Linkuri accesibilitate

Iarnă grea - societăţi degerate


O iarnă cu geruri aspre şi ninsori dese a lovit Anglia, încălcînd consensul oficial asupra încălzirii globale. Recidivele anti-încălziste s-au ţinut lanţ: Statle Unite, Spania, Germania, Polonia, România au tras din greu între zăpezi şi ger.

Nimic mai înduioşător, însă, decît spaimele englezilor în faţa iernii. O populaţie obişnuită cu ierni apoase şi temperaturi pozitive e compet nepregătită pentru un regim climatic aproape banal în estul Europei. În plus, autorităţile locale sînt de multă vreme o masă de funcţionari care mişcă hîrtii sau, dacă îşi ia misia în serios, persecută companii mici cu amnenzi, hărţuieşte familii cu vizite ale „lucrătorilor sociali” şi tot aşa. Fireşte, nici unul din aceşti funcţionari n-a reuşit să schiţeze un gest în apărarea oraşelor acoperite de zăpadă.

Eşecul a fost desăvîrşit: străzile au rămas acoperite de gheaţă, pentru că nimănui nu i-a dat prin cap să dea la o parte zăpada sau să împrăştie nisip pe trotuare. Lucruri elementare în Estul Europei rămîn o descoperire imposibilă în Anglia. Mai grav, pasivitatea populaţiei şi nepriceperea în faţa oricărei situaţii practice au devenit regulă socială. Oamenii nu mai ştiu să facă nimic cu mîna lor. Reflexul prim e victimizarea. Dacă ceva se întîmplă în pragul casei tale, prima pornire e să cauţi vinovatul şi, apoi, numărul de telefon al celor care ar trebui să te scoată din încurcătură. Ideea că ai putea pune mîna pe lopată pentru a da zăpada la o parte ţine de ficţiunea exotică.

O prietenă româncă din Londra a făcut ce a fost învăţată să facă dintotdeauna. A cumpărat o lopată şi a deschis pîrtie pe strada ei. După cîteva minute, grupuri de vecini şocaţi s-au adunat în jurul ei şi au întrebat-o ce face şi de ce face ce face. Mai mulţi s-au interesat de unde se pot cumpăra lopeţi şi au rămas surpinşi să audă că e suficient să te duci la un magazin de materiale de construcţii ca să cumperi faimoasa unealtă.

Dezactivarea unei populaţii care s-a obişnuit să folosească servicii şi să utilizeze computere e cum nu se poate mai vizibilă. Cîţiva centimetrii de zăpadă s-au dovedit o calamitate fără recurs. Lumea s-a obişnuit să creadă că toate problemele se rezolvă prin alţii şi că lumea din afară se reduce la ordinele plasate pe net, la Amazon. Spectacolul civil e comic şi în acelaşi timp trist. Evident, întrebarea inevitabilă e: ce va face o astfel de populaţie în faţa unui pericol major? La fel de evident, paralizia civică a societăţii explică de ce prezenţa opiniei publice se reduce la campanii şi de ce aceste campanii sînt mai degrabă mici ifose ideologice orientate spre exterior: adoptări de copaci şi balene, acţiuni de limitare a emisiilor de carbon sau atacuri asupra celor ce îndrăznesc, încă, să poarte haine de blană.

Forţa civilă a societăţii umbă razna pe urma fixaţiilor şi cauzelor vagi, în timp ce capacitatea de a face lucruri sau de a le împiedica prin acţiuni proprii a dispărut aproape cu totul. La prima încercare mai serioasă, oamenii arată că sînt nepregătiţi şi slabi. Nu e vorba aici numai de iarnă. În definitiv, zăpada se topeşte, cu sau fără voia celor ce ar trebui să facă un pic de efort pentru a degaja străzile şi şoselele. Problema e cu totul alta: o lume îşi face cunoscută vulnerabilitatea. În epoca greşită. Slăbiciunea civilă a societăţiilor occidentale lansează în permanenţă un semnal. O inivtaţie la insolenţă şi agresiune care a fost imediat percepută şi speculată de adversarii ordinii occidentale şi ai ordinii în general. Asta explică succesul cele două varinate ale terorii care fac aproape ce vor în şi cu viaţa urbană a statelor occideentale: îndoctrinarea şi atacurile puse la cale de reţele islamice care pornesc din afară şi se opresc în inima centrelor urbane occidentale. Apoi, delincvenţa violentă a bandelor de ghetou şi a aşa numiţilor „marginali”. Lor, societatea occidentală le opune o suită tot mai invetnivă de retrageri şi acomodări. Încă o dată: zăpada care paralizează viaţa publică a oraşelor britanice nu e un cap de lume. Dar e un simptom. Cîteva explicaţii în posting-ul următor.

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG