Învăţământul românesc o ţine tot în reforme care l-au deformat şi desfigurat. Naşterea noului sistem de educaţie este atât de lentă că mulţi se tem că fătul a murit demult. După ce a relansat în Camera Deputaţilor lupta cu criza, echipa lui Emil Boc a ales să organizeze miercuri o şedinţă de guvern în Iaşi unde a fost adoptat, printre alte proiecte, cel al legii educaţiei.
Premierul vrea să organizeze astfel de şedinţe în toate centrele zonelor de dezvoltare doar că ideea de a ţine şedinţa la Iaşi a fost nefericită, uşor masochistă şi involuntar-simbolică. Îndată ce a sosit în dulcele târg, premierul a fost acroşat de liderii sindicali care i-au cerut să revină la sentimente mai bune în privinţa legii salarizării. Sindicaliştii din educaţie, mai pesimişti decât ministrul lor, au decis să declanşeze proteste de lunea viitoare, zi din care nu vor mai trece note în catalog. În absenţa profesorilor, discursul oficial despre educaţie chiar dacă optimist, a căpătat un ton uşor agramat şi neadecvat realităţii.
Regretând că a venit la Iaşi, oraş controlat de inamicii politici din Partidul social democrat, premierul Boc a încercat să facă nişte băi de mulţime doar că, din pricina protestelor şi nemulţumiţilor, n-a putut face decât un duş rece care mai mult l-a leşinat decât să-l trezească.
Ironia sorţii face ca, pe când primul-ministru vorbea despre relansare, program anticriză şi renaşterea economică, la câţiva kilometri mai încolo, mii de oameni să ruineze cel mai nou supermarket care, la inaugurare, a avut proasta inspiraţie să vândă mărfuri la preţuri promoţionale. Oamenii au dat năvală şi au prădat magazinul care a înregistrat astfel, încă din prima zi de activitate, cele mai profunde efecte ale crizei economice, efectele morale.
Realitatea este că, în spatele zarvei pe marginea schimbării din funcţie a lui Mircea Geoană, dincolo de ştirile referitoare la noii dezertori politici şi mai presus de nota de plată tot mai piperată a întârzierilor şi haosului instituţional, poate şi inspirată de desele schimbări la faţă ale clasei politice, opinia publică trece ea însăşi printr-o dureroasă şi profundă desfigurare.
Oamenii protestează în stradă pentru că primarul urbei, infractor dovedit, a fost băgat la puşcărie. Au lacrimi în ochi şi aprind lumânări cerând o mână de ajutor din partea proniei. Infractorii, şefi ai mafiilor locale şi portofelele din teritoriu ale partidelor, sunt ridicaţi pe braţe şi trataţi ca eroi legendari. Primesc cetăţenia onorifică şi dau numele unor străzi. Nu întâmplător raportul interimar al Comisiei Europene ajuns zilele acestea în paginile ziarelor constată că România este dusă de inerţiile politicii tot mai departe de reforma justiţiei.
Universul mare al străzii repetă până la fidelitate contorsionările universului microscopic al scenei puterii. Este o contaminare în masă ai cărei vectori patogeni sunt politicienii care au anticipat (prin corupţia, absenteismul şi egoismul lor agresiv) pandemia imoralităţii la care asistăm. Legea penală a înregistrat atâtea derogări la nivel înalt că, atunci când atacă la nivel local, pare un abuz politic. Rezultat al sărăciei, dar şi al frustrărilor şi disperării, convulsia morală le-a fost indusă oamenilor obişnuiţi de credinţa puternicilor zilei că nu trebuie să fii mai presus de lege, ci să te strecori pe lângă ea.
