Premiera celei mai noi piese de teatru a Nicoletei Esinencu, *, montata chiar de autoare, vine sa le dea peste nas celor care se lamenteaza ca nu fac spectacole de teatru pentru ca nu au bani sau nu au unde. Or, nici tînara scriitoare din Chisinau care a tras cortina în fata celei mai recente reprezentatii teatrale a sa nu a avut bani pentru asta, exceptînd cumpararea cîtorva kilograme de carne pentru a fi fripte la frigare, si nici loc unde s-o joace. Drept urmare, ea a ridicat pe picioare spectacolul fara mari injectii financiare si într-un loc în care, pîna atunci, nu s-a mai jucat niciodata teatru, adica pe terasa cafenelei Orpheus din curtea Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.
Astfel, în timp ce în alte colturi ale crîsmei obisnuitii localului îsi vedeau de berile si cafelele lor sau de pariurile fotbalistice, într-un alt colt, un public foarte numeros îi urmarea cu foarte mare atentie pe actorii Ghenadie Gîlca, Alexandru Plesca si Doriana Talmazan care se metamorfozasera în trei juni moldoveni iesiti la un picnic la iarba verde. Fara nici un alt decor decît cel natural si cel creat de o camera video care proiecta pe un ecran ce tîsnea în spatele comediantilor imaginea spectatorilor curiosi sa afle ce a mai scris nou Nicoleta Esinencu, spectacolul a cîstigat în autenticitae si în crearea unui sentiment de comuniune între auditori si actori.
Spectacolul debuteaza cu frigerea carnii si cu împrastierea trîmbelor de fum si al unui miros foarte apetisant peste spectatori. Treptat, aflam ca cei trei tineri moldoveni sînt uniti prin legaturi familiale sau adulterine. Cozeria lor tradeaza niste grave probleme identitare si o xenofobie artagoasa si fatisa. Cu cît papotajul nationalist devine mai taios si mai bataios, cu atît cei care-l poarta par a fi tot mai slabanogiti si mai neputinciosi, pîna cînd, la un moment dat, te prinzi asupra faptului ca ideea spectacolului e ca nu personajele sînt creatorii acestui discurs nationalist si rasist, ci acest discurs îi creeaza si-i modeleaza.
Iar de la un punct încolo sa iesi din joc e foarte greu, daca nu imposibil.
Astfel, în timp ce în alte colturi ale crîsmei obisnuitii localului îsi vedeau de berile si cafelele lor sau de pariurile fotbalistice, într-un alt colt, un public foarte numeros îi urmarea cu foarte mare atentie pe actorii Ghenadie Gîlca, Alexandru Plesca si Doriana Talmazan care se metamorfozasera în trei juni moldoveni iesiti la un picnic la iarba verde. Fara nici un alt decor decît cel natural si cel creat de o camera video care proiecta pe un ecran ce tîsnea în spatele comediantilor imaginea spectatorilor curiosi sa afle ce a mai scris nou Nicoleta Esinencu, spectacolul a cîstigat în autenticitae si în crearea unui sentiment de comuniune între auditori si actori.
Spectacolul debuteaza cu frigerea carnii si cu împrastierea trîmbelor de fum si al unui miros foarte apetisant peste spectatori. Treptat, aflam ca cei trei tineri moldoveni sînt uniti prin legaturi familiale sau adulterine. Cozeria lor tradeaza niste grave probleme identitare si o xenofobie artagoasa si fatisa. Cu cît papotajul nationalist devine mai taios si mai bataios, cu atît cei care-l poarta par a fi tot mai slabanogiti si mai neputinciosi, pîna cînd, la un moment dat, te prinzi asupra faptului ca ideea spectacolului e ca nu personajele sînt creatorii acestui discurs nationalist si rasist, ci acest discurs îi creeaza si-i modeleaza.
Iar de la un punct încolo sa iesi din joc e foarte greu, daca nu imposibil.
