Luni
M-am trezit mai dimineaţă. Aveam timp suficient pentru a citi puţin din best-sellerul lui Paulo Coelho – „Învingătorul este întotdeauna singur”. Vroiam cu nerăbdare să-i aflu deznodămîntul, să văd ce lumi poate distruge un om pentru a-şi realiza un vis, o poftă considerată ideală. Am ajuns repede la sfîrşit, pentru că scrierea este nemaipoment de captivantă, dar am rămas cu un gol imens în suflet. Am înţeles abia la sfîrşit că această carte trebuie mestecată încet, în porţii mici, cu răbdare, ca să reuşeşti să prinzi înţelepciunea proverbelor beduine şi parabola lumii în care trăim, sau a iluziilor pe care le trăim. Voiam să mai reflectez despre succes, faimă, putere, bani, valori şi SUPERCLASĂ... dar, am lăsat cartea pe noptieră cu gîndul că mai revin la ea seara, pentru că trebuia deja să pregătesc repede micul dejun pentru şcolăriţele mele. Altfel, riscau ambele fete să stea până la prânz flămânde. Cine ştie dacă vor avea parte de micul dejun la recreaţie?
Marţi
Ca de obicei, îmi conduc odraslele spre şcoală. Mergem pe jos pentru că trebuie să parcurgem doar câteva sute de metri, iar ambuteiajul maşinilor se întinde de-a lungul câtorva cartiere. Facem o gimnastică bună, îmi spun, în timp ce şoferii-părinţi îşi claxonează nervos colegii de trafic, nerespectuoşi, şi se mişcă cu viteza melcului. Dimineaţa abia începe.
Am multe griji pentru aceasta zi. Mergem la tipar cu ODORAŞ-ul, revista pe care o edităm. Colegele fac ultimile corecturi, retuşuri. Eu însă stau la tefelon. Sun clienţii cu datorii şi îi rog să facă transferurile promise pentru publicitate. Apoi sun la contabilitatea tipografiei şi retransmit promisiunile auzite la telefon că, în cîteva zile vom achita toate datoriile, iar la ziua ieşirii din tipar vom fi „curaţi” ca lacrima, deşi „săraci” ca mai înainte.
(De ceva timp, de cînd criza financiară s-a făcut resimţită şi în Moldova, această proză telefonică e cunoascută de aproape fiecare agent economic. Nu mai crede nimeni în ea, dar toţi continuă să spere că într-o zi va fi bine, altfel, cu cine să lucrăm?)
După multe promisiuni, comanda pentru tipar este deschisă, iar eu plec repejor spre bancă să achit rata de leasing. De nu fac acest lucru va trebui să achit şi penalizări.
Miercuri
De ani buni Mama mă trezeşte în această zi, dis-de-dimineţă, ca să-mi ureze prima „La multi ani”! E ziua mea de naştere. Îi mulţumesc şi Domnului că ne-a oferit şansa să trăim în această lume, că avem o familie sănătoasă şi unită.
În scurt timp, însă, devin roaba propriului aparat de telefon, care îmi aduce alte felicitari, şi nici nu observ că deja e timpul să-mi întîlnesc soţul venit tocmai din China şi pe care îl aştept de cîteva zile bune.
Seara ne adunăm, în sfîrşit, toata familia în jurul mesei. Se intampla mai rar în ultimul timp, şi poate de aceea e mai plăcut şi mai preţuit. Am remarcat privirea mîndră a soţului în timp ce-şi urmărea odraslele mlădioase şi ochioase, cele două fete ale noastre. I-am şoptit ceva, ca să nu audă cea mai mică, care are doar şase ani. Replica ei însă a venit imediat: „Mami, fiţi atenţi, dacă mai vreţi unul va trebui să mai plătiţi un bon la gradiniţă, apoi taxa la şcoală şi tot aşa.” Ne-a lăsat fără cuvinte, surprinşi de isteţimea, luciditatea şi calculul ei financiar. Deşi ea vrea, desigur, un frăţior, ca şi taică-său...
Joi
Mă sună o nouă cunoştinţă, care îmi spune că nu a dormit toată noaptea. A părăsit-o de ceva timp soţul, după o căsnicie de 18 ani. Şi nu a plecat la altă femeie, a ales să fie singur, a obosit de familie, vrea linişte, vrea libertate, vrea să-şi construiască o altă lume, de unul singur. Iar ea a rămas plîngînd, fără să-i înţeleagă gestul. Mă gîndesc la mama mea, care de şapte ani locuieşte singură la ţară. Ea urăşte singurătatea şi adeseori spune „nici puiului de şarpe nu-i doresc să ramana singur”.
Vineri
O întîlnire importantă cu o Compania străină de publicitate. De fapt, negociam un contract bun de mai mult timp şi trebuia, conform media-planului, să le prestăm serviciile de publicitate începînd cu luna august. Era o comunicare bună şi eficientă parcă, dar după „ziua victoriei” s-a făcut linişte în mesageria noastră. Compania este de la Moscova. Nu mai primeam niciun raspuns, iar secretara de la companie îmi redirecţiona apelurile la un telefon mobil care nu era în aria de acoperire.
Ştiam că voi reuşi. Întotdeauna am mizat pe insistenţă, muncă şi răbdare. I-am învăţat şi pe colegi să fie increzatori, spunîndu-le: va veni timpul cand publicitatea va ajunge singură la noi, pentru că noi suntem unica revistă pentru părinţi pe piaţa din Moldova şi pentru că avem un produs de calitate. Iar credinţa, munca şi răbdarea trebuie să meargă mîină în mîină ca să reuşim.
După lungi insistenţe, am acum o întîlnire eficientă cu agentul Companiei, responsabil pentru Moldova şi Ucraina. Am izbutit şi mă bucur. Ies în stradă zîmbind şi parcă şi trecătorii îmi zîmbesc în întîmpinare. „Oare, învingătorul este întotdeauna singur?” mă întreb. Probabil, in functie de ce face pentru a învinge: distruge sau construieşte...
Sâmbătă
Parca ar trebui să nu fiu agitată, să iau treburile casei uşor, încet, să mai împart sarcinile cu chibzuinţă, aşa ca la 12 să fie toate aranjate la locul lor. Dar nu prea reuşesc, am o nelinişte în suflet şi nu-mi vine să cred că, în sfîrşit, casa noastră pe care o construim de cîţiva ani buni, e gata să gazduiasca primii oaspeţi. Aceasta e casa pe care am făcut-o noi în doi, la propriu şi la figurat, ziua muncind la serviciu şi seara – la şantier, timp de zece ani. Ce-i drept, eu mai mult cu prezenţa îmi ajutam soţul, care singur a clădit fundamentul casei, a ridicat pereţii,a pus podul şi acoperişul. Pare un lucru greu de înţeles pentru cei care ne cunosc: el încadrat în serviciul public, eu – într-o afacere privată. Dar există şi ceva de neînţeles în mintea mea, cum oare,muncind zilnic la un serviciu pot unii să-şi ridice în scurt timp castele de toată frumuseţea? Îmi amintesc de proverbul beduinior „a gîndi - înseamnă a greşi” şi deschid uşa primilor oaspeţi.
Dorina Osipov: Nascuta la 15 septembrie 1975 in satul Vadul Rascov, Soldanesti. A facut studii la USM, Facultatea jurnalism si stiinte ale comunicarii. A terminat Scoala Politica de Studii Europene. A activat 10 ani la API. A colaborat cu Centrul de Investigatii Jurnalistice. Director, co-proprietar al revistei “Odoras”.
