Linkuri accesibilitate

In amintirea istoricului Tony Judt (1948-2010)


Istoricul Tony Judt în 2006
Istoricul Tony Judt în 2006

Efortul său final și care, probabil, îi va defini moștenirea intelectuală în memoria istoricilor și politologilor viitorului, este volumul publicat în 2005, cu titlul: „Epoca Postbelică: O istorie a Europei începînd din 1945”.


Ultima carte a istoricului Tony Judt a apărut în martie anul acesta, cîteva luni înainte ca boala rară de care suferea, Lou Gehrig, sau scleroza amiotrofică laterală, să-i paralizeze complet facultățile. Judt explica în acel moment că este o carte despre nevoia de a „nu uita trecutul, despre curajul de a privi în față prezentul și de a-i vedea erorile, fără a te da deoparte dezgustat sau sceptic” (Ill fares the Land: A Treatise on Our Present Discontents).



Cunoscut relativ bine istoricilor și gînditorilor români post-1989, invitat să participe la un colocviu la Timișoara a cercului „A treia Europă” și să conferențieze la Iași, Tony Judt a stîrnit o furtună de reacții valahe, în 2001, atunci cînd dedica României unul din eseurile sale incitante din New York Review of Books, intitulat Romania: Bottom of the Heap (și tradus ca România: La fundul grămezii).

Istoricul pornea de la premisa că „România va fi o pilulă greu de înghițit pentru Bruxelles [...] O Românie membră a Uniunii Europene va aduce mai mult dureri de cap decît altceva”, pentru a ajunge la concluzia și îndemnul: „România este, poate, cazul cel mai dificil: un spațiu care îsi poate depăși trecutul doar devenind unul «european», ceea ce înseamnă prin aderarea cît mai repede posibil la Uniunea Europeană.” Tony Judt observa, după o trecere în revistă a istoriei moderne și contemporane că „România este diferită” de celelalte noi democrații central-europene, între altele, la vremea publicării articolului, prin „fluidizarea coșmarului politic postcomunist, în care românii au ajuns să aibă de ales ca președinte între un fost aparatcik comunist și un naționalist fanatic”. Numeroasele reacții ale intelectualității române la observațiile gînditorului britanic, cele mai multe acide, au fost strînse ulterior într-un volum la editura Polirom.

Tony Judt, autorul prolific și adesea controversat, nu mai este. Se născuse în 1948, la Londra, într-o familie de evrei, cu un tată aparținînd unei vechi linii de rabini lituanieni. O vreme sionist, cu studii la Cambridge și la Paris, la Ecole Normale Superieure, Judt a fost fascinat în tinerețe de cultura politică franceză, devenind autorul unor cărți remarcate, care au pus în evidență (Past Imperfect: French Intellectuals 1944-1956, University of California Press, Berkley, 1992), „amnezia morală auto-impusă” a intelectualității franceze post-belice, credința oarbă în comunismul stalinist.

Istoria mai largă a Europei avea să-l pasioneze și să-i concentreze energiile de la mijlocul anilor 90, urmare și a gestului văduvei scriitorului Erich Maria Remarque de a-și lăsa moștenire averea Universității New York, pentru constituirea unui Institut de Studii Europene, sub numele lui Remarque și al cărui director devenea Tony Judt.

Efortul său final și care, probabil, îi va defini moștenirea intelectuală în memoria istoricilor și politologilor viitorului, este volumul publicat în 2005, cu titlul: Epoca Postbelică: O istorie a Europei începînd din 1945 (Postwar: A History of Europe since 1945). Tony Judt discută în detaliu rolul statelor-națiune și șansele de succes ale unei Uniuni Europene, compuse din țări cu identități multiple și ambiții de suveranitate recuperate. La data apariției cărții, în concepția lui Tony Judt, Ucraina, Belarus și Moldova urmau să joace rolul și să rămînă niște state tampon, forța Uniunii Europene urmînd să fie demonstrată de raporturile cu ele și cu celelalte state non-europene.

Un gînditor european s-a stins din viață la numai 62 de ani ani. Nu și întrebările pasionante și mizele formulate de gîndirea sa.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG