Linkuri accesibilitate

Rău-platnici deosebiţi


Iulian Ciocan
Iulian Ciocan

Cum e posibil ca nişte ditamai businessmeni, onegişti şi funcţionari să aibă datorii de zeci de mii de lei pentru încălzire?


S.A. „Termocom” a început acum cîţiva ani să lupte crîncen cu rău-platnicii. Presupun că multă lume a văzut reportajele pline de dramatism despre sechestrarea maşinilor unor cetăţeni care nu achită gigacaloria vitală. În fond, „Termocom” e îndreptăţit să-şi recupereze banii. Am spus-o în mai multe rînduri că atîta timp cît oamenii nu vor înţelege că facturile trebuie plătite, vom trăi în epocă de piatră, nu într-o societate care se integrează în Europa.

Deunăzi însă am remarcat, într-un prestigios ziar economic, o ştire care m-a descumpănit. Vasăzică, recent „Termocom” a dat publicităţii o listă a unor rău-platnici deosebiţi, oameni care au acumulat impardonabil de-a lungul anilor datorii de zeci de mii de lei. Şi, zice-se, erau în această listă a iresponsabilităţii crase oameni de afaceri, lideri onegişti şi funcţionari. După o vreme însă, scrie prestigiosul hebdomadar economic, lista afişată pe site-ul „Termocom”-ului a fost scoasă pentru a proteja pesemne sufletele sensibile ale unor protagonişti.

Sînt aici două aspecte care pe un om refexiv îl fac să bolovănească ochii. Păi, cum vine asta? Cum e posibil ca nişte ditamai businessmeni, onegişti şi funcţionari să aibă datorii de zeci de mii de lei pentru încălzire? Ăştia nu sînt totuşi nişte pensionari pricăjiţi, ci adevăraţi stîlpi ai societăţii. Asta pe de o parte.

Pe de altă parte, nu înţeleg de ce intransigentul „Termocom”, care, mai nou, sechestrează maşinile unor răuplatnici, i-a lăsat pe aceşti oameni să acumuleze ani de zile aceste datorii. Cum de s-a evaporat intransigenţa termocomiană în cazul acestor rău-platnici deosebiţi? De ce nu li s-au sechestrat şi lor voiniceşte maşinile sau frigiderele? Sau nu s-a putut, dată fiind ponderea acestora în societate?

Eu cred că nişte onegişti, funcţionari şi oameni de afaceri nu ar trebui să aibă datorii faţă de Termocom. Pentru că ce exemplu le dau ei simplilor muritori? Iar „Termocom”-ul ar trebui să fie exigent mai degrabă cu aceşti oameni, adică cu cei care pot, dar nu vor. Asta, fireşte, dacă exigenţa e sinceră şi are drept scop eradicarea iresponsabilităţii consumatorilor.
XS
SM
MD
LG