21 ianuarie 2000
Actualitatea în Republica Moldova.
Investitorii străini descurajați de traficul de influență și infracționalitate.
Dan Ionescu: Creşterea infracţionalităţii şi a traficului de influenţă îi descurajează pe investitorii străini interesaţi să pătrundă pe piaţa moldoveană. La această concluzie a ajuns însuşi preşedintele Petru Lucinschi care a ţinut astăzi să participe la şedinţa Colegiului Ministerului Afacerilor Interne. Au mai fost de faţă şi alte înalte oficialităţi, inclusiv preşedintele Parlamentului Dumitru Diacov, ministrul de Justiţie Valeria Şterbeţ şi preşedintele Curţii Supreme de Justiţie Victor Puşcaş. Nu a lipsit nici liderul comunist Vladimir Voronin, probabil în calitate de fost ministru de Interne. Mai multe de la Andrei Porubin.
În 1999, în Republica Moldova au fost înregistraţi cei mai înalţi indici ai criminalităţii din ultimii 9 ani. Deşi indicatorul descoperirii infracţiunilor a crescut uşor, constituind 69%, pe parcursul anului trecut organele de drept au înregistrat peste 39340 de contravenienţe, ceea ce e aproape cu 9% mai mult decît în 1998. 70% din delicte poartă un caracter patrimonial, majoritatea fiind jafuri şi tîlhării. Cele mai multe infracţiuni – 62% din total – au fost săvîrşite în oraşul Chişinău. În capitală au fost înregistrate mai mult de 50% din furturile de apartamente depistate şi au fost comise cele mai multe omoruri la comandă – 11 din 13 înregistrate, din care nu au fost descoperite nici jumătate.
La şedinţa de vineri a Consiliului Colegial al Ministerului Afacerilor Interne, în cadrul căreia a fost făcut un bilanţ al activităţii organelor de poliţie în anul trecut, ministrul Vladimir Ţurcanu a menţionat activizarea în perioada respectivă a grupărilor criminale, inclusiv a celor înarmate, extinderea sferelor de influenţă asupra organelor statale, sporirea criminalităţii juvenile, a cazurilor de spălare a banilor, mituirea persoanelor cu funcţii de răspundere, cazurile de corupţie şi protecţionism. În opinia ministrului, cel mai îngrijorător este faptul că 89% dintre infractorii demascaţi au comis delicte pentru prima dată. Mai mult de jumătate din aceştia nu muncesc şi nu învaţă. Ministrul de Interne Vladimir Ţurcanu susţine că o bună parte din lacunele din activitatea poliţiei se datorează bazei materiale imperfecte şi finanţării insuficiente. În 1999, organele de interne au fost finanţate doar la nivel de 30% din necesităţi. Din acest motiv, anul trecut au părăsit benevol poliţia aproape 1500 de angajaţi, inclusiv 600 de ofiţeri cu experienţă, la 2 lucrători concediaţi revenind doar un singur angajat.
În această situaţie, printre primele ordine semnate de ministrul Ţurcanu şi aprobate de guvern este cel cu privire la prestarea de către organele de interne a unor servicii contra plată, ceea ce, în opinia conducerii ministerului, ar contribui la completarea bugetului ministerial cu resurse financiare suplimentare. Hotărîrea respectivă va fi publicată în noul număr al Monitorului Oficial. Vom preciza că aceste modificări în regulamentul Ministerului nu ţin de activitatea operativă şi încălcările administrative depistate de poliţie. Iar între serviciile care vor fi prestate de poliţie se numără escortarea şi paza mărfurilor şi a persoanelor fizice, eliberarea unor certificate şi efectuarea expertizelor tehnice, depistarea sistemelor de interceptare a convorbirilor telefonice din oficiile unor firme şi controlul juridic al acestora înaintea încheierii unor contracte. Taxele pentru aceste servicii vor varia între 0,2 şi 25 de salarii minime, circa 36 dolari.
Ministrul de Interne, Vladimir Ţurcanu a constatat că în urma unei investigaţii sociologice efectuate recent, cu sprijinul ministerului de resort, mai mult de jumătate din respondenţi s-au arătat nemulţumiţi de activitatea angajaţilor poliţiei, apreciind negativ gradul lor de pregătire profesională, moralul şi brutalitatea poliţiştilor. 50% dintre cei chestionaţi au declarat că, în caz de necesitate, nu se vor adresa la poliţie pentru că nu cred că aceasta i-ar putea ajuta.
Rugat de noi să comenteze această neîncredere a populaţiei în organele de drept, ministrul Vladimir Ţurcanu a declarat: „Din cauza faptului că crima organizată practic este mai bine înzestrată decît poliţia, posibilităţile poliţiei pur tehnice şi finanţarea insuficientă nu permit ca acei poliţişti, majoritatea absolută totuşi, care doresc să îndeplinească funcţiile conform cerinţelor nu pot s-o facă. Ca rezultat, măsurile care sînt luate nu îndestulează cerinţele populaţiei”.
În cadrul şedinţei Colegiului a luat cuvîntul preşedintele republicii, Petru Lucinschi. Între direcţiile prioritare de activitate ale organelor de interne pentru anul curent, şeful statului a evidenţiat combaterea evaziunilor fiscale, contrabandei, raketului, economiei subterane precum şi a fenomenului de complicitate a poliţiei cu structurile criminale: „Prima problemă e să-i descătuşăm şi să-i creăm omului nişte condiţii să activeze, nu numai pentru cetăţeanul nostru, dar şi pentru cel care vine în Republica Moldova, fie că e vorba de investitor sau turist, oaspete. Dacă noi vom păstra şi în continuare această situaţie şi această opinie care s-a înrădăcinat în Moldova, aceea că aici nimic nu poţi face fără mită, că numaidecît o să te bată şi o să te prade, atunci noi nu avem sorţi de izbîndă ”.
Petru Lucinschi a insistat asupra îmbunătăţirii nivelului de informare a poliţiei, conlucrării ei cu organele publice locale, cu procuratura şi organele de justiţie, contracarării implicării neregulamentare a persoanelor sus-puse în examinarea dosarelor penale. El a cerut conducerii ministerului stabilirea unor termene concrete de desfăşurare a operaţiunilor de control şi de informare a societăţii privind situaţia reală în ceea ce priveşte criminalitatea din toate sferele de activitate. Petru Lucinschi a mai subliniat necesitatea depolitizării organelor Afacerilor Interne şi revigorării în teritorii a aşa-ziselor detaşamente de gardă populară.
Din Chişinău, Andrei Porubin, Radio Europa Liberă.