Prutul promite, parcă, să se mai potolească; în orice caz retragerea ploilor va fi cu siguranţă o binecuvântare pentru miile de sinistraţi de la Prut. Urgenţele şi priorităţile celor copleşiţi de ape vor începe a se schimba şi va veni şi vremea tot mai multor întrebări: de ce aceste inundaţii? Puteau fi evitate oare pagubele? Se gândeşte cineva în Chişinău la vreo strategie de protejare eficientă a populaţiei în faţa unor viituri aparent inevitabile? Şi aşa mai departe… Răspunsul la unele dintre aceste întrebări - într-un interviu cu preşedintele Mişcării Ecologiste, Alecu Reniţă.
Europa Liberă: Dle Reniţă, încă acum vreo 20 de ani avertizaţi asupra faptului că nimicirea pădurilor montane în ţara vecină, în Ucraina, se va solda cîndva cu cheltuieli uriaşe şi cataclisme. Zeci de localităţi cu mii de oameni vor trebui strămutate. Fără arbori şi vegetaţii apele din precipitaţii vor năvăli peste sate şi vor face prăpăd în calea lor. Inundaţiile de proporţii vor deveni indevitabile, aşa spuneaţi dvs mult timp înainte. Aţi vorbit atunci cum le şede bine prorocilor în ţara lor – în zadar?
Alecu Reniţă: „Absolut în zadar, încă în 1986 am observat că odată cu o anumită libertate care a intrat în spaţiul sovietic s-au început defrişările pădurilor din Carpaţi. În 1989-1990, deja am văzut versanţi goi. În ansamblu, pădurea reţine mai 80-90% dintr-un litru de apă. În cazul când această pădure este distrusă, acel litru de apă în proporţie de 80% ajunge direct în albie şi toate apele pe care noi trebuie să le depozităm în munţi, ele de fapt intră în albii şi se pornesc puhoaiele acestea uriaşe cu debite incredibile. Pe câteva zile Prutul se transformă într-o Dunăre, iar albia lui naturală făcută de milenii nu poate să preia atâta apă pentru că niciodată nu s-a întâmplat acest lucru.
Peste tot s-au băgat oamenii, pe de o parte în Carpaţi au distrus pădurile şi acolo se acumulează cantităţi uriaşe de apă, dincoace, la noi, e clar că după o metodologie tipic sovietică de a lua totul de la natură, s-au construit diguri. Aceste diguri trebuie să oprească inundaţiile, aşa a fost gândit. Digul avea drept scop valorificarea unor terenuri din luncile rîurilor în scop agricol şi totodată pe cât e posibil să dea drumul şi la extinderea localităţilor. Aceasta a fost o planificare falimentară care costă milioane din buget şi distrugerea destinului multor mii de oameni, fiindcă aceste diguri nu pot proteja. Oricum o dată la 10 ani, o dată la 20 de ani vine o viitură care ori îl sparge ori trece peste el.”
Europa Liberă: Şi ce ar fi de făcut în acest caz, dle Reniţă?
Alecu Reniţă: „În urma la inundaţiile din 2008, din 2010, trebuie să se facă o cercetare şi să se ajungă la câteva concluzii de bază. Mai continuăm să dezvoltăm satele spre luncile râurilor? Ne uităm care au fost vetrele vechi ale satului. Dacă facem o analiză de sus, de la Criva şi până la Giurgiuleşti, o să vedeţi că oricare inundaţie a fost dea lungul istoriei, ea ajungea până la vatra satului, adică nu intra în sat. De altfel, trebuie să cunoaşteţi că aceste inundaţii sunt extrem de benefice pentru luni, ele aduc îngrăşăminte pe care omul trebuie să le aducă din alte părţi. De aceea să nu se mai construiască din nou acolo unde au fost inundaţii. Aceasta e o agonie, înseamnă distrugerea de destine umane şi pierderea de sute de milioane de lei.”
Europa Liberă: Academia de Ştiinţe a prezentat Guvernului un set de măsuri ce s-ar impune în vederea prevenirea prejudiciilor cauzate de viituri. Găsim aici propunerea de a crea un centru de monitorizare a inundaţiilor şi cum s-au exprimat domnii academicieni, continuarea elaborării unei scheme de protecţie a localităţilor populate împotriva inundaţiilor. E firească aecastă autosesizare a cohortei academice abia acum şi lansarea unor propuneri care, dacă ne dăm seama, de mult trebuiau să fie realitate?
Alecu Reniţă: „Eu aproape că nu înţeleg comportamentul oamenilor de ştiinţă de la noi. Tot ei au argumentat diguirea, tot ei au aprobat extinderea localităţilor exact în locurile în care au fost. Să zicem că veneau indicaţii dure de la Moscova cu planuri cincinale, dar avem, slavă Domnului 20 de ani de independenţă, multe lucruri puteau veni deja la pachet, o abordare cu totul nouă în interes naţional, atât pentru Nistru cât şi pentru Prut. Cum trebuie de făcut o evaluare?
Moldova are peste 750 de km de diguri în ansamblu. Fireşte că ea nu o să le poată întreţine şi nici nu are rost să le întreţii pe toate. Am să vă aduc o singură cifră. Este lângă Cantemir un dig care protejează un lot de 100 de ha. Ca să refaci acel dig este nevoie de 20 de milioane de lei, eu nu ştiu în câte decenii acele hectare vor da producţie ca să le vindem şi să obţinem acei 20 de milioane de lei pe care urmează să –i investim. Vreau să vă spun că o viitură de asta aduce o bogăţie enormă.”
Europa Liberă: Cum adică?
Alecu Reniţă: „Tu eşti stăpânul unei cantităţi uriaşe de apă care în cazuri când îţi vin secetele pe cinci ani, pe şapte ani, tu poţi să ai depozitate aceste ape în preajma acestor două râuri pe care le avem, Prut şi Nistru. Este nevoie de un gând ingineresc. Pe timpuri, când Prutul se umfla, de ce nu se înecau satele? Pentru că aceste mari şesuri preluau cantităţi uriaşe de apă şi ea nu se ducea în Dunăre şi din Dunăre în Marea Neagră decât în mod firesc. Aceste şesuri aveau apă pe trei ani, pe cinci ani, acolo era un paradis.”
Europa Liberă: Paradoxal, dvs vorbiţi şi despre un alt aspect de beneficiile viiturilor care acum au adus atâta nenorocire în lunca Prutului.
Alecu Reniţă: „Mă tem că în urma inundaţiilor care s-au produs în ultimii ani, ucrainenii o să înceapă să facă bazine foarte mari şi atunci s-ar putea să preia toată cantitatea de apă care ar trebui să intre în mod normal şi pe Nistru şi pe Prut şi să avem probleme nu atât de viitură, că vin ape peste noi, ci că nu vin apele.”
Europa Liberă: Autorităţile au promis că vor găsi persoanele vinovate pentru excesul de pagube sau de urmările care puteau probabil fi evitate. Credeţi că există vinovaţi la nivel local, care ar putea fi traşi la răspundere pentru anumite acţiuni sau lipsă de acţiuni?
Alecu Reniţă: „Sunt convins că foarte multe lucruri pe care noi nu le cunoaştem la Chişinău sunt foarte bine cunoscute acolo, în localitate. Niciodată Chişinăul nu poate să cunoască fiecare fisură dintr-un dig. Dacă există digul, acesta trebuie protejat, la urma urmei să umble cei de la primărie să numere câţi ţistari au făcută găuri în dig şi să ştiţi că aceste animale foarte uşor îţi distrug un dig, mai ales când îţi vine o presiune mare de apă. Lucrurile acestea trebuie puse la punct. Dacă există un dig şi satul a fost extins şi acest dig nu are capacitatea de a proteja satul, e clar că trebuie întărit digul, ca să nu ruinăm bugetul naţional.
Nimeni nu mai face un calcul într-o situaţie de nenorocire umană. Cine e vinovat? Academia care nu a spus cu 20 de ani în urmă ce poate să se întâmple sau primarul că nu a numărat câţi ţistari are pe dig? Ştiu precis că la Nemţeni digul mai avea o rezervă de peste un metru, adică nu a trecut apa peste dig şi a înecat localitatea ci s-a spart digul. Se spune că a încercat cineva să bage acolo o ţeavă ca să preia apă, fireşte că o astfel de ţeavă îţi fisurează întreg digul şi dacă acesta s-a rupt din cauza unui aventurier care l-a fisurat, e foarte grav.
De aceea trebuie să existe o responsabilitate locală foarte dură şi cei de la Chişinău să aibă un pupitru naţional computerizat, ca tot sistemul de peste 700 de km de diguri să fie monitorizat. Râurile de sus, de la intrarea în Criva şi de la Naslavcea, ele trebuiesc introduse într-un sistem computerizat şi atunci este foarte uşor să le urmăreşti şi aşa se face în toată Europa. Nu e greu să vezi scenariile unei eventuale inundaţii.
Avem nevoie nu doar de concluzii de moment dar şi de durată, avem nevoie de un proiect pus pe principiile dezvoltării durabile, avem nevoie de proiect comun trilateral dintre Moldova, Ucraina şi România. Doar astfel vom avea câştig de cauză şi permanent să ne gândim nu atât la egoismul nostru uman, local şi naţional, cât să ne gândim ce putem restitui înapoi naturii, pentru că orice lot pe care îl restituim naturii, el ne va da nouă înzecit beneficii decât atunci când noi chinuim pământul şi ne chinuim şi pe noi.”
Europa Liberă: Doamnelor şi domnilor, a fost preşedintele Mişcării Ecologiste din Moldova, Alecu Reniţă.
