarece au stat în celule mici multe persoane, condiţii reci, lipsa hainelor.”
La Centrul Memoria sunt trecuţi în evidenţe în jur de 100 de tineri care au suferit după protestele din aprilie. Între victime se numără şi Nicolae Bairactari de la Cahul: “Am fost arestat în rutieră, în drum spre Cahul. Nu am participat la devastarea sediilor Parlamentului şi Preşedenţiei. Am fost dus la Comisariatul General de Poliţie de pe str. Tighina şi am stat cu mîinile ridicate, cu faţa la perete, noaptea aproape cinci ore. Mă durea tot corpul, mîinile mi-au amorţit. Persoane necunoscute treceau pe coridor şi ne loveau în spate. Spre dimineaţă am fost duşi la izolator. Acolo cînd intri e un coridor îngust: de o parte şi alta stăteau poliţişti, unii în civil, alţii purtau mască. De afară eram împinşi înăutru. Zic eram împinşi pentru că noi nu vroiam să intrăm, ştiam că acolo ne vor bate, că auzeam cum băieţii strigau de durere. Acolo am trecut în zigzag de la un poliţist la altul. Mă loveau cu bastoane. Dar nu erau bastoane simple, negre, ci mai lungi dintr-un cauciuc de culoare albă. Cînd mă lovea aveam sensaţia că se întinde pe tot spatele. La sfărşitul coridorului aştepta anchetatorul, am fost forţat să semnez acte. Nu ştiu ce scria pe ele, că mi-au zis să semnez mai repede că de nu mă omoară. Mi-a fost frică. Am stat la izolatorul comisariatului trei zile. Medicul a fost o singură dată. Mi-a luat sînge din vînă. Din greşeală sau intenţionat vroia să îmi ia sînge cu o seringă care fusese folosită. Apoi am fost dus la Penitenciarul nr. 13. Acolo am stat două zile. Medicul m-a întrebat dacă am leziuni şi eu de frică am negat. Însă cand m-am dezbrăcat medicul a văzut că am urme de lovituri pe corp. Cei care erau bătuţi mai tare şi aveau urme grave, la penitenciar nu-i primeau. Îi trimiteau înapoi la izolatorul de la comisariat ca să nu poarte vina pentru faptele poliţiştilor.”
Nicolae spune că imediat cum a fost eliberat din detenţie a scris o plîngere în adresa Procuraturii însă pînă acum nu a fost invitat pentru a-i identifica pe făptaşi: ” I-aş cunoaşte şi după voce. Pe mulţi i-am văzut întrucît nu purtau măşti. În aşa numitul coridor al morţii era un bărbat foarte zdravăn, nu am mai văzut aşa ceva. El dădea în noi cu bastonul cel lung de culoare albă.”
Pînă nu demult tînărul a fost cercetat penal în dosarul care întrunea pretinsele probe de tentativă de uzurpare a puterii de stat, dosar care a fost clasat după rocada din conducerea procuraturii, dar nu şi în verigile de jos.
De altfel, în cadrul unei mese rotunde organizată astăzi la Chişinău, în cadrul proiectului “Prevenirea torturii” finanţat de Uniunea Europeană, mai mulţi experţi străini au conchis că fenomenul torturii poate să dispară doar dacă poliţiştii se vor ghida de buchia legii, renunţînd la practicile sovietice de a obţine mărturii cu orice preţ.
