31 martie 2000
Actualitatea românească. (Moderator: Sabina Fati, corespondent: Dan Răspopa)
Corupţia în România.
De aproape trei săptămâni autorităţile de la Bucureşti au început o campanie anti-corupţie. Poliţia a făcut razii repetate pentru anihilarea bandelor mafiote din diverse cartiere ale capitale, iar Ministerul Justiţiei a organizat o conferinţă a ţărilor din Europa centrală şi de est cu tema „Justiţia, forţele de ordine, şi societatea în luptă împotriva corupţiei”.
Organizată sub patronajul preşedintelui Emil Constantinescu, la manifestare au participat peste 200 de reprezentanţi ai instituţiilor din 25 de ţări. Şeful direcţiei generale a vămilor, Nini Săpunaru, a declarat că în privinţa fenomenului de corupţie şi crimă organizată, România se află undeva la mijloc în raport cu celelalte state europene. În raport cu ţările centrale, corupţia este mai mare în România, însă în ultimul timp, simplificarea procedeelor de vămuire, a redus drastic fenomenul, a mai afirmat Săpunaru.
Secretarul de stat în ministerul de interne, Liviu Popescu, a fost de părere că fenomenul corupţiei a atins toate domeniile, cauzele vizând în primul rând disfuncţionalităţile dintre instituţiile statului.
În ciuda faptului că şeful statului, Emil Constantinescu, a declarat că este nemulţumit de etichetele nefondate aplicate României ce înfăţişează un stat măcinat de corupţie, procurorul general, Mircea Cristea, a recunoscut că toate domeniile societăţii româneşti sunt afectate de corupţie. Acesta a mai spus că nu se poate vorbi totuşi de corupţie fără a avea probe solide, iar pentru a-şi eficientiza activitatea, justiţia are nevoie de o legislaţie pe măsură .
„Ştiu că aşteptaţi rezultate spectaculoase, dar acestea nu pot apărea decât dacă se respectă o anumită continuitate în lupta împotriva corupţiei”, a declarat la finalul conferinţei ministrul justiţiei, Valeriu Stoica.