Linkuri accesibilitate

La mulţi ani, la multe scumpiri!


Cum funcţionează la noi principiul cererii şi ofertei, dacă eu nu pot să aleg?

Şi au venit din nou inevitabilele scumpiri la tot felul de servicii. Deunăzi Agenţia Naţională pentru Reglementare în energetică a aprobat tarifele majorate la gazele naturale, energia electrică, energia termică. În mod sigur, urmează alte şi alte scumpiri. În fosta “citadelă” a stabilităţii, anul 2010 va fi anul scumpirilor. Zice-se că economia de piaţă le impune şi că ele sînt, prin urmare, justificate. Zice-se, dar nu e sigur…

Şi pe alte meridiane scumpirile sînt frecvente. Numai că acolo spaţiul de manevră al oamenilor parcă e mai vast. Acolo, pe tărîmuri mirifice, oamenii au salarii mai mari iar sistemele economice par mai viguroase. La noi salariile sînt de rîsul curcilor, economia e anemică. Şi mai e o problemă gravă, în opinia mea.

Mă gîndesc la situaţia nefastă în care ne-am pomenit noi, consumatorii din Republica Moldova. Să zicem că ne săturăm de scumpirile făcute de “Moldova Gaz” şi vrem un alt furnizor de gaze ale cărui scumpiri să fie mai acceptabile. Însă el nu există. Nu ai alternativă. Şi nici un alt “Termocom” care să-ţi livreze gigacaloria vitală nu există. Şi nici o a doua “Union Fenosa” tot nu există. Şi nici o altă “Autosalubritate” care să-ţi convină mai mult nu există. Şi nici o alternativă pentru “Apă-Canal” tot nu ai.

Şi atunci îţi dai seama că tu, consumatorul, eşti mereu la cheremul monopoliştilor. Pentru că nu poţi alege, pentru că eşti legat pe vecie de aceiaşi prestatori de servicii, nu poţi influenţa în nici un fel formarea preţurilor. Gazprom poate oricînd, ANRE poate, pe cînd consumatorul simplu nu are nici o pîrghie. El ori acceptă preţul propus, ori trebuie să renunţe la servicii şi să revină în Evul Mediu.

E posibil, ce-i drept, şi vreo primărie generoasă să-i achite o parte din tarif. Dar oare într-o economie de piaţă nu ar trebui şi consumatorul să fie un element care să participe la formarea preţului? Păi, cum funcţionează la noi principiul cererii şi ofertei, dacă eu nu pot să aleg? Uite aşa înfruntăm, ani de zile, scumpirile care se ţin lanţ…
XS
SM
MD
LG