Atunci cînd au fost sonorizate rezultatele concursului pentru înălţarea în Chişinău a unui monument consacrat victimelor stalinismului, alături de cei care le-au primit cu entuziasm, au existat şi unii care le-au primit în furci, cîrtind, deşi nu văzuseră macheta monumentului, că în aceste vremuri de criză cînd s-au majorat preţurile, banii publici sînt aruncaţi pe fereastră şi se politizează într-un mod inutil trecutul. Iată, însă, că la o săptămînă din acel moment i-am contactat pe cîţiva dintre fruntaşii vieţii culturale sau politice ca să le aflăm opinia despre cît de necesar poate fi construirea unui asemenea monument în Chişinău.
Regizorul Sandu Grecu este directorul teatrului Municipal Satiricus unde în urmă cu cîţiva ani a fost pus în scenă un spectacol consacrat deportărilor care s-au făcut între 1946 şi 1949 şi în care unii dintre actori fuseseră chiar victimelor represaliilor. Regizorul Sandu Grecu consideră că acesta monument ar fi trebuit ridicat încă acum douăzeci de ani: „O ţară care se stimează ţine la memorie, la rădăcini, la trecut, la suferinţele ei."
Ropotul de nemulţumiri se făcuse auzit în tabăra reprezentanţilor partidului comuniştilor, de aceea, am discutat cu unul dintre fruntaşii acestei formaţiuni, deputatul Marc Tcaciuc pe care l-am întrebat cît de necesar poate fi un asemenea monument la Chişinău.
Marc Tcaciuc: „Punctul meu de vedere este acesta: un monument în memoria victimelor represaliilor politice din perioada stalinistă sau de pe vremea lui Antonescu ar trebui să fie ridicat în capitala noastră. Amintirea victimelor acestor regimuri politice merită să fie înveşnicită.”
Dincolo, însă, de valoarea politică a lucrării, aceasta are o certă valoare estetică. Este tulburătoare concepţia ei, în care, pe de o parte, un şir lung de deportaţi devin treptat piesele unui tren neîncăpător şi sufocant, iar pe de altă parte, acest tren se dezmembrează pînă se volatilizează în aer.
Autorul acestei lucrări Iurie Platon se trage dintr-o familie de deportaţi. De aceea, el a vrut să facă o lucrare pe care atunci cînd o vezi să te treacă fiorii.
Regizorul Sandu Grecu este directorul teatrului Municipal Satiricus unde în urmă cu cîţiva ani a fost pus în scenă un spectacol consacrat deportărilor care s-au făcut între 1946 şi 1949 şi în care unii dintre actori fuseseră chiar victimelor represaliilor. Regizorul Sandu Grecu consideră că acesta monument ar fi trebuit ridicat încă acum douăzeci de ani: „O ţară care se stimează ţine la memorie, la rădăcini, la trecut, la suferinţele ei."
Ropotul de nemulţumiri se făcuse auzit în tabăra reprezentanţilor partidului comuniştilor, de aceea, am discutat cu unul dintre fruntaşii acestei formaţiuni, deputatul Marc Tcaciuc pe care l-am întrebat cît de necesar poate fi un asemenea monument la Chişinău.
Marc Tcaciuc: „Punctul meu de vedere este acesta: un monument în memoria victimelor represaliilor politice din perioada stalinistă sau de pe vremea lui Antonescu ar trebui să fie ridicat în capitala noastră. Amintirea victimelor acestor regimuri politice merită să fie înveşnicită.”
Dincolo, însă, de valoarea politică a lucrării, aceasta are o certă valoare estetică. Este tulburătoare concepţia ei, în care, pe de o parte, un şir lung de deportaţi devin treptat piesele unui tren neîncăpător şi sufocant, iar pe de altă parte, acest tren se dezmembrează pînă se volatilizează în aer.
Autorul acestei lucrări Iurie Platon se trage dintr-o familie de deportaţi. De aceea, el a vrut să facă o lucrare pe care atunci cînd o vezi să te treacă fiorii.