„Hijab” – aşa se numeşte unul din articolele vestimentare feminine din lumea musulmană. Este un acoperămînt cu grade diferite, de la chador-ul care nu dezvăluie decât ochii, acoperind corpul întreg, până la o simplă năframă care poate fi combinată cu îmbrăcăminte relativ modernă.
Fariba Davoodi Mohajer, o cunoscută ziaristă şi activistă pentru drepturile omului din Iran, a început să poarte năframă la vârsta de 13 ani. După 25 de ani, aşa cum singură mărturiseşte într-un interviu acordat serviciului persan al postului nostru de radio, Fariba a ajuns la convingerea că hijabul simbolizează discriminarea îndurată de femeile din ţara ei, dar a continuat să-l poarte la apariţii publice.
Ultima barieră a căzut în urmă cu numai câteva luni, când a fost invitată în studioul secţiei iraniene a televiziunii „Vocea Americii”. Moderatorul a observat că a Fariba venise la televiziune fără hijab, dar şi l-a pus pe cap înainte de a intra în emisie. A întrebat-o dacă nu vrea să-şi scoată năframa, iar Fariba a răspuns pozitiv, dezvăluindu-şi pentru prima oară la televizor părul blond.
În imaginele filmate, Fariba pare calmă, nu trădează nici un fel de emoţie. Dar după show a spus că provocarea moderatorului a stârnit o furtună în sufletul ei şi i-a provocat un fel de febră care s-a menţinut câteva ore. Imaginea Faribei care-şi scoate năframa a fost postată de îndată pe internet, atrăgîndu-i mii de mesaje de admiraţie, dar şi de ură. Guvernul Iranului, ţară în care portul năframei e obligatoriu, a prezentat de îndată la televizunea de stat un aşa-zis film „documentar” în care Fariba Davoodi Mohajer este calificată drept spion occidental.
Fariba a crescut într-o familie iraniană cu vederi liberale. Ea singură, nu forţată de părinţi, a hotărât să arate ca o femeie musulmană adevărată în timpul revoluţiei islamice din 1979. Fariba îşi aminteşte că în vremea revoluţiei credea în mod sincer, inclusiv datorită propagandei, că portul hijabului o va face o persoană mai bună şi un membru mai bun al noii societăţi. Şi a ales forma cea mai completă de acoperămînt, chador.
Dar după numai câţiva ani a început să înţeleagă că laudele autorităţilor islamiste la adresa femeii tradiţionale sunt minciuni. Că portul hijabului nu-i oferă imunitate faţă de avansurile nedorite şi nici nu o pune pe un piedestal, cum spunea propaganda oficială.
Dimpotrivă, Fariba a constatat pe măsură ce avansa în vârstă că prăpastia dintre statutul social al bărbaţilor şi femeilor în Iran este imensă şi în continuă creştere. A început să publice în unele reviste mai reformiste articole despre drepturile femeii şi să ţină discursuri pe aceeaşi temă, la universităţi.
În 2001 a fost arestată, bătută şi condamnată la 40 de zile de arest într-o închisoare a Gărzilor Revoluţionare Islamiste. Fariba îşi aminteşte o scenă tragicomică din arest. Într-o ţară care sanctifica modestia şi pudoarea femeii, ea şi alte deţinute au fost aruncate într-o închisoare de bărbaţi, unde femeile nu aveau voie să închidă uşa băii când făceau duş.
După prima arestare, Fariba a devenit o activistă şi mai radicală, aşa că nici n-a fost foarte suprinsă când au arestat-o din nou, în 2006. După câteva luni de închisoare a fost eliberată pe cauţiune şi a ajuns în Irlanda. Acolo, pe malul mării, şi-a scos pentru prima oară în public năframa, şi a aruncat-o în mare. „Pentru o clipă – îşi aminteşte Fariba – am fost convinsă că nu există bucurie mai mare pe lume decât ca vântul să-ţi răsfire părul.”
Fariba Davoodi Mohajer trăieşte acum în Statele Unite. Deşi respectă femeile care aleg de bunăvoie hijabul, ea spune că nu-l va mai purta niciodată.
