7 septembrie 2000
Actualitatea. (Moderator: Radu Călin Cristea; comentariu: Ilie Șerbănescu).
Sistemul bancar romanesc în creştere de credibilitate.
Potrivit unui raport al Băncii Naţionale, difuzat săptămîna trecută, sistemul bancar romanesc arată în prezent mult mai sănătos decît în anii anteriori. Cel puţin aşa demonstrează situaţia diferiţilor indicatori bancari care prezintă faţete ale acestei sănătati, de la solvabilitate la curăţenia activelor.
Raportul nu este însă prea transparent în explicarea schimbării. Căci adevăratelor explicaţii nu li se spune pe nume, ci li se pune vălul unor formule tehnico-financiare eufemistice, precum provizionarea mai strictă, reducerea creditelor neperformante, asanări ale activelor bancare prin AVAB.
Explicaţia are un nume foarte prozaic: aruncarea oalei cu lături din bănci în capul populaţiei prin bugetul statului. Căci aceasta a însemnat preluarea la datoria publică a contravalorii aşa ziselor credite neperformante, adică a împrumuturilor pe care bănci de stat, precum Bancorex sau Banca Agricolă le-au acordat pe criterii politice unor întreprinderi industriale falimentare sau pe criterii clientelare unor hoţi zişi oameni de afaceri şi pe care băncile respective nu le vor mai fi văzut vreodată înapoi. Vreau să zic că cei puşi să gestioneze ban public, căci ban public înseamnă capitalul social al unei bănci de stat, precum şi fondurile atrase de aceasta de la deponenţi şi din conturile curente ale clienţilor cu care lucrează, devalizează instituţia bancară de resurse în favoarea unor interese de partid, de grup şi personale şi plăteşte populaţia...
Secvenţa unu: creditele acordate fie sunt irosite pentru activităţi fără şanse economice, spre a-i scuti însă pe guvernamentabili de diferite griji politice, fie, se transformă în vile, maşini de lux sau depozite în străinătate.
Secvenţa doi: bancile în cauză intră în insolvabilitate. Întrucît banii pe credite acordate, care constituie activele băncilor, nu se mai întorc înapoi, banca nu mai poate onora deponenţii, din ale căror fonduri a dat creditele.
Secvenţa trei: deficienţe legislative deliberate şi cîrdăşia politico-clientelară împiedică tragerea la răspundere a celor cu adevarat vinovaţi. Adică a celor din bănci care au acordat pe criterii politice sau clientelare respectivele credite. Sunt vînturate prin investigatii initiate şi derulate de forma, niscai nume ale celor care au luat creditele si, fără mirare, mai curînd sau mai tîrziu aceştia sunt făcuţi scăpaţi, căci, de altfel, nu ei sunt adevăraţii responsabili, căci n-ar fi putut să fie nici măcar profitori, dacă nu ar existat cei care sa le fi dat creditele.
Secvenţa patru: guvernanţii, alţii sau chiar tot aceia pe vremea cărora s-a produs devalizarea constată furtul perfect si, descoperă, ipocrit că n-au de ales. Dacă lasă banca în faliment, trebuie să fie măcar plătiţi deponenţii ei, căci altfel, prin efectul psihologic al neîncrederii, întregul sistem bancar este ameninţat de cădere. Alternativa este să acopere creditele neperformante, adică să le preia la datoria publică, punînd populaţia, prin buget să le plătească în timp, căci din buget sunt suportate toate plăţile. (...)
