15 septembrie 2000
Actualitatea. (Moderator: Radu Călin Cristea; Comentariu: Horia Roman Patapievici).
Lecţia unei fuziuni şi moartea României interbelice.
„... pe 22 decembrie, o zi după fuga lui Nicolae Ceauşescu, la nici o zi după ce armata şi Securitatea trăseseră în noi, în curtea închisorii de la Jilava se formulau primele viziuni politice, post-comunsite: cei mai mulţi îşi doreau ca armata să preia puterea şi să conducă cu o mână de fier ... oamenii scăpasera de curând de forţa brută şi nu doreau decât să se întoarcă cât mai repede în ea. Fireşte, nimeni nu mai pomenea de comunism sau de socialism. Aceste cuvinte stârneau imediat vociferări iritate. Dar forţa, cultul forţei şi al unei ordini pe care armata ar fi fost capabilă, credeau acei oameni, să o impună şi să o menţină, acesta părea a fi fost singurul ideal politic la îndemână, atunci, în curtea interioară a închisorii Jilava. Eu însumi nu aveam altă soluţie decât sloganul organizării de alegeri libere.
Dar ce să alegi la aceste alegeri ? ... Ce au ajuns, în anul 2000, cele trei partide istorice care au format marea coaliţie anti-comunistă din 19 noiembrie 1946?
În 1946, Partidul Naţional Țărănesc era cel mai puternic şi mai viu partid al ţări, depozitarul tradiţiei democratice româneşti. În 2000, sub numele de PNŢCD a ajuns un partid sfâşiat intern care pierde părţi din el la fiecare manevră politică... De la atâţia puşcăriaşi politici, cu sute de ani de condamnare la un loc, cred că ne-am fi putut aştepta la un alt stil politic de cât cel al FSN-ului, PSDR-ul şi PD-ului, luaţi împreună.
Partidul Naţional Liberal, care purta încă, în 1946, amintirea marelui partid care făcuse România modernă dar care era scindat de disidenţa lui Gheorghe Tătărescu, a devenit în anul 2000 un partid care îşi ia soluţiile din zona încă activă a foştilor absolvenţi de la Ştefan Gheorghiu... Un partid care se simte mai apt să fuzioneze cu o aşchie a PDSR-ului decât să se înţeleagă decent cu partidul ţărănesc.
În fine, Partidul Social-Democrat român, care în 1946 era scindat între unii care rămăseseră fideli democraţiei şi alţii care dezertaseră la comunişti, ne prezintă în 2000 o faţă la fel de tristă. După decizia noi sale conduceri de a fuziona cu PDSR, un partid care nu este altceva decât succesorul moral, politic şi patrimonial al PCR, succesiune realizată prin executarea secretarului general de atunci, Nicolae Ceauşescu...”
