Două organizaţii neguvernamentale din Chişinău, Promo-lex şi IDOM, învinuiesc Consiliul Superior al Magistraturii de faptul că se fereşte să ia atitudine faţă de judecătorii care au admis, după părerea acestor organizaţii, mai multe încălcări în aprilie 2009. Ong-urile s-au arătat nemulţumite de hotărîrea CSM în privinţa acestor judecători reclamaţi de apărătorii drepturilor omului pe care o consideră evazivă şi au contestat-o la Curtea de Apel. Astăzi instanţa urma să examineze prima acţiune civilă, în privinţa judecătoarei Ala Malîi, din cele 7 cereri de chemare în judecată depuse de Promo-lex şi IDOM contra hotărîrii Consiliului Superior al Magistraturii. Şedinţa însă a fost amînată.
Cele două organizaţii care s-au angajat să apere drepturile persoanelor reţinute de poliţie în timpul evenimentelor din 7 aprilie, Promo-lex şi IDOM, au depus acum jumătate de an la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) plîngeri împotriva a 11 judecători pe care îi bănuiesc de încălcări de procedură. Mai exact, ong-iştii învinuiesc judecătorii că au aplicat pedepse fără să respecte drepturile persoanelor reţinute.
Doina Ioana Străisteanu: „Au emis amenzi administrative şi arest administrativ doar în baza rapoartelor poliţiei, fără să ofere posibilitate persoanelor să studieze materialele cauzei, să se pregătească, să-şi ia un avocat, să-şi aducă martor şi aşa mai departe.”
Prin aceste plîngeri, apărătorii drepturilor omului au urmărit să atenţioneze CSM, în calitatea sa de unic organ împuternicit cu disciplinarea judecătorilor, asupra abaterilor pe care le-au comis cei 11. CSM însă a adoptat o hotărîre în care se pronunţă asupra tuturor plîngerilor deodată şi constată că în linii generale nu s-au comis încălcări.
Juriştii de la Promo-lex şi IDOM au obiectat, pe motiv că hotărîrea este evazivă şi nu se pronunţă pe fiecare caz aparte, după cum s-ar cere, şi au contestat hotărîrea la Curtea de Apel. Juristul de la Promo-lex Doina Străisteanu spune că astfel CSM ar evita să facă aprecieri ale prestaţiei acestor judecători.
Solicitată de Europa Liberă, reprezentanta CSM Sofia Aramă nu a dorit să prezinte argumentele părţii pe care o apără: „Atîta timp cît instanţa nu se va pronunţa şi nu va fi o hotărîre definitivă, noi nu sîntem în drept să comentăm chestiunile date”.
Europa Liberă: “Nici măcar nu puteţi spune de ce Consiliul Superior a decis să dea un singur răspuns în loc de 11?”
Sofia Aramă: „Nu. Deci ăsta va fi un temei, răspunsul la întrebarea dată va fi ca o motivaţie întru susţinerea poziţiei Consiliului, şi noi nu sîntem în drept acum s-o expunem atîta timp cît n-am expus-o încă în faţa instanţei”.
Pentru că termenul de prescripţie de un an oferit de lege s-a scurs, judecătorii nu mai pot fi traşi la răspundere pentru presupusele încălcări. Juriştii de cele două organizaţii spun însă că vor insista ca CSM să constate clar dacă ceea ce au admis cei 11 judecători reclamaţi de ei constituie sau nu o abatere disciplinară.
Doina Străisteanu: „De principiu, consider că este pentru prestigiul corpului judecătoresc şi pentru supremaţia legii în acest stat, noi avem nevoie de o constatare foarte clară, motivată, argumentată, este sau nu acest fapt la fel de grav ca şi deplasarea în incinta comisariatelor de poliţie.”
Dintre judecătorii bănuiţi că au comis derogări faţă de persoanele reţinute în timpul evenimentelor din 7 aprilie au fost sancţionaţi doar cei care au emis mandate de arest la comisariatele de poliţie.
„Nu vrem să rămînem la înţelegerea că simplul fapt al deplasării în incinta comisariatelor de poliţie e suficient pentru constatarea abaterii disciplinare. Da, este încălcare, da, a fost constatată. Dar pe lîngă acest lucru au fost comise un şir de alte încălcări la fel de grave cum este să sancţionezi cu arest administrativ sau cu amendă, lăsînd astfel în custodia poliţiei persoanele pentru o perioadă de timp, ceeea ce a şi dus la maltratarea lor. Acest fapt tot este foarte grav.” – spune juristul de la Promo-lex Doina Străisteanu.
Şedinţa la care urma să fie examinată azi contestaţia depusă de cele două organizaţii care apără drepturile omului Promo-lex şi IDOM împotriva hotărîrii Consiliului Superior al Magistraturii a fost amînată pentru 5 octombrie.