Linkuri accesibilitate

„Nu există bucurie mai mare pe lume decât ca vântul să-ţi răsfire părul”

Militanta iraniană pentru drepturile femeilor Fariba Davoudi Mohajer
Militanta iraniană pentru drepturile femeilor Fariba Davoudi Mohajer

Fariba Davoodi Mohajer, militantă iraniană pentru drepturile femeilor, a ajuns la convingerea că „hijab-ul” simbolizează discriminarea pe care o îndură compatrioatele ei.


Hijab” – aşa se numeşte unul din articolele vestimentare feminine din lumea musulmană. Este un acoperămînt cu grade diferite, de la chador-ul care nu dezvăluie decât ochii, acoperind corpul întreg, până la o simplă năframă care poate fi combinată cu îmbrăcăminte relativ modernă.

Fariba Davoodi Mohajer, o cunoscută ziaristă şi activistă pentru drepturile omului din Iran, a început să poarte năframă la vârsta de 13 ani. După 25 de ani, aşa cum singură mărturiseşte într-un interviu acordat serviciului persan al postului nostru de radio, Fariba a ajuns la convingerea că hijabul simbolizează discriminarea îndurată de femeile din ţara ei, dar a continuat să-l poarte la apariţii publice.

Ultima barieră a căzut în urmă cu numai câteva luni, când a fost invitată în studioul secţiei iraniene a televiziunii „Vocea Americii”. Moderatorul a observat că a Fariba venise la televiziune fără hijab, dar şi l-a pus pe cap înainte de a intra în emisie. A întrebat-o dacă nu vrea să-şi scoată năframa, iar Fariba a răspuns pozitiv, dezvăluindu-şi pentru prima oară la televizor părul blond.




În imaginele filmate, Fariba pare calmă, nu trădează nici un fel de emoţie. Dar după show a spus că provocarea moderatorului a stârnit o furtună în sufletul ei şi i-a provocat un fel de febră care s-a menţinut câteva ore. Imaginea Faribei care-şi scoate năframa a fost postată de îndată pe internet, atrăgîndu-i mii de mesaje de admiraţie, dar şi de ură. Guvernul Iranului, ţară în care portul năframei e obligatoriu, a prezentat de îndată la televizunea de stat un aşa-zis film „documentar” în care Fariba Davoodi Mohajer este calificată drept spion occidental.

Fariba a crescut într-o familie iraniană cu vederi liberale. Ea singură, nu forţată de părinţi, a hotărât să arate ca o femeie musulmană adevărată în timpul revoluţiei islamice din 1979. Fariba îşi aminteşte că în vremea revoluţiei credea în mod sincer, inclusiv datorită propagandei, că portul hijabului o va face o persoană mai bună şi un membru mai bun al noii societăţi. Şi a ales forma cea mai completă de acoperămînt, chador.

Dar după numai câţiva ani a început să înţeleagă că laudele autorităţilor islamiste la adresa femeii tradiţionale sunt minciuni. Că portul hijabului nu-i oferă imunitate faţă de avansurile nedorite şi nici nu o pune pe un piedestal, cum spunea propaganda oficială.

Dimpotrivă, Fariba a constatat pe măsură ce avansa în vârstă că prăpastia dintre statutul social al bărbaţilor şi femeilor în Iran este imensă şi în continuă creştere. A început să publice în unele reviste mai reformiste articole despre drepturile femeii şi să ţină discursuri pe aceeaşi temă, la universităţi.

În 2001 a fost arestată, bătută şi condamnată la 40 de zile de arest într-o închisoare a Gărzilor Revoluţionare Islamiste. Fariba îşi aminteşte o scenă tragicomică din arest. Într-o ţară care sanctifica modestia şi pudoarea femeii, ea şi alte deţinute au fost aruncate într-o închisoare de bărbaţi, unde femeile nu aveau voie să închidă uşa băii când făceau duş.

După prima arestare, Fariba a devenit o activistă şi mai radicală, aşa că nici n-a fost foarte suprinsă când au arestat-o din nou, în 2006. După câteva luni de închisoare a fost eliberată pe cauţiune şi a ajuns în Irlanda. Acolo, pe malul mării, şi-a scos pentru prima oară în public năframa, şi a aruncat-o în mare. „Pentru o clipă – îşi aminteşte Fariba – am fost convinsă că nu există bucurie mai mare pe lume decât ca vântul să-ţi răsfire părul.”

Fariba Davoodi Mohajer trăieşte acum în Statele Unite. Deşi respectă femeile care aleg de bunăvoie hijabul, ea spune că nu-l va mai purta niciodată.
  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG