14 februarie 2000
Actualitatea românească. Opinii. Analize. Comentarii.
Programul Guvernului Isărescu şi cel al FMI presupun abordări diferite.
O analiză de Ilie Şerbănescu.
Guvernul Isărescu a anunţat, prin schiţa de buget pe anul 2000, o creştere economică de 1,3 la sută, în acest an, şi una de 6 până la 7 la sută, în anii următori, potrivit, prevederilor ambiţioase ale strategiei, deocamdată în proiect, a dezvoltării României pe termen mediu.
Această inversare totală, faţă de tendinţele de cădere a economiei din ultimii ani, ar urma să fie aşteptată de la o schimbare netă a politicii economice, reclamată tocmai de declinul economiei. Ceea ce încearcă Guvernul Isărescu este, de fapt, promovarea directă din zona investiţiilor, a creşterii economice, ţintele de inflaţie şi curs valutar devenind, prin forţa lucrurilor, adiacente, chiar dacă, eventual, pot fi mai lesne atinse, decât într-un climat restrictiv.
Dar această abordare nu corespunde, în multe privinţe, folozofiei Fondului Monetar Internaţional de macrostabilizare a economiei, care spune dimpotrivă – reduceţi prin orice mijloace inflaţia şi devalorizarea monedei naţionale, şi ca urmare dobânzile vor scădea şi predictibilitatea în afaceri va spori, creându-se, astfel, condiţii pentru o relansare a creşterii economice. Până să relanseze, însă, creşterea economică, programele prescrise de Fondul Monetar Internaţional împing în declin economia, aşa cum s-a întâmplat şi în România, întrucât stabilizarea macroeconomică, reclamată ca prealabil, este integral urmărită pe articulaţia restrângerilor.
Reţetele Fondului Monetar Internaţional pot fi minunate doar acolo unde condiţiile economice permit ca macrostabilizarea să fie realizată în câteva luni, sau în maximum un an, după care să se poată intra de pe alte baze, evident, în normal. Acolo unde, însă, precum în cazul României, dezechilibrele macroeconomice au cauze structurale şi nu monetare, reţeta nu are, de fapt, şanse de reuşită.
Chiar dacă la o primă încercare se obţin rezultate, dezechilibrele macroeconomice reapar, deoarece pentru cauzele lor structurale reţeta reprezintă, pur şi simplu, frecţie la un picior de lemn. Iar insistenţa pe respectiva reţetă devine contraproductivă, se transformă în fetiş, încetând să mai fie o politică în serviciul economiei şi populaţiei.
Economia tot cade şi cade în perspectiva unei relansări, care nu mai vine niciodată. În căutarea macrostabilizării, economia se tot contractă şi, chiar dacă să admitem, macrostabilizarea s-ar şi realiza, deşi poate întârzia ani şi ani, economia ar fi ajuns cândva complet sleită şi strict incapabilă să se mai relanseze. Este exact situaţia în care a ajuns, din păcate, economia românească. A fost jugulată inflaţia după ani şi ani de politici de macrostabilizare? Nicidecum.
Numai în ultimii trei ani preţurile crescând de aproape 5,7 ori. Sau poate a fost oprită devalorizarea monedei naţionale? Nicidecum, leul căzând de peste 4,5 ori în aceeaşi ultimi trei ani. A fost obţinută doar o scădere, de peste 20 la sută, a produsului intern brut în trei ani, neuzual în timp de pace. După ani şi ani de restrângere, economia românească a ajuns cu motorul blocat, dacă nu chiar a rămas fără motor. Întrucât fără creştere economică, restrângerile s-au făcut în cerc vicios pe seama investiţiilor, pentru a se proteja cât de cât consumul populaţiei. Acesta, cu toate că s-a redus în mod absolut, a crescut ca pondere în produsul intern brut la peste 75 la sută, pe seama scăderii ponderii investiţiilor la numai 16 la sută.
La o asemenea pondere, da la un produs intern brut care s-a tot subţiat, investiţiile nu mai sunt în stare să constituie un adevărat motor pentru economie. Sau altfel spus, un motor de Tico, oricât de performant este, nu poate urni un camion, dară mite să-i mai imprime şi viteză. Cu cât revitalizarea investiţiilor va avea loc mai devreme, cu atât şansa de a reda economiei motorul de care are nevoie este mai mare. Dimpotrivă, dacă se va continua căutarea macrostabilizării în dauna investiţiilor, se va obţine aceeaşi cădere pe mai departe a economiei şi şansele de relansare a acesteia se vor îndeparta şi mai mult, căci motorul investiţional va ajunge, între timp, să reprezinte comparativ unul de motoretă. Până acum, însă, Fondul Monetar Internaţional nu a fost clar dacă susţine sau nu noua politică economică a Guvernului Isărescu de stimulare a investiţiilor.
Ilie Şerbănescu, pentru Radio Europa Liberă, Bucureşti.
