Linkuri accesibilitate

Dezbateri la ProTv (3)


Vasile Bălan (AMN) și Gheorghe Sima (UM) răspund întrebărilor lui Vasile Botnaru.


Alianţa Moldova Noastră
a apărut în iulie 2003. Îşi revendică titlul de pricipala forţă de opoziţie, obţinând al doilea rezultat după comunişti în alegerile locale din anul lansării. AMN a fost rezultatul fuzionării mai multor forţe politice, uneori destul de diferite ca doctrină. A avut la început trei copreşedinţi - Dumitru Braghiş, Veaceslav Untilă şi Serafim Urechean, proaspăt reales primar al Chişinăului. AMN se plânge de persecuţia guvernării comuniste. Se pregăteşte să preia puterea în 2005, în alianţă cu PD şi PSL, dar obţine numai 34 de mandate, iar foştii aliaţi pleacă, după ce-l votează pe Voronin preşedinte. Pleacă în scurt timp şi grupul lui Braghiş, după ce preşedintele AMN devine Serafim Urechean. Scindarea AMN a continuat. Dar, alegerile locale din 2007 oferă o surpriză – AMN câştigă în jumătate din cele două treimi de raioane pierdute de comunişti.

În 2009 însă AMN e devansată de concurenţi mai atractivi - PL şi PLDM, acumulând sub 10 %, iar la anticipate şi mai puţin. Demonstrează însă că-şi ţine cuvântul, alături de PL şi PLDM, şi nu cedează votul de aur comuniştilor. Scindarea AMN însă a continuat şi după intrarea în coaliţia de guvernare, prin plecarea grupului lui Veaceslav Untilă, unul din fondatorii AMN.



Uniunea Muncii a fost înregistrată în noiembrie 1999. A apărut ca proiect al unui grup de foşti membri ai Partidului Social-Democrat, în frunte cu Gheorghe Sima, după ce anterior lui nu i-a reuşit să preia conducerea PSD. Noua formaţiune, ce s-a declarat a fi de centru, a încercat o apropiere de preşedintele de atunci Petru Lucinschi şi premierul Dumitru Braghiş. În 2001, Gheorge Sima a devenit deputat pe listele Alianţei Braghiş. În scurt timp, s-a declarat independent, dar s-a apropiat vizibil de comunişti. În 2002 acceptă funcţia de ministru al educaţiei. La puţin timp însă a fost demis din motive obscrure şi a revenit în opoziţie. La alegerile din 2005, Uniunea participă separat şi cu o nouă denumire – Uniunea Muncii „Patria-Rodina”, acumulând mai puţin de unu la sută. La scrutinul local din 2007 nu obţine nici un mandat în consilii. În toamna lui 2008, pentru o foarte scurtă perioadă, preşedinte al Uniunii Muncii devine Andrei Ţernă, fostul lider al Patria-Moldova, care susţine că apără interesele moldovenilor din Rusia. Gheorghe Sima revine în fruntea partidului şi încearcă să se apropie de Uniunea Centristă şi Vasile Tarlev. Până la urmă, intră separat în alegerile din 2009, dar se retrage în favoarea AMN. În 2010, partidul îşi recapără denumirea iniţială de Uniunea Muncii.



Atunci când se se invocă un model tipic de republică prezidenţială, de regulă sunt aduse ca exemple regimurile politice din Statele Unite ale Americii şi Franţa. De altfel, se consideră că funcţia de şef al statului a fost, ca şi multe alte elemente ale unei democraţii moderne, tot o invenţie americană. Numai că în Statele Unite, preşedintele este şi şef al guvernului, care în ciuda împuternicirilor extinse, îşi dă darea de seamă în faţa Parlamentului. Din acest punct de vedere, Statele Unite sunt mai curând o democraţie semi-prezidenţială.

Un regim prezidenţial prin excelenţă îi este atribuit Franţei. În Franţa numai guvernul se supune parlamentului. Preşedintele, în schimb, poate dizolva oricând legislativul. Modelul francez a fost imitat de majoritatea absolută a ţărilor din fosta URSS, - excepţie făcând cele baltice, - dominate de regimuri mai mult sau mai puţin autoritare, începând cu Federaţia Rusă, urmate de cele din Asia Centrală şi terminând cu Belarus. Dar sunt şi excepţii, Kirghizstanul a devenit recent prima republică parlamentară din Asia Centrală, decizie luată prin referendum după violenţele din aprilie care au dus la debarcarea regimului Bakiev.

Există şi modelul semi-prezidenţial, cel din România, spre exemplu, sau din Moldova până în anul 2000, sau cel din Ucraina de până în 2005, unde după revoluţia oranj atribuţiile preşedintelui au fost limitate.

Observatorii spun că regimurile semiprezidenţiale ar fi mai vulnerabile, iar situaţiile de blocaj mai frecvente. Problema este că guvernul este desemnat de preşedine, dar primeşte votul de încredere al Parlamentului. Dacă se iscă un conflict între preşedintele ales direct de cetăţeni şi parlamentul ales şi el prin vot direct, atunci guvernul ajunge într-o situaţie incertă. Confruntările dintre preşedinte şi Parlament pot să ducă uneori şi la situaţii de blocaj cum a fost şi cea din România, depăşită numai după eşecul referendumului anti-Băsescu.

În Occident, modelul francez însă este mai curând o excepţie. Majoritatea democraţiilor occidentale sunt regimuri parlamentare, unde preşedinţii sau, după caz, monarhii, nu au nici o putere şi au doar un rol pur ceremonial. Aşa se întâmplă în ţări precum Germania, Italia sau Israelul.

Nici unul din aceste sisteme nu asigură o armonie deplină în stat, iar confruntări sau blocaje instituţionale au loc şi în democraţiile tinere, şi în cele cu tradiţii mai vechi.
XS
SM
MD
LG