Zilele astea Publika TV ne-a readus în memorie chipul jalnic al Penitenciarului nr. 13 din centrul Chişinăului. Mărturisesc că, deşi trec deseori pe lîngă acest penitenciar, încetasem de la o vreme să-l mai observ. E o construcţie care datează tocmai din anul 1846 (!), o clădire cocîrjată, bătrînicioasă, cu „ziduri grunzuroşi şi coşcoviţi”, vorba unui clasic al literaturii. Cum de mai rezistă oare pereţii putrezi ai acestei închisori? Şi să fie doar o ironie a sorţii faptul că numărul penitenciarului e 13?
În deceniile lungi care s-au scurs de la inaugurarea penitenciarului, s-au construit, s-au reparat şi au fost demolate o sumedenie de clădiri în oraşul Chişinău, toate aceste modificări arhitecturale culminînd cu apariţia castelelor faraonice ale noilor moldoveni şi cu distrugerea stadionului republican. Şi numai această închisoare a rămas aşa cum a fost făcută în îndepărtatul an 1846. Nu este ăsta un indiciu al atitudinii pe care o are societatea moldovenească de ieri şi de azi faţă de cei privaţi de libertate?
Ei bine, lucrurile par să se urnească din loc şi în acest domeniu multă vreme ignorat. Aflu că vechea construcţie, care adăposteşte mai mulţi oameni decît ar trebui, va fi demolată. Va fi construit un nou penitenicar şi chiar s-au găsit bani pentru acest proiect. Mai mult, noul penitenciar va fi situat în afara oraşului, ceea ce va înlătura nedumeririle provocate de locaţia ciudată a actualului edificiu. Şi aceasta nu e singura investiţie în penitenciare. Anterior a fost „modernizată” închisoarea de la Rusca.
Ar fi fost de-a dreptul penibil să nu se investească în închisori într-o epocă în care azilurile pentru cîinii vagabonzi sînt atît de jinduite şi provoacă atîtea frămîntări şi dispute.
