Intr-un articol-reflecție, publicat în 2007, istoricul și ziaristul polonez Adam Michnik se întreba, în mare parte retoric: „Cum să facem față trecutului? Cum să găsim calea justă între amnezia colectivă, scleroza intenționată, amputarea trecutului plin de ticăloșii și nedreptăți și ședințele colective de ură, răzbunare și falsificare a istoriei conținute în rețeta noilor populiști și noilor absolutiști? Cum să evităm crearea unei noi legiuni de nedreptățiți - de data asta de instituțiile Poloniei libere ?” Și Michnik și Havel și Gyorgy Konrad s-au pronunțat împotriva acelora pe istoricul polonez îi denumea „ultraradicalii revoluției morale” sau, cu o altă formulă expresivă, „fanatici ai anticomunismului de peșteră” în cultura politică.
Ura pare să nu aibă limite, și a fost suficientă publicarea pe site-ul Europei Libere, la rubrica de arhive „In urmă cu zece ani”, a unui punct de vedere semnat de Horia Roman Patapievici, pentru a declanșa reacțiile furibunde ale unui justițiar naționalist. Reacții la ce ? La constatarea dubitativă a eseistului, din anul 2000, că: „România nu este o ţară normală, cred, [fiindcă] cetăţenii români şi instituţiile statului român acceptă în viaţa noastră publică o prezenţă a fostei Securităţi care este, prin pondere şi importanţă, riguros de neacceptat” și fiindcă Securitatea „pare a se bucura de o veritabilă discriminare pozitivă”.
Oamenii, adesea chiar și cei de bună credință, suferă de un soi de amnezie atunci cînd vine vorba de istoria apropiată și puțini își amintesc că vînătoarea de vrăjitoare a început în iulie 2006. Atunci un ONG naționalist manipula pentru prima dată organizat și focalizat societatea denunțînd, în ziarul „Ziua”, un lung șir de formatori de opinie din presă și societatea civilă românească și apelînd la „cititori” să reacționeze la lista intelectualilor identificați drept „cercetabili”. Noii iacobini cereau perfid „curățarea mass-media de «cârtițe» ale unor structuri prin definiție anti-NATO și anti-UE ..., esențială pentru viitorul întregii Europe”.
Printre cei dați în urmărire ca suspecți de a fi „cîrtițe” se aflau, între mulți alții, Zoe Petre, Andrei Pleșu, Patapievici, Augustin Buzura, Nicolae Manolescu, Gabriela Adameșteanu și Rodica Palade, Carmen Mușat, directorii și o serie de ziariști din redacțiile române de la Europa Liberă, France International și Deutsche Welle, întreaga Comisie prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din România, conducătorii unor ONG democrate, de la Pro-Democrația și Societatea Academică Română la Freedom House Romania și Liga Pro Europa.
Confuzia era instilată și nu a fost nevoie de prea mulți ani pentru a o vedea astăzi instalată, fără criterii și valori pentru judecarea și condamnarea exclusiv a celor vinovați într-adevăr de a fi făcut rău semenilor lor.
