Linkuri accesibilitate

Ghimpu și Chirtoacă prezintă imagini inedite din noaptea de 7 aprilie


Dorin Chirtoacă și Mihai Ghimpu
Dorin Chirtoacă și Mihai Ghimpu

Un mare deserviciu adus anchetei sau o acțiune de presiune asupra organelor de drept pentru a ancheta operațiunile de reprimare ale poliției?


Preşedintele interimar Mihai Ghimpu şi primarul Chişinăului Dorin Chirtoacă au prezentat astăzi imagini surprinse din Piaţa Marii Adunări Naţionale de camerele de luat vederi de pe guvern în noaptea de 7 aprilie, atunci când acolo se presupune că a fost bătut pînă la moarte Valeriu Boboc.

In imaginile prezentate se vede clar cum protestatarii care se aflau in acea noapte in zona Pieţei Marii Adunări Naţionale sunt culcati la pamant si loviti de zeci de politisti, dintre care unii în civil, intr-o adevarata demonstratie de forta. Imaginile îl surprind, se pare, şi pe fostul comisar al oraşului responsabil de ordinea publică, Iacob Gumeniţă, lovind cu piciorul în trei dintre tinerii care erau la pământ.

Pe aceleaşi înregistrări se vede cum la câteva minute după descinderea poliţiştilor, vizavi de Arcul de Triumf zace o persoană, care, afirmă Mihai Ghimpu, pare a fi Valeriu Boboc.

Mihai Ghimpu: „Altă persoană decedată nu avem. Se ştie că a fost transportat spre spital cu o Nivă, deci logica spune că este Valeriu Boboc. Dar lasă ancheta să se lămurească.”

Şi primarul Dorin Chirtoacă crede că semnalmentele persoanei care zace pe asfalt ar corespunde cu cele ale lui Valeriu Boboc, tînărul decedat în acea noapte în urma lovitorilor. Imaginile nu surprind clar cine i-a aplicat loviturile, dar arată în schimb cum ulterior tînărul este încărcat într-un automobil „Niva” de mai multe persoane, una dintre care pare a fi un poliţist identificat de primarul Chirtoacă.

Solicitat de noi, procurorul general Valeriu Zubco ne-a declarat că, prezentând opiniei publice imaginile, care de altfel sunt parte din dosar, preşedintele Mihai Ghimpu şi primarul Chirtoacă ar fi făcut un mare deserviciu anchetei.

Valeriu Zubco: „Nu este nimic nou pentru Procuratură. Toate filmările sunt cunoscute şi analizate încă din luna ianuarie. Le-am obţinut din aceleaşi surse. Dar nu trebuiau făcute publice, pentru că prejudiciază ancheta. Cu regret, trebuie să schimbăm planul de acţiuni în ceea ce priveşte investigarea acestui caz. Toţi cei care sunt vinovaţi sunt sub urmărire penală”.

Şi preşedintele comisiei parlamentare pentru investigarea tulburărilor de stradă din aprilie, Vitalie Nagacevschi, spune că ştia despre existenţa acestor înregistrări, dar nu le-a făcut publice pentru a nu prejudicia ancheta. Nagacevschi spune că Ghimpu a urmărit interese de partid atunci când le-a prezentat opiniei publice.

Dar iată cum îşi explică gestul preşedintele interimar, Mihai Ghimpu: „Eu am adus aceste imagini pentru a pune punct speculaţiilor precum că nu a existat nici o implicare a poliţiilor. Iar organele de drept trebuie să ţină cont că dispun de aceste imagini şi să desfăşoare o anchetă corectă, cinstită şi la timp.”

Printre poliţiştii recunoscuţi de primarul Chirtoacă figurează nouă nume de angajaţi ai Comisariatului General de Poliţie, ai Direcţiei poliţia criminală din Ministerul de Interne şi Comisariatul general de poliţie, şi ai Secţiei antidrog. Primarul spune că o parte din ei au fost, după acele evenimente, avansaţi în funcţii, unii chiar au fost numiţi şefi de comisariate raionale.

Pe aceeași temă

Previous Next

XS
SM
MD
LG