Anuntul premierului liberal-democrat lansat la cateva luni de la venirea in fruntea guvernului despre introducerea de la 1 septembrie a religiei in programele scolare a readus in atentie o dezbatere mai veche legata de acest subiect. Dezbatere initiata in 1995 si care vizeaza mai multe subiecte considerate „delicate”. Cum ar fi acreditarea sau eventual atestarea dascalilor carora li s-ar incredinta sa apara in fata copiilor cu o disciplina mai mult decit responsabila, sau sa zicem preluarea modelelor practicate deja in sau abia testate in anumite tari.
Cel mai des apar insa in fata temerile ca religia in scoala ar putea genera noi surse de tratamente discriminatorii. Mai multa lume este de parere ca noua disciplina scolara obligatorie ar putea deveni un mar al discordiei, impartindu-i pe elevi si profesori in crestini ortodocsi, si neortodocsi sau necrestini.
Oponentii cursului de religie spun ca rolul scolii in societate e unul de informare, si nicidecum de indoctrinare. Or cum religia nu este atestata drept o stiinta, nu are cum sa fie studiata in mod obligatoriu si ar trebui sa tina mai curind de spatiul intim al persoanei.
Sustinatori cursului obligatoriu de religie invoca degradarea morala a societatii tot mai profunda si mai vertiginoasa. Si fara o interventie univoca a Bisericii in faza educatiei s-ar putea sa nu mai aiba niciun rost toate celelalte stiinte predate in mod obligatoriu.
Oricare ar fi parerile societatii, autoritatile sunt cele care au sarcina sa ia in calcul riscurile inerente semnalate in discutii publice si sa evite polarizarea societatii.
Cum s-ar putea atinge acest obiectiv? Iata solutia oferita de deputata Corina Fusu, presedinta a comisiei parlamentare pentru educatiw: “Va fi o disciplina optionala si parintii sunt cei care vor decide. Dar trebuie sa dezbatem subiectul si sa vedem de ex, in Rusia s-au tiparit cinci manuale si parintii au de ales dupa care sa studieze.”
Asa dar, autoritatile, se pare, ca au de gind sa lase la latitudinea parintilor decizia daca copilul lor va frecventa sau nu orele de religie.
Exista insa si alte optiuni pe care expertii le gasesc mai potrivite. Una ar fi ca religia, daca se vrea in institutiile de invatamant, sa se introduca doar prin asigurarea multitudinii de confesiuni, de exemplu prin obiectul de “Religiile lumii” sau “Istoria religiilor” si care sa fie optional. In felul acesta ar fi respecate intrutotul normele constitutionale privind libertatile fundamentale, asigurandu-se totodata obiectivitatea invatamantului si dezvoltarea spirituala a populatiei.
E si punctul de vedere impartatit Europei Libere de cercetatorul Emil Dragnev: „Disciplina nu ar trebui sa fie teoretizata si ar urma sa cuprinda nu doar religia ortodoxa,” ne-a spus Emil Dragnev.
Expertii nu exclud ca disponibilitatea autoritatilor de a da curs unei doleante mai vechi a Bisericii are si motivatie pragmatica. Cum sondajele situeaza Biserica printre cele mai populare institutii din stat, factorul politic vrea sa-si ia o parte din lumina emanata de acest nimb invariabil.
Cel mai des apar insa in fata temerile ca religia in scoala ar putea genera noi surse de tratamente discriminatorii. Mai multa lume este de parere ca noua disciplina scolara obligatorie ar putea deveni un mar al discordiei, impartindu-i pe elevi si profesori in crestini ortodocsi, si neortodocsi sau necrestini.
Oponentii cursului de religie spun ca rolul scolii in societate e unul de informare, si nicidecum de indoctrinare. Or cum religia nu este atestata drept o stiinta, nu are cum sa fie studiata in mod obligatoriu si ar trebui sa tina mai curind de spatiul intim al persoanei.
Sustinatori cursului obligatoriu de religie invoca degradarea morala a societatii tot mai profunda si mai vertiginoasa. Si fara o interventie univoca a Bisericii in faza educatiei s-ar putea sa nu mai aiba niciun rost toate celelalte stiinte predate in mod obligatoriu.
Oricare ar fi parerile societatii, autoritatile sunt cele care au sarcina sa ia in calcul riscurile inerente semnalate in discutii publice si sa evite polarizarea societatii.
Cum s-ar putea atinge acest obiectiv? Iata solutia oferita de deputata Corina Fusu, presedinta a comisiei parlamentare pentru educatiw: “Va fi o disciplina optionala si parintii sunt cei care vor decide. Dar trebuie sa dezbatem subiectul si sa vedem de ex, in Rusia s-au tiparit cinci manuale si parintii au de ales dupa care sa studieze.”
Asa dar, autoritatile, se pare, ca au de gind sa lase la latitudinea parintilor decizia daca copilul lor va frecventa sau nu orele de religie.
Exista insa si alte optiuni pe care expertii le gasesc mai potrivite. Una ar fi ca religia, daca se vrea in institutiile de invatamant, sa se introduca doar prin asigurarea multitudinii de confesiuni, de exemplu prin obiectul de “Religiile lumii” sau “Istoria religiilor” si care sa fie optional. In felul acesta ar fi respecate intrutotul normele constitutionale privind libertatile fundamentale, asigurandu-se totodata obiectivitatea invatamantului si dezvoltarea spirituala a populatiei.
E si punctul de vedere impartatit Europei Libere de cercetatorul Emil Dragnev: „Disciplina nu ar trebui sa fie teoretizata si ar urma sa cuprinda nu doar religia ortodoxa,” ne-a spus Emil Dragnev.
Expertii nu exclud ca disponibilitatea autoritatilor de a da curs unei doleante mai vechi a Bisericii are si motivatie pragmatica. Cum sondajele situeaza Biserica printre cele mai populare institutii din stat, factorul politic vrea sa-si ia o parte din lumina emanata de acest nimb invariabil.
