Aniversăm 20 de ani de la răsturnarea regimului comunist în România. Am învăţat destul între timp şi, probabil, unul din cele mai importante lucruri pe care le-am învăţat e să nu mai credem în caracterul fix, muzeal al aniversărilor. Există ceva negativ şi strîmt în aniversări iar acest lucru e cum nu se poate mai clar în cazul celor 20 de ani care ne despart de regimul comunist din România.
Ce aniversăm, de fapt? Dispariţia regimului comunist? Dacă da, atunci ne plasăm de partea ideii după care regimul comunsit e trecut şi încheiat. Devenim, astfel, fără ştiinţa noastră, parte activă a aparatului de propagandă care şterge urmele expanisunii comuniste de după 1989 şi îi camuflează pe continuatorii comunismului. E mult mai util să aniversăm, în 2009, 20 de ani de la prăbuşirea ideii comuniste în varianta clasică şi 20 de ani de la relansarea ei în decor democratic. Iar cel mai nimerit mod de a celebra această aniversare e victoria lui Traian Băsescu la alegerile Prezidenţiale din România. Sau, altfel spus, victoria lui Traian Băsescu împotriva sistemului post-comunist născut din comunism.
Traian Băsescu a învins singur. Încarcerat mediatic de reţelele TV ale oligarhilor Vîntu şi Voiculescu, sabotat de Televiziunea publică (condusă şi pusă la dispoziţia PSD de Alexandru Sassu, fost Secretar Executiv PSD), Traian Băsescu a reuşit să mernţină legătura cu alegătorii, în condiţii de invizibilitate aproape totală. Sprijinit politic de un singur partid (PD-L, partidul pe care Băsescu l-a condus şi adus la nivelul unui partid de dimensiuni naţionale), Băsescu a fost izolat de o alianţă neverosimilă dar certă care a grupat socaliştii şi liberalii. Victoria lui Băsescu e victoria unui poltician fenomenal, foarte probabil cel mai puternic şi decis lider politic al ultimilor 20 de ani.
Toate aceste diagnostice (singularitate, izolare) au ţîşnit imediat după victoria extraordinară a lui Traian Băsecu. Şi toate trebuie amendate într-o oarecare măsură. Lipseşte din aceste concluzii tocmai realitatea masivă a voinţei populare. Traian Băsescu a fost persecutat mediatic în toate felurile cu putinţă dar bombardamentul televiziunilor a ţintit o legătură deja închegată: Băsescu a rămas pentru milioane de români o figură credibilă. Din acest punct de vedere, candidatul Băsescu n-a fost niciodată singur. Izolarea poltică pe care alianţa soicalist-liberală a încercat să o sugereze din răsputeri e desemenea discutabilă: Băsescu şi PD-L au cîştigat toate cele 5 scrutinuri desfăşurate în ultimii 3 ani. Din nou, Băsescu n-a fost niciodată singur, în competiţia politică. În ambele cazuri, fie că e vorba de scena media, fie că e vorba de scena politică, Băsescu s-a bucurat de un sprijin popular remarcabil de solid şi constant.
Aici a fost diferenţa: Băsescu a intrat în alegeri de pe o platformă populară vastă. Geoană şi socialiştii au încercat să construiască o bază populară în timpul campaniei electorale, prin mijloace artificiale (media, propagandă, filme şi alianţe trucate). Diferenţa între fabricaţie şi natural s-a văzut şi a contat. Victoria lui Băsescu e un argument susţinut de mulţimi de români, întinse de la Timişoara la Chişinău şi de la Chişinău la Los Angeles, în favoarea democraţeiei reale şi directe. Iar asta e cu adevărat de aniversat, după 20 de ani.
Ce aniversăm, de fapt? Dispariţia regimului comunist? Dacă da, atunci ne plasăm de partea ideii după care regimul comunsit e trecut şi încheiat. Devenim, astfel, fără ştiinţa noastră, parte activă a aparatului de propagandă care şterge urmele expanisunii comuniste de după 1989 şi îi camuflează pe continuatorii comunismului. E mult mai util să aniversăm, în 2009, 20 de ani de la prăbuşirea ideii comuniste în varianta clasică şi 20 de ani de la relansarea ei în decor democratic. Iar cel mai nimerit mod de a celebra această aniversare e victoria lui Traian Băsescu la alegerile Prezidenţiale din România. Sau, altfel spus, victoria lui Traian Băsescu împotriva sistemului post-comunist născut din comunism.
Traian Băsescu a învins singur. Încarcerat mediatic de reţelele TV ale oligarhilor Vîntu şi Voiculescu, sabotat de Televiziunea publică (condusă şi pusă la dispoziţia PSD de Alexandru Sassu, fost Secretar Executiv PSD), Traian Băsescu a reuşit să mernţină legătura cu alegătorii, în condiţii de invizibilitate aproape totală. Sprijinit politic de un singur partid (PD-L, partidul pe care Băsescu l-a condus şi adus la nivelul unui partid de dimensiuni naţionale), Băsescu a fost izolat de o alianţă neverosimilă dar certă care a grupat socaliştii şi liberalii. Victoria lui Băsescu e victoria unui poltician fenomenal, foarte probabil cel mai puternic şi decis lider politic al ultimilor 20 de ani.
Toate aceste diagnostice (singularitate, izolare) au ţîşnit imediat după victoria extraordinară a lui Traian Băsecu. Şi toate trebuie amendate într-o oarecare măsură. Lipseşte din aceste concluzii tocmai realitatea masivă a voinţei populare. Traian Băsescu a fost persecutat mediatic în toate felurile cu putinţă dar bombardamentul televiziunilor a ţintit o legătură deja închegată: Băsescu a rămas pentru milioane de români o figură credibilă. Din acest punct de vedere, candidatul Băsescu n-a fost niciodată singur. Izolarea poltică pe care alianţa soicalist-liberală a încercat să o sugereze din răsputeri e desemenea discutabilă: Băsescu şi PD-L au cîştigat toate cele 5 scrutinuri desfăşurate în ultimii 3 ani. Din nou, Băsescu n-a fost niciodată singur, în competiţia politică. În ambele cazuri, fie că e vorba de scena media, fie că e vorba de scena politică, Băsescu s-a bucurat de un sprijin popular remarcabil de solid şi constant.
Aici a fost diferenţa: Băsescu a intrat în alegeri de pe o platformă populară vastă. Geoană şi socialiştii au încercat să construiască o bază populară în timpul campaniei electorale, prin mijloace artificiale (media, propagandă, filme şi alianţe trucate). Diferenţa între fabricaţie şi natural s-a văzut şi a contat. Victoria lui Băsescu e un argument susţinut de mulţimi de români, întinse de la Timişoara la Chişinău şi de la Chişinău la Los Angeles, în favoarea democraţeiei reale şi directe. Iar asta e cu adevărat de aniversat, după 20 de ani.