Gâsca cu ouă de aur e pe punctul să moară pe butucul guvernului. Zilele acestea s-a luat în discuţie cu seriozitatea de care sunt capabili politicienii români ca deficitele crizei să fie acoperite din rezervele Băncii Naţionale. În subsolurile Băncii sunt depozitate 104 tone de aur şi circa 30 de miliarde de euro. Tezaurul a fost strâns cu grijă de furnică de guvernatorul Isărescu iar destinaţia lui este de a onora plăţile curente ale statului, nu şi fanteziile lui. Pentru a susţine cheltuielile publice, a afirmat Mugur Isărescu, statul ar trebui să reducă deficitul bugetar.
Dar se pare că nu contează cât de multe livre de carne ar lua de pe spinarea românilor, e loc de mai mult şi mai bine. Undeva, în buzunarul bugetului de stat, este o ruptură de mari proporţii, altminteri nu s-ar explica de ce, după atâtea măriri de preţuri, tarife, taxe şi impozite, veniturile publice dar şi cele personale scad vertiginos iar datoria externă a atins ameninţătoare cotă de 85 de miliarde de euro, apropiindu-se de 60 % din Produsul Intern Brut. Ar trebui să studiem unde se duce cheagul de bani, dacă nu vrem să ne lovească embolia. Mai cu seamă că niciun garou nu poate ţine hemoragia financiară în frâu.
Guvernatorul Băncii Naţionale susţine că majorarea taxei pe valoare adăugată nu a însufleţit cu nimic cadavrele din dulapul ministerului finanţelor. Nici vânzarea rezervei de aur care valorează cam trei miliarde de euro nu ar avea cum s-o facă. Deficitul anual al bugetului de pensii, de pildă, este tot de trei miliarde de euro. Este ceea ce se numeşte un deficit structural, adică un handicap din naştere. Sistemul de pensii ar trebui demolat până la temelie pentru a se naşte cu picioare drepte, de pildă prin renunţarea la pensiile discriminatorii acordate unor categorii profesionale sau privilegiate istoric (foştii securişti sau activişti comunişti) şi la pensiile sociale acordate celor care nu au contribuit la sistemul de pensii.
Însă, pentru că nu are nimeni timpul şi cheful s-o facă, cu atât mai puţin instinctul sinucigaş de a renunţa la o mare parte din voturile electoratului, guvernul va continua să plătească anual o sumă care reprezintă contravaloarea tonelor de aur din rezerva BNR. La o adică, Banca şi-a răscumpărat lipsa de cooperare politică, livrând anual 300 de milioane de euro, suficient pentru a plăti lunar peste 150 de mii de pensii medii.
Dar Marele Jaf capitalist al Băncii Naţionale nu este singura perfuzie financiară pe care vrea să şi-o aplice guvernul. Preşedintele Băsescu a reamintit zilele trecute într-un interviu televizat că statul român are de accesat până în 2013 fonduri europene care se ridică la 32 de miliade de euro. Românii nu ar avea altceva de făcut decât să se pună pe absorbit fonduri europene. Apetitul nostru pentru aceşti bani este, însă, mic. Funcţionarii de la Bruxelles nu dau banii decât dacă-i convingi că merită. Nu merge cu proiecte pompieristice şi nici nu-ţi poţi hrăni clienţii şi finanţatorii din această farfurie. România preferă să se ţină departe de banii europeni şi să-şi spele rufele, adică banii, în familie, cheltuind direct din buzunar, fără licitaţii, hârţogăraie şi, evident, control, miliarde de euro.
Astfel că cele două gâşte cu ouă de aur sunt pe punctul să fie sacrificate degeaba. Sângele vărsat îşi croieşte locul prin obscuritatea anatomică a unei economii în comă, acumulându-se în corpul unor paraziţi deocamdată somnolenţi, ale căror vise ne bântuie monstruos realitatea.
