30 iunie 2000
Actualitatea în Republica Moldova.
Prețurile la pîine și protecția socială a populației.
Dan Ionescu: Preşedintele Petru Lucinschi a revenit astăzi de la Minsk, unde a întreprins o vizită oficială de două zile. În capitala belarusă au fost semnate câteva acorduri bilaterale, printre care cel privind cooperarea economică şi comercială pe termen lung, până în anul 2009. Într-o declaraţie de presă, după întâlnirea de joi cu omologul său belarus, Alexandru Lukaşenko, Lucinschi a spus: „Nici unul dintre noi nu mai dispune de nimic, deaceea trebuie să cooperăm.” Aceasta înseamnă, potrivit agenţiei germane de ştiri DPA, operaţiuni barter, de felul tractoare belaruse contra produse agricole moldoveneşti.
Între timp, la Chişinău, Parlamentul a aprobat în prima lectură o iniţiativă legislativă a deputaţilor comunişti, prin care statul ar urma să preia controlul asuppra formării preţurilor la pîine. Amănunte de la Sergiu Praporşcic.
Parlamentul a votat astăzi în prima lectură Proiectul de lege privind controlul statului asupra formării preţurilor la pîine şi asigurarea protecţiei sociale a populaţiei. Pentru au votat grupul parlamentar al comuniştilor, precum şi câţiva deputaţi independenţi şi ai Blocului pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă. Documentul a fost elaborat de deputatul Victor Stepaniuc, care este vicepreşedinte al grupului parlamentar al comuniştilor. Stepaniuc a recunoscut că instituirea controlului statului asupra formării preţului la pîine contravine regulilor economiei de piaţă, el, însă, spune că este necesar să fie micşorate preţurile la pîine, care au înregistrat în ultimele luni o creştere din cauza secetei. În opinia lui, acest lucru poate fi realizat doar prin instituirea unui control de stat asupra preţurilor.
Victor Stepaniuc: „Esenţa proiectului constă în exercitarea prin lege de către stat a unui control asupra formării preţului pe tot teritoriul Republicii, care trebuie să fie, după părerea noastră, realizat de Guvern şi , în primul rând, de Departamentul preţurilor. În proiect s-au stipulat unele restrăngeri de drepturi ale producătorilor de pîine, menite să prevină consecinţele calamităţilor naturale, ce se înregistrează pe întreg teritoriul ţării. E vorba de seceta anului 2000. Stipulările acestui proiect, deşi unii deputaţi şi chiar unii jurişti spun că ele ar contravine esenţei economiei de piaţă, dar noi considerăm, că ele corespund întru totul dispoziţiilor articolului 51, alineat unu din Constituţia Republicii Moldova.”
Să menţionăm, că în prezent preţurile la pîine sunt liberalizate parţial. Ministrul adjunct al Agriculturii, Zosim Bodiu, a declarat astăzi, în şedinţa Parlamentului că în prezent ţăranii care cultivă grâu se află în pragul falimentului, deoarece preţurile la pîine nu sunt liberalizate. Zosim Bodiu s-a pronunţat împotriva adoptării acestui proiect de lege: „Noi elaborăm acum un set întreg de proiecte, ne ocupăm cu această problemă. Sau să găsim resurse adăugătoare din buget, sau să stabilim un preţ stabil. Iată azi m-am întâlnit cu 30 de primari la Academia publică şi toţi spun, că totuşi preţurile la pîine trebuie liberalizate, deoarece anume producătorii agricoli, care cu atâta greutate au crescut grâul şi totuna astăzi ei nu-şi pot răscumpăra toate pierderile.”
Şi reprezentantul Guvernului, ministrul adjunct al Justiţiei, Victor Creţu, i-a rugat pe deputaţi să nu se pronunţe pentru instituirea unui control de stat asupra formării preţurilor la pîine, atâta timp cât nu a fost adoptată legea despre formarea preţurilor. El a spus că proiectul acestei legi va fi încurând prezentat spre examinare Legislativului: „Aş ruga ca, pur şi simplu, proiectul ăsta de lege să fie corect, să nu ne discredităm mai mult, decât să facem lucruri bune. Uitaţi-vă în primul punct: „Guvernul se delegează cu dreptul de formare şi control al preţurilor.” Păi, permiteţi-ne să venim cu legea aceasta cu privire la preţuri, s-o adoptăm şi după aceasta Guvernul va avea împuterniciri legale, corecte ca să acţioneze în acest domeniu. Deci, în prima lectură, singuri Dumneavoastră cred că simţiţi lucrul ăsta, că nu-i prea corect. Miercuri noi venim cu proiectul de lege cu privire la preţuri şi se va discuta un proiect de lege, care va fi adoptat şi care va fi bază legală pentru Guvern să acţioneze în anumite domeniu, adică în măsura, în care îi permite astăzi Constituţia şi alte legi, care le avem în Republică.”
Deputatul pe listele Partidului Popular Creştin-Democrat, Eugen Gârlea, a calificat votul de astăzi a Legislativului drept o încercare de a reveni la o economie centralizată. Eugen Gârlea consideră că în cazul în care proiectul va fi votat şi în lectura a doua, atunci situaţia pe piaţa pîinii se va înrăutăţi. Să menţionăm, că în municipiul Chişinău se resimte lipsa unor cantităţi importante de pîine. Practic, magazinele comercializează pîine doar în prima jumătate a zilei, deoarece combinatele de panificaţie au redus aproape în jumătate ofertele lor.
Tot la şedinţa de astăzi deputaţii au operat unele modificări la Codul electoral. Parlamentarii au exclus din Codul electoral unele articole, care prevedeau revizuirea Constituţiei prin referendum. Majoritatea parlamentarilor au fost de părere, că Legea supremă nu prevede revizuirea Constituţiei prin referendum.
Din Chişinău, Sergiu Praporşcic, pentru Radio Europa Liberă
*
Dan Ionescu: În presa de astăzi de la Bucureşti şi Moscova au apărut două articole, în care este abordat acelaşi subiect: misiunea pe care fostul premier rus, Evgheni Primakov, o are de îndeplinit în soluţionarea diferendumului transnistrean. În opinia publicaţiei moscovite Rossia, preşedintele rus, Vladimir Putin, a avut nevoie de constituirea comisiei speciale, condusă de Primakov în ajunul summitului Comunităţii Statelor Independente, pentru a tempera forţele, care consideră, că acest organism şi-a pierdut rostul şi eficienţa. Publicaţia mai scrie: „Evgheni Primakov va avea de rezolvat mai multe probleme – politice, militare şi economice. În orice caz, moldovenii aşteaptă un al doilea Lebed-pacificatorul, însă la un nivel mult mai înalt calitativ.”
Pe de altă parte, la Bucureşti, Jurnalul Naţional este îngrijorat de interesul sporit al preşedintelui Vladimir Putin faţă de Republica Moldova. „O poziţie clară la avansul NATO spre Republica Moldova, via România, ar impune măsuri concrete de răspuns din partea Rusiei. Trimiterea lui Evgheni Primakov pe post de negociator, care să reglementeze problema transnistreană, va deveni în scurt timp o problemă complicată pentru Bucureşti.”