Oskar Lafontaine, copreşedinte al Partidului Stîngii, a anunţat că se retrage de la cîrma formaţiunii post-comuniste germane. Decizia lui Lafontaine nu a fost o surpriză prea mare. Chiar şi justificările pentru această hotărîre erau previzibile, după ce la sfîrşitul anului trecut s-a aflat că Lafontaine s-a îmbolnăvit de cancer şi urmează a fi operat.
„Doresc să se ţină cont de faptul că este vorba în exclusivitate de cauze legate de sănătatea mea. Decizia nu are nimic de-a face cu discuţiile ultimelor săptămîni, legate de personalul partidului. Cancerul a fost o avertizare pe care n-o pot ignora,” a explicat Lafontaine.
Fostul lider al socialdemocraţilor şi exministru în cabinetul Schröder, fost prim-ministru social-democrat al landului Saar, a demisionat din SPD în urma disensiunilor cu Gerhard Schröder. Lafontaine s-a alăturat apoi postcomuniştilor est-germani din aşa-zisul Partid al Socialismului Democratic (PDS), rebotezat în Partidul Stîngii (Die Linke). Profitînd de carisma proprie şi apelînd la un discurs evident populist, Lafontaine a reuşit să ridice cotele partidului. Nu în ultimul rînd, stînga postcomunistă a reuşit datorită lui Lafontaine să pătrundă şi în Vest în mai multe parlamente federale regionale. La alegerile generale din septembrie trecut gruparea lui Lafontaine a obţinut 12 procente.
Politicianul Lafontaine pe care fostul lider social-democrat, Willy Brandt l-a numit cîndva „o combinaţie reuşită între Napolean şi Mussolini”, a anunţat acum că în viitor se va concentra doar asupra politicii regionale din Saarland.
Pentru Partidul Stîngii retragerea lui Lafontaine constituie o nouă lovitură, după ce copreşedintele Lothar Bisky a obţinut un mandat în Parlamentul European şi a anunţat, în consecinţă, că nu doreşte să rămînă în fruntea formaţiunii.
Criza prin care trece partidul în urma pierderii celor doi preşedinţi s-a accentuat după ce s-au aflat amănunte despre luptele interne pentru ocuparea conducerii grupării. Disensiunile existente între aripa comunist-fundamentalistă dură şi cea realist-pragmatică au supus partidul unei grele încercări. Conducerea superioară este acum în căutarea unor persoane potrivite pentru ocuparea funcţiei de preşedinte şi copreşedinte. Între timp s-au lansat şi cîteva propuneri teoretice, cum ar trebui să arate tandemul postcomuniştilor. Dagmar Enkelmann, secretar general al grupului parlamentar postcomunist, a spus că ea in nici un caz nu va candida.
În acelaşi fel s-au exprimat şi alţii. S-a lansat chiar şi zvonul că aripa pragmatică ar intenţiona să se rupă de partidul „mamă” şi va adera la social-democraţi. Deocamdată, astea sunt zvonuri, care confirmă însă starea de criză a postcomuniştilor.
„Doresc să se ţină cont de faptul că este vorba în exclusivitate de cauze legate de sănătatea mea. Decizia nu are nimic de-a face cu discuţiile ultimelor săptămîni, legate de personalul partidului. Cancerul a fost o avertizare pe care n-o pot ignora,” a explicat Lafontaine.
Fostul lider al socialdemocraţilor şi exministru în cabinetul Schröder, fost prim-ministru social-democrat al landului Saar, a demisionat din SPD în urma disensiunilor cu Gerhard Schröder. Lafontaine s-a alăturat apoi postcomuniştilor est-germani din aşa-zisul Partid al Socialismului Democratic (PDS), rebotezat în Partidul Stîngii (Die Linke). Profitînd de carisma proprie şi apelînd la un discurs evident populist, Lafontaine a reuşit să ridice cotele partidului. Nu în ultimul rînd, stînga postcomunistă a reuşit datorită lui Lafontaine să pătrundă şi în Vest în mai multe parlamente federale regionale. La alegerile generale din septembrie trecut gruparea lui Lafontaine a obţinut 12 procente.
Politicianul Lafontaine pe care fostul lider social-democrat, Willy Brandt l-a numit cîndva „o combinaţie reuşită între Napolean şi Mussolini”, a anunţat acum că în viitor se va concentra doar asupra politicii regionale din Saarland.
Pentru Partidul Stîngii retragerea lui Lafontaine constituie o nouă lovitură, după ce copreşedintele Lothar Bisky a obţinut un mandat în Parlamentul European şi a anunţat, în consecinţă, că nu doreşte să rămînă în fruntea formaţiunii.
Criza prin care trece partidul în urma pierderii celor doi preşedinţi s-a accentuat după ce s-au aflat amănunte despre luptele interne pentru ocuparea conducerii grupării. Disensiunile existente între aripa comunist-fundamentalistă dură şi cea realist-pragmatică au supus partidul unei grele încercări. Conducerea superioară este acum în căutarea unor persoane potrivite pentru ocuparea funcţiei de preşedinte şi copreşedinte. Între timp s-au lansat şi cîteva propuneri teoretice, cum ar trebui să arate tandemul postcomuniştilor. Dagmar Enkelmann, secretar general al grupului parlamentar postcomunist, a spus că ea in nici un caz nu va candida.
În acelaşi fel s-au exprimat şi alţii. S-a lansat chiar şi zvonul că aripa pragmatică ar intenţiona să se rupă de partidul „mamă” şi va adera la social-democraţi. Deocamdată, astea sunt zvonuri, care confirmă însă starea de criză a postcomuniştilor.
