Două urgii au lovit România şi par de neoprit: inundaţiile şi scumpirile. Inundaţiile din nordul ţării au făcut zeci de victime deşi zonele cu pricina mai fuseseră lovite de valul de viitură şi în alţi ani. De atunci, autorităţile îşi freacă mâinile, dar nu să se apuce de treabă, ci ca să le alunece mai bine prin subteranele bugetului. În birourile autorităţilor, inundaţiile, ca şi nivelul de trai, sunt simple coordonate statistice. Îşi ofilesc încărcătura de realitate şi umanitate, cum se întâmplă şi cu mulţi dintre aleşi, culeşi poate prea devreme din pepinierele politice.
Catastrofele presupun investiţii pe care cine gândeşte inteligent şi eficient le poate fructifica fără să se complice cu problema conflictelor de interese, a licitaţiilor şi a comisiilor parlamentare. Este modul unora de a investi în oameni, mai precis în nenorocirile lor.
Pentru unii viitura este un fel de viitor care le pune peste umeri vesta de salvare şi tubul de oxigen financiar. De-a lungul anilor, multe firme de partid şi de stat s-au salvat de faliment, făcându-se că refac, modernizează, consolidează sau sistematizează cursul râurilor. Desigur, un lucru prost-făcut este garanţia reînnoirii contractelor câtă vreme nu s-a pus problema temeiniciei lucrărilor, cârpite mereu cât să ţină până la viitorul val de noroi, ci a stabilităţii finanţatorilor partidului. Niciuna dintre măsurile asumate de ani de zile la ore de maximă de audienţă nu a fost pusă în practică, rămânând la stadiul de cozerie politică susţinută de supereroi de desene animate care se imaginează biruind cu gura grozăveniile naturii. Faptul că primele care au fost luate de apa sâmbetei, adică a morţilor, au fost casele modulare ridicate cu fanfare şi artificii de administraţia locală pe locul vechilor case are un iz tragic, dar şi comic în ţara unde ce se construieşte ziua se dărâmă noaptea.
Primul val al austerităţii a lovit şi el, mâlos şi ucigător, în buzunarele românilor. A fost precedat de o undă de şoc care şi-a produs primele efecte imediat ce primul ministru a anunţat că taxa pe valoare adăugată va creşte la 24 la sută. De atunci preţurile nu au mai avut linişte. Valul tsunami a curăţat rafturile marilor complexe comerciale şi a scos pe tarabă marfa scumpă care a început, de ieri-alaltăieri, să pară ceva mai ieftină. Este prima etapă a unei perioade care se anunţă dureroasă, implacabilă şi imprevizibilă ca o viitură pe Siret.
Urmează reducerea salariului cu 25 la sută şi impozitarea drastică a drepturilor de autor. Şi pentru că şi în societate funcţionează atracţia gravitaţională, efectele acestor catastrofe, naturale sau politice, emise de la cele mai de sus paliere ale puterii lovesc tot în baza socială, lăsându-i infirmi pe cei care ar trebui prin munca lor, prin taxe şi impozite, să susţină economia şi sistemul de pensii. Deocamdată sistemul de pensii s-a salvat. Dar dacă lucrurile îşi urmează cursul, este foarte posibil ca, în curând, să nu mai aibă cine-l susţine.
Viitura financiară ameninţă să-i smulgă pe oameni, mai ales pe cei tineri şi plictisiţi de moarte de vorbăria şi corupţia politicienilor, din locurile lor şi să-i ducă departe... Acolo unde munca lor e necesară şi ceva mai bine plătită.
