Linkuri accesibilitate

Becurile nepăsării noastre


Povestea optimizării şi economisirii va deveni realitate atunci cînd cele două becuri cocoţate pe stîlpii de lîngă casa mea vor înceta să lumineze odată cu risipirea întunericului...


Am remarcat încă acum doi-trei ani, lîngă casa mea, doi stîlpi electrici care luminau împrejurimile nu numai noaptea, ci şi în cursul zilei. Uneori becurile acelor stîlpi ardeau pînă la ora 10.00, alteori pînă la 11.00 sau chiar pînă la amiază. Era o risipă inutilă de energie electrică. Inutilă, nu însă şi inexplicabilă. În spaţiul nostru ciudat-miraculos, becurile comunităţii, adică ale tuturor, sînt ca şi cum ale nimănui. Să fi aparţinut becurile acelea unui cetăţean obosit de tranziţie, ele s-ar fi stins odată cu ivirea zorilor sau poate nici nopţile nu ar fi luminat.

Ei bine, guvernările se schimbă, dar deprinderile proaste rămîn. Am remarcat că şi acum becurile cu pricina sînt stinse cu întîrziere. Deşi deja la ora 7.30 dimineaţa întunericul nu mai există şi prin urmare nici de lumina becurilor nu mai e nevoie. Ele mai ard însă o vreme, concurînd cu lumina soarelui. E adevărat că nu pînă la ora 12.00 ca odinioară, dar şi o oră de luminare inutilă mi se pare o risipă mare. Unde mai pui că noii guvernanţi doresc ca optimizarea şi economisirea să devină nişte deziderate pentru întreaga republică. Păi, şi cum economisim? Lăsînd becurile “nimănui” să mai ardă atunci cînd nu e nevoie?

Povestea optimizării şi economisirii e frumoasă, fără doar şi poate. Pentru mine ea însă va deveni realitate atunci cînd cele două becuri cocoţate pe stîlpii de lîngă casa mea vor înceta să lumineze, în fiecare dimineaţă, odată cu risipirea întunericului, cînd fiecare kilowatt al nimănui va fi folosit ca şi cum ar fi al fiecăruia dintre noi. Ştiu, pe de altă parte, cît de greu e să te scoli, în dricul iernii, ca să stingi nişte becuri ale nimănui…
XS
SM
MD
LG