30 septembrie 2000
„Actualitatea”
Editorialul săptămânii: Radu Călin Cristea
La Praga sa încheiat săptămâna aceasta una din întâlnirile anuale ale FMI şi Băncii Mondiale, întâlnire care va intra cu siguranţă în istoria acestor instituţii.
Şi asta nu numai pentru protestele de o violenţă fără precedent a unor organizaţii anti globaliste, cât mai ales pentru proiectele de reformă internă prin care în special FMI ar urma să-şi re-evalueze politica tradiţională în domeniul finanţării.
Încerc să desprind din evantaiul de teme dezbătute în cadrul acestei reuniuni pe cele referitoare direct sau doar tacit la România. O primă observaţie: nu s-au putut afla detalii concludente despre componenţa şi agenda delegaţiei României la această întâlnire.Încă odată, autorităţile româneşti au dificultăţi de comunicare şi de reprezentare transparentă, unele cu atât mai nedumeritoare cu cât reuniunea de la Praga nu era una cu caracter secret.
Singurele informaţii privind existenţa unei asemenea delegaţii au venit pe filiera primului ministru Isărescu care, citat de Mediafax, a afirmat miercuri la Rîmnicu Vîlcea că „autorităţile române şi FMI au decis la Praga continuarea discuţiilor pe baza ultimelor date prezentate de oficialii guvernului, corespunzătoare lunii septembrie”.
Nimic nou, aşa dar, Fondul Monetar Internaţional doreşte să-şi contureze decizia pornind nu de la indicatorii de la sfârşitul lui iunie, atunci când special inflaţia se afla la valori temperate, ci de la cei din septembrie, adică acoperind şi luni de vară când situaţia s-a înrăutăţit la toate punctele de referinţă sensibile, din perspectiva fondului.
Care ar fi zonele cele mai vulnerabile ne spune tot primul ministru: nivelul salariilor nu afectează neapărat deficitul bugetar dar reprezentanţii FMI consideră că evoluţia salariilor chiar şi cele din domeniul utilităţilor publice constituie un factor inflaţionist.
În toate studiile şi rapoartele referitoare la ţările candidate la aderare, România se află instalată pe ultimul loc. Parcă şi mai îngrijorătoare mi s-au părut evaluările din alte rapoarte.
Reprezentanţii Băncii Mondiale au recunoscut pentru prima oară că, dacă acum 5 ani oricine ar fi şovăit să vorbească despre corupţie, scadalurile legate de spălarea unor bani murdari ca şi crizele financiare din Rusia şi Asia au determinat banca să focalizeze tocmai corupţia ca o cauză a sărăciei şi a colapsului economic.
Mai multe rapoarte despre corupţie date publicităţii în această săptămână la Praga, identifică ţările unde se consideră că influente grupuri de afaceri au confiscat reformele.
Unul din aceste studii nominalizează o serie de state, printre care, în ordine: Rusia, România, Bulgaria, Croaţia Slovacia, Georgia şi Letonia , unde oligarhii sau alte puternice grupuri de interese au reuşit să înfiinţeze şi să întărească monopoluri prin metode cum ar fi coruperea unor reprezentanţi ai justiţiei, ai unor parlamentari sau membri ai administraţiei de stat.
Referindu-se direct la România, studiul scoate în evidenţă că un sfert din firmele particulare româneşti consideră că au fost puternic afectate de unele măsuri ale Băncii Naţionale, ca şi de persistenţa corupţiei în mediul parlamentar.
Prezent la reuniunea de la Praga, Frank Vogel, vice preşedinte al organizaţiei neguvernametale Transparancy International a spus că „vor trece ani mulţi până măsurile de protecţie anti-corupţie adoptate de Banca Mondială vor avea un impact.” Vogel nu şi-a ascuns nemulţumirea că „dat fiind nivelul ridicat de corupţie din România şi Rusia, nivel scos în evidenţă şi de recentul clasament al corupţiei întocmit de organizaţia sa, organismele financiare internaţionale continuă programele de împrumut pentru aceste ţări. Dacă ne uităm la indicele corupţiei întocmit de TRI , România are 2,9 puncte, ceea ce este îngrozitor.
Rusia este mai jos, cu 2,1 iar Iugoslavia are 1,3 puncte. Dat fiind nivel înalt al corupţiei în toate eşaloanele administraţiei din aceste ţări, mai trebuie oare Banca Mondială să le acorde împrumuturi?”
Care este morala pentru România a reuniunii anuale a FMI şi Băncii Mondiale ? Prima ar fi că FMI nu mai pare dispus să arunce bani cu lopata în proiecte riscante. De asemenea, din postura delicată de ţară candidată cu performanţele economice cele mai modeste, România ar putea să înţeleagă că dacă nu va accelera ritmul reformelor va fi spulberată de pe şcena aderării , devenind din ce în ce mai fragilă la următoarele inevitabile şocuri ale tranziţiei. În acelaşi context, experienţa României în cadrul CEFTA devine un avertisment instructiv.
În fine, e chestiunea extrem de gravă a corupţiei: România este considerată în numeroase medii economice şi financiare internaţionale ca o ţară cu o corupţie generalizată. Nu mai este vorba de o critică accidentală ci aproape de un consens bizuit pe rapoarte întocmite de specialişti.
Dacă în privinţa progreselor economice se mai pot digera întârzieri, a devenit limpede că nici o instituţie financiară internaţională nu va mai fi dispusă să pună umărul la redresarea unor ţări unde corupţia se află la ea acasă.
Dacă România nu-şi rezolvă această problemă în viitorul apropiat, trenurile nici măcar nu vor mai trece prin gara sa. Răspunsul României nu se va lăsa mult aşteptat.
„Actualitatea”
Editorialul săptămânii: Radu Călin Cristea
La Praga sa încheiat săptămâna aceasta una din întâlnirile anuale ale FMI şi Băncii Mondiale, întâlnire care va intra cu siguranţă în istoria acestor instituţii.
Şi asta nu numai pentru protestele de o violenţă fără precedent a unor organizaţii anti globaliste, cât mai ales pentru proiectele de reformă internă prin care în special FMI ar urma să-şi re-evalueze politica tradiţională în domeniul finanţării.
Încerc să desprind din evantaiul de teme dezbătute în cadrul acestei reuniuni pe cele referitoare direct sau doar tacit la România. O primă observaţie: nu s-au putut afla detalii concludente despre componenţa şi agenda delegaţiei României la această întâlnire.Încă odată, autorităţile româneşti au dificultăţi de comunicare şi de reprezentare transparentă, unele cu atât mai nedumeritoare cu cât reuniunea de la Praga nu era una cu caracter secret.
Singurele informaţii privind existenţa unei asemenea delegaţii au venit pe filiera primului ministru Isărescu care, citat de Mediafax, a afirmat miercuri la Rîmnicu Vîlcea că „autorităţile române şi FMI au decis la Praga continuarea discuţiilor pe baza ultimelor date prezentate de oficialii guvernului, corespunzătoare lunii septembrie”.
Nimic nou, aşa dar, Fondul Monetar Internaţional doreşte să-şi contureze decizia pornind nu de la indicatorii de la sfârşitul lui iunie, atunci când special inflaţia se afla la valori temperate, ci de la cei din septembrie, adică acoperind şi luni de vară când situaţia s-a înrăutăţit la toate punctele de referinţă sensibile, din perspectiva fondului.
Care ar fi zonele cele mai vulnerabile ne spune tot primul ministru: nivelul salariilor nu afectează neapărat deficitul bugetar dar reprezentanţii FMI consideră că evoluţia salariilor chiar şi cele din domeniul utilităţilor publice constituie un factor inflaţionist.
În toate studiile şi rapoartele referitoare la ţările candidate la aderare, România se află instalată pe ultimul loc. Parcă şi mai îngrijorătoare mi s-au părut evaluările din alte rapoarte.
Reprezentanţii Băncii Mondiale au recunoscut pentru prima oară că, dacă acum 5 ani oricine ar fi şovăit să vorbească despre corupţie, scadalurile legate de spălarea unor bani murdari ca şi crizele financiare din Rusia şi Asia au determinat banca să focalizeze tocmai corupţia ca o cauză a sărăciei şi a colapsului economic.
Mai multe rapoarte despre corupţie date publicităţii în această săptămână la Praga, identifică ţările unde se consideră că influente grupuri de afaceri au confiscat reformele.
Unul din aceste studii nominalizează o serie de state, printre care, în ordine: Rusia, România, Bulgaria, Croaţia Slovacia, Georgia şi Letonia , unde oligarhii sau alte puternice grupuri de interese au reuşit să înfiinţeze şi să întărească monopoluri prin metode cum ar fi coruperea unor reprezentanţi ai justiţiei, ai unor parlamentari sau membri ai administraţiei de stat.
Referindu-se direct la România, studiul scoate în evidenţă că un sfert din firmele particulare româneşti consideră că au fost puternic afectate de unele măsuri ale Băncii Naţionale, ca şi de persistenţa corupţiei în mediul parlamentar.
Prezent la reuniunea de la Praga, Frank Vogel, vice preşedinte al organizaţiei neguvernametale Transparancy International a spus că „vor trece ani mulţi până măsurile de protecţie anti-corupţie adoptate de Banca Mondială vor avea un impact.” Vogel nu şi-a ascuns nemulţumirea că „dat fiind nivelul ridicat de corupţie din România şi Rusia, nivel scos în evidenţă şi de recentul clasament al corupţiei întocmit de organizaţia sa, organismele financiare internaţionale continuă programele de împrumut pentru aceste ţări. Dacă ne uităm la indicele corupţiei întocmit de TRI , România are 2,9 puncte, ceea ce este îngrozitor.
Rusia este mai jos, cu 2,1 iar Iugoslavia are 1,3 puncte. Dat fiind nivel înalt al corupţiei în toate eşaloanele administraţiei din aceste ţări, mai trebuie oare Banca Mondială să le acorde împrumuturi?”
Care este morala pentru România a reuniunii anuale a FMI şi Băncii Mondiale ? Prima ar fi că FMI nu mai pare dispus să arunce bani cu lopata în proiecte riscante. De asemenea, din postura delicată de ţară candidată cu performanţele economice cele mai modeste, România ar putea să înţeleagă că dacă nu va accelera ritmul reformelor va fi spulberată de pe şcena aderării , devenind din ce în ce mai fragilă la următoarele inevitabile şocuri ale tranziţiei. În acelaşi context, experienţa României în cadrul CEFTA devine un avertisment instructiv.
În fine, e chestiunea extrem de gravă a corupţiei: România este considerată în numeroase medii economice şi financiare internaţionale ca o ţară cu o corupţie generalizată. Nu mai este vorba de o critică accidentală ci aproape de un consens bizuit pe rapoarte întocmite de specialişti.
Dacă în privinţa progreselor economice se mai pot digera întârzieri, a devenit limpede că nici o instituţie financiară internaţională nu va mai fi dispusă să pună umărul la redresarea unor ţări unde corupţia se află la ea acasă.
Dacă România nu-şi rezolvă această problemă în viitorul apropiat, trenurile nici măcar nu vor mai trece prin gara sa. Răspunsul României nu se va lăsa mult aşteptat.