Ieri, în Parlamentul de la Chişinău, una din cele patru componente ale coaliţiei de guvernămînt a încercat prin tactica boicotului să-şi forţeze partenerii să accepte o indexare neplanificată a pensiilor, indexare de care potrivit unora alianţa ar avea nevoie ca de aer înainte de alegeri pentru a-şi îmbunătăţi imaginea în faţa electoratului în vîrstă aflat de ani buni la limita sărăciei. Şeful cabinetului de miniştri s-a văzut nevoit să vină personal în legislativ şi să-şi asigure partenerii că va găsi soluţii pentru sprijinirea celei mai sărace pături sociale a populaţiei, cum sunt consideraţi pensionarii moldoveni. Premierul a lăsat însă limpede de înţeles că problema este cum va reaţiona FMI-ul care a oferit anul trecut un împrumut de aproape 600 de milioane de dolari Moldovei, dar nu înainte ca guvernul să accepte o îngheţare a pensiilor şi salariilor pe perioada în care va beneficia de banii FMI.
Cum a ajuns un împrumut care, teoretic, trebuie să conducă la reducerea sărăciei să fie însoţit de condiţii ce ar putea împiedica o majorare, fie şi neplanificată, a pensiilor pentru cei mai săraci cetăţeni ai RM?
Iată o explicaţie formulată pentru Europa Liberă de expertul în economie Alexandru Muravschi, care în 1999, în calitate de ministru al economiei şi reformelor în guvernul Sturza, a negociat un program cu FMI: „Politica acestor instituţii este următoarea – economisiţi cît puteţi şi atunci cînd economia va fi dezvoltată, veţi putea plăti şi pensii mai mari, şi salarii mai bune. Desigur, e dificil pentru noi să ne punem în poară, cum s-ar spune, cu aceşti giganţi, dar există totuşi posibilităţi. De exemplu, Guvernul ar putea studia şi pune pe hîrtie ce beneficii ar putea fi obţinute din această majorare. În ce măsură pensiile şi salariile pe care le plătim ar putea majora puterea de cumpărare a populaţiei şi cîţi din aceşti bani se vor întoarce în economie. Iar inflaţia, un domeniu de preocupare a FMI, din nou trebuie de studiat care sunt cauzele ei. Deci, pot fi negociate de către guvern multe lucruri, numai trebuie să ai argumente, argumente, argumente...”
Aşa dar, totul depinde de felul în care se va negocia, conchide Alexandru Muravschi: „Cu FMI, luaţi hîrtia, aşezaţi-vă şi spuneţi: pentru voi deficitul bugetului este o problemă, dar noi, iată, garantăm că impactul pozitiv îl va depăşi pe cel negativ – şi cu cifre, cu argumente se încep negocierile. De exemplu, în 1999.
Un lucru este cert, mai precizează expertul, un guvern care primeşte bani de la marile instituţii financiare internaţionale nu are cum să decidă vreo majorare neplanificată de pensii sau salarii în lipsa unui acord primit de la aceste instituţii fără riscul de a-şi pierde relaţiile bune cu ele. Iar asta ar însemna un imens pas înapoi în tot ce înseamnă atractivitate pentru investiţii şi credibilitate în faţa donatorilor internaţionali.
Cum a ajuns un împrumut care, teoretic, trebuie să conducă la reducerea sărăciei să fie însoţit de condiţii ce ar putea împiedica o majorare, fie şi neplanificată, a pensiilor pentru cei mai săraci cetăţeni ai RM?
Iată o explicaţie formulată pentru Europa Liberă de expertul în economie Alexandru Muravschi, care în 1999, în calitate de ministru al economiei şi reformelor în guvernul Sturza, a negociat un program cu FMI: „Politica acestor instituţii este următoarea – economisiţi cît puteţi şi atunci cînd economia va fi dezvoltată, veţi putea plăti şi pensii mai mari, şi salarii mai bune. Desigur, e dificil pentru noi să ne punem în poară, cum s-ar spune, cu aceşti giganţi, dar există totuşi posibilităţi. De exemplu, Guvernul ar putea studia şi pune pe hîrtie ce beneficii ar putea fi obţinute din această majorare. În ce măsură pensiile şi salariile pe care le plătim ar putea majora puterea de cumpărare a populaţiei şi cîţi din aceşti bani se vor întoarce în economie. Iar inflaţia, un domeniu de preocupare a FMI, din nou trebuie de studiat care sunt cauzele ei. Deci, pot fi negociate de către guvern multe lucruri, numai trebuie să ai argumente, argumente, argumente...”
Aşa dar, totul depinde de felul în care se va negocia, conchide Alexandru Muravschi: „Cu FMI, luaţi hîrtia, aşezaţi-vă şi spuneţi: pentru voi deficitul bugetului este o problemă, dar noi, iată, garantăm că impactul pozitiv îl va depăşi pe cel negativ – şi cu cifre, cu argumente se încep negocierile. De exemplu, în 1999.
Un lucru este cert, mai precizează expertul, un guvern care primeşte bani de la marile instituţii financiare internaţionale nu are cum să decidă vreo majorare neplanificată de pensii sau salarii în lipsa unui acord primit de la aceste instituţii fără riscul de a-şi pierde relaţiile bune cu ele. Iar asta ar însemna un imens pas înapoi în tot ce înseamnă atractivitate pentru investiţii şi credibilitate în faţa donatorilor internaţionali.