Aflu că potrivit unui test ecologic, realizat pentru societatea germană Siemens, Copenhaga este oraşul cel mai “verde” dintr-un şir de 30 metropole europene. Urmează Stockholmul, Oslo, Viena şi Amsterdam, iar pe ultimul loc, al treizecelea, s-a clasat Kievul. Topul a fost făcut, luîndu-se în considerare mai mulţi factori: cantitatea de CO2 emisă de un locuitor, rata reciclării, ultilizarea transporturilor publice şi politica de mediu a municipalităţilor.
Deşi e capitală europeană, Chişinăul nu a fost băgat în seamă de alcătuitorii clasamentului. Mărturisesc că faptul acesta mă nelinişteşte. Ar fi fost o posibilitate să vedem cît de verde li se pare Chişinăul străinilor. De ce oare Chişinăul n-a fost observat aidoma Kievului?
Aici simt nevoia unei divagaţii. Există la noi un mit de sorginte sovietică, mitul unui Chişinău verde, cu vegetaţie bogată, cu spaţii verzi largi şi frumoase, cu mulţi copaci umbroşi. Ţin minte că, elev sovietic fiind, îi auzeam deseori pe învăţători vorbind cu mîndrie şi însufleţire despre oraşul nostru plin de parcuri impresionante. “Puţine oraşe din Europa au atîţia copaci cîţi are Chişinăul nostru, copii!” ne spunea mereu diriginta.
Ei bine, anii tranziţiei interminabile mi-au spulberat încrederea că urbea natală e un oraş verde. Aşa cum mi se înfăţişează astăzi, Chişinăul e mai degrabă cenuşiu, e un fief al automobilelor de tot felul care împroaşcă necontenit gaze de eşapament. Spaţiile verzi sînt neîngrijite şi s-au împuţinat. Pe cine mai interesează astăzi copacii? Poate doar pe nişte ecologişti “excentrici” şi “insignifianţi”.
Dacă ar fi fost altfel, dacă oraşul nostru ar fi fost cu adevărat verde cum nu s-a mai pomenit, cred că el nu ar fi trecut neobservat şi ar fi figurat în topul făcut de europeni. Cum însă el e verde, dar nu foarte, lumea, probabil, nu-l prea zăreşte…
Deşi e capitală europeană, Chişinăul nu a fost băgat în seamă de alcătuitorii clasamentului. Mărturisesc că faptul acesta mă nelinişteşte. Ar fi fost o posibilitate să vedem cît de verde li se pare Chişinăul străinilor. De ce oare Chişinăul n-a fost observat aidoma Kievului?
Aici simt nevoia unei divagaţii. Există la noi un mit de sorginte sovietică, mitul unui Chişinău verde, cu vegetaţie bogată, cu spaţii verzi largi şi frumoase, cu mulţi copaci umbroşi. Ţin minte că, elev sovietic fiind, îi auzeam deseori pe învăţători vorbind cu mîndrie şi însufleţire despre oraşul nostru plin de parcuri impresionante. “Puţine oraşe din Europa au atîţia copaci cîţi are Chişinăul nostru, copii!” ne spunea mereu diriginta.
Ei bine, anii tranziţiei interminabile mi-au spulberat încrederea că urbea natală e un oraş verde. Aşa cum mi se înfăţişează astăzi, Chişinăul e mai degrabă cenuşiu, e un fief al automobilelor de tot felul care împroaşcă necontenit gaze de eşapament. Spaţiile verzi sînt neîngrijite şi s-au împuţinat. Pe cine mai interesează astăzi copacii? Poate doar pe nişte ecologişti “excentrici” şi “insignifianţi”.
Dacă ar fi fost altfel, dacă oraşul nostru ar fi fost cu adevărat verde cum nu s-a mai pomenit, cred că el nu ar fi trecut neobservat şi ar fi figurat în topul făcut de europeni. Cum însă el e verde, dar nu foarte, lumea, probabil, nu-l prea zăreşte…
