Într-o societate dezvoltată şi o economie de piaţă autentică, nu numai ziaristul are nevoie de punctul de vedere al politicianului, ci şi politicianul are nevoie de apariţia în emisiunile şi articolele ziaristului. Într-o societate normală, nu numai ratingul mass-medium-ului depinde de apariţia în emisiuni a politicianului, ci şi ratingul politicianului depinde de prezenţa lui în emisiuni.
Or, în anii tranziţiei interminabile, mie mi s-a creat impresia că numai noi, ziariştii, avem nevoie de opiniile oamenilor politici şi ale cinovnicilor. Am văzut de-a lungul anilor mulţi ziarişti care trebuiau realmente să transpire pentru a obţine de la politicieni formularea, deseori nefericită, a cîtorva gînduri. Am văzut de-a lungul anilor politicieni şi cinovnici ocupaţi, blazaţi, ţîfnoşi, care ba nu aveau timp să discute cu presa, ba nu înţelegeau rostul unei asemenea discuţii. Am avut şi politicieni care aveau ziarele lor şi care nu mai considerau oportună colaborarea cu o altă publicaţie, percepută de ei ca o pierdere de timp.
De-a lungul anilor m-a nemulţumit deseori atitudinea politicianului şi a cinovnicului faţă de ziarist. De ce, văzînd un ziarist care le întinde microfonul, politicianului i se încreţeşte fruntea în loc să-i apară zîmbetul pe buze? De ce, chiar dacă eşti un cinovnic ocupat pînă peste urechi, să nu fii amabil cu presa? De ce să nu fii jovial chiar şi cu presa „dirijată” de oponenţii tăi politici? Nu generalizez, fireşte, dar cred că ai mei colegi de breaslă ştiu că nu bat cîmpii.
De la o vreme am remarcat însă nişte semne bune. Parcă politicienii au devenit mai disponibili, parcă au devenit mai sfătoşi, parcă vor şi ei deja să se producă în diverse emisiuni, parcă sînt pe picior de egalitate cu ziariştii, parcă nu mai sînt blazaţi, parcă îi caută ei pe ziarişti. E o metamorfoză demnă de toată lauda.
Important acum e să nu se ajungă în cealaltă extremă. Ar fi regretabil să vedem ziarişti independenţi bătîndu-se pe burtă cu politicienii, pupîndu-se şi îmbrăţişîndu-se ca fraţii cu politicienii. Ar fi regretabil ca politicienii să între în redacţii ca în sediile partidelor lor. Colaborarea asta trebuie să fie fructuoasă, dar pînă la un punct. O anumită distanţă, care nu exclude colaborarea, e obligatorie.
