Zilele astea unul dintre cunoscuţii mei a făcut cumpărături într-un supermarket şi… a uitat acolo o sacoşă cu produse alimentare. Şi-a dat seama însă de pierdere abia cînd a ajuns acasă, la celălalt capăt al oraşului. Şi a fost copleşit de tristeţe cunoscutul meu. Şi i s-a strecurat în suflet teama că nu va mai putea recupera sacoşa cu alimente.
A doua zi s-a dus omul îngîndurat la supermarketul cu pricina, a arătat bonul şi… sacoşa preţioasă, care fusese pusă deoparte, i-a fost returnată imediat. Mai mult decît atît, angajaţii supermarketului au fost joviali, plini de solicitudine. Cunoscutul meu era în culmea bucuriei. Mi-a vorbit, cu însufleţire, aproape o jumătate de oră, despre corectitudinea lucrătorilor supermarketului. Iar mie, în timp ce îl ascultam, mi-au trecut prin minte cîteva gînduri…
Nu e ciudat oare că un fapt banal-normal-firesc îi provoacă omului atîta bucurie? Căci angajaţii acelui supermarket au făcut ceea ce trebuiau să facă în mod normal. Nimic deosebit în faptul că i-au returnat sacoşa unui cumpărător care mai şi avea bonul la el. Şi totuşi acest gest normal, firesc, l-a înduioşat pe cunoscutul meu, l-a făcut să trăiască o mică bucurie.
Am impresia că anii tranziţiei interminabile ne-au schimonosit într-atît viaţa, încît, pe de o parte, ne aşteptăm mereu să ni se întîmple ceva rău, neplăcut, iar pe de altă parte, atunci cînd are loc totuşi un fapt banal benefic, el ne încîntă peste măsură, tocmai pentru că pare incredibil. Am ajuns să sărim în sus de bucurie atunci cînd pur şi simplu cineva face ceea ce e obligat să facă. Am impresia că - în cazul în care cunoscutul meu nu ar fi fost proiectat pe culmile fericirii după recuperarea sacoşei uitate în supermarket – am fi trăit într-o lume mai frumoasă…
A doua zi s-a dus omul îngîndurat la supermarketul cu pricina, a arătat bonul şi… sacoşa preţioasă, care fusese pusă deoparte, i-a fost returnată imediat. Mai mult decît atît, angajaţii supermarketului au fost joviali, plini de solicitudine. Cunoscutul meu era în culmea bucuriei. Mi-a vorbit, cu însufleţire, aproape o jumătate de oră, despre corectitudinea lucrătorilor supermarketului. Iar mie, în timp ce îl ascultam, mi-au trecut prin minte cîteva gînduri…
Nu e ciudat oare că un fapt banal-normal-firesc îi provoacă omului atîta bucurie? Căci angajaţii acelui supermarket au făcut ceea ce trebuiau să facă în mod normal. Nimic deosebit în faptul că i-au returnat sacoşa unui cumpărător care mai şi avea bonul la el. Şi totuşi acest gest normal, firesc, l-a înduioşat pe cunoscutul meu, l-a făcut să trăiască o mică bucurie.
Am impresia că anii tranziţiei interminabile ne-au schimonosit într-atît viaţa, încît, pe de o parte, ne aşteptăm mereu să ni se întîmple ceva rău, neplăcut, iar pe de altă parte, atunci cînd are loc totuşi un fapt banal benefic, el ne încîntă peste măsură, tocmai pentru că pare incredibil. Am ajuns să sărim în sus de bucurie atunci cînd pur şi simplu cineva face ceea ce e obligat să facă. Am impresia că - în cazul în care cunoscutul meu nu ar fi fost proiectat pe culmile fericirii după recuperarea sacoşei uitate în supermarket – am fi trăit într-o lume mai frumoasă…
