11 august 2000.
Actualitatea. (Moderator: Sabina Fati; comentariu: Gabriel Andreescu).
Valeriu Stoica şi politica liberală.
Cel mai important eveniment politic al saptaminii, mi se pare a fi anunţarea de către Teodor Stolojan a intrării sale în cursa prezidenţială, intrarea sa pe listele PNL, pus în oglindă cu anunţatarea unei pozitii clare, în aceasta privinţă a lui Mugur Isărescu. Este o evoluţie care desăvîrşeste ofensiva PNL din ultima vreme.
Succesul PNL contrastează cu eşecul PNTCD şi al preşedintelui Romaniei. După cum se ştie Emil Constantinescu şi.a pus în joc credibilitatea, mizînd pe candidatura lui Mugur Isărescu pe listele CDR. Chiar dacă pozitia acestuia nu este definitivă. Cel puţin pentru moment ne aflam în faţa unui eşec de imagine al celor care au anunţat public intrarea în joc a premierului.
Liderul scenariului PNL este chiar prim vicepreşedintele Valeriu Stoica. El pare astazi unul din marii politicieni ai culiselor. Din acest punct de vedere, prestaţia lui contrastează cu cea a lui Emil Constantinescu - ultimul a eşuat de fiecare dată cînd a dorit să facă un joc sau să se opună unui joc în afara scenei. A greşit cînd a mers pe înlocuirea lui Victor Ciorbea cu Radu Vasile. A creat o situaţie constituţională penibilă cînd a venit cu formula Mugur Isărescu. A suferit un eşec cînd a sprijinit demisia lui Victor Babiuc de la apărare, confruntîndu-se cu Petre Roman.
Am avea, se vede, doua evoluţii: una a lui Emil Constantinescu, cealaltă a lui Valeriu Stoica. Iată de ce mi se pare interesant să facem astazi o paralelă între destinele celor doi oameni politici.
Emil Constantinescu a intrat imediat dupa 1990 în confruntarea politică de pe pozitia sa de profesor al Universităţii Bucuresti. El este acel care a deschis balconul de la Facultatea Geografie-Geologie şi tot el s-a implicat în crearea Solidarităţii Universitare. La sfîrşitul anului 1990 a participat la fondarea Alianţei Civice unde a fost cooptat în Consiliul Naţional şi a îmbrăţişat colaborarea acesteia cu PNTCD. A devenit preşedintele CDR, sprijinit fiind de Corneliu Coposu şi de organizatiile civice şi a candidat în numele ei la alegerile prezidenţiale din 1992 si 1996. Este vorba de o evoluţie într-un mediu cu o ideologie radicală, cel care a dus la cîştigarea alegerilor din 1996.
Valeriu Stoica s-a apropiat de lumea politică mai încet şi mai mediat. El a optat pentru Partidul Liberal pe vremea cînd acesta era condus de Radu Cîmpeanu. Fără relaţii anterioare cu liderii de atunci ai partidului, fără vreo legătură istorică cu PNL, el nu putea avea decît o pozitie periferică. Si el a tatonat calea acţiunii civice, devenind membru al Comitetului Helsinki Romania. Jurist cunoscut, autorul primului curs de drepturile omului de la noi, el era o personalitatea relativ importantă în mediile de specialitate datorită calităţii lui profesionale incontestabile.
Valeriu Stoica s-a oferit să colaboreze cu Alianţa Civică. El elabora pentru aceasta în 1990 o cartă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, gîndită ca proiect al Alianţei. Valeriu Stoica a devenit ulterior liderul grupului pentru reformă morală din PNL, o mişcare de contestare a lui Radu Cîmpeanu. A fost pe punctul de a-şi da demisia, dar nu a făcut-o, demonstrînd, de pe atunci, stiinta adaptării la situaţii inconfortabile. Venit in PNL fără nici un atuu, Valeriu Stoica s-a văzut obligat să urmeze un drum lung pînă la impunerea sa în partid. Avînd capacitatea să aştepte, a ocolit conflicte care sa-l scoată din cursă. Asa se face că şi acum a evitat contestarea preşedinţiei lui Mircea Ionescu Quintus, înaintea congresului PNL, deşi el este deja, pentru toată lumea, preşedintele în fapt al partidului. (...)
In ciuda eforturilor de a schimba pe hîrtie normele, nu a reuşit, sau nu a putut, sau nu a riscat să lupte cu teribila corupţie din sistemul de justitie romanesc, un factor care blochează orice schimbare de profunzime a societăţii romanesti. Dincolo de ceea ce a realizat sau nu, este clar că Valeriu Stoica a devenit omul forte al PNL. Işi va continua mulţi ani cariera de om politic, pe pozitii de parlamentar sau de ministru. Probabil, va deveni, la un moment dat, candidat la funcţia de preşedinte al Romaniei. Atunci, destinul său se va intersecta din nou cu cel al preşedintelui Constantinescu. Primul este un actor de succes şi în ascensiune, celălalt un om aflat pe punctul de plecare, datorat mai puţin sieşi cît mediului în care a evoluat. Indiferent de marea diferenţă dintre ei doi, ambii reprezintă mai curînd o faţă pozitivă a politicii romanesti.
