Linkuri accesibilitate

Importanța unui buget funcțional


Iurie Gotișan
Iurie Gotișan

Iurie Gotișan: „Nu prea văd un raţionament economic ca să se meargă în 2011 cu un bloc de cheltuieli şi venituri planificate cu un an în urmă”.

Iurie Gotişan: „Este foarte important să avem un buget, eu cred, din mai multe motive. Pentru că atunci când se aproba acesta, se ştie orientativ care vor fi veniturile şi cheltuielile pentru anul care urmează, chiar dacă acestea sunt estimative. Se ştie deja cât, spre exemplu, se va aloca pentru salarii, pensii, pentru proiecte de infrastructură, pentru investiţii. Se cunoaşte în cea mai mare parte volumul mijloacelor financiare, care vor veni din exterior şi care pot fi direcţionate pentru deservirea diverselor activităţi, obligaţii economice sau sociale. Nu poţi avea un buget de 15 miliarde de lei, cât a fost în 2010, când veniturile la buget au crescut cu peste 30% faţa de 2009. Respectiv, şi cheltuielile pot fi mai mari. Este şi mai important să ai un buget funcţional, mai ales că principalele instituţii creditoare, ca de exemplu Fondul Monetar sau Banca Mondială, condiţionează acordarea mijloacelor anume prin existenţa unui astfel de document. De regulă, când operezi cu datele vechiului buget, lucrezi cu acelaşi fond de salarii, spre exemplu pentru bugetari, în cazul nostru pentru 2010. Operezi cu acelaşi deviz de cheltuieli şi venituri. Respectiv, în actualele condiţii de piaţă, când preţurile, să zicem, sunt în creştere pentru majoritatea produselor şi serviciilor, respectiv nu sunt fixate nişte majorări de plăţi, să zicem, sociale. Cred eu, am putea să ne aşteptăm chiar la nişte revolte din partea populaţiei. Deci, nu prea văd o logică, sau un raţionament economic, ca să se meargă în 2011 cu un bloc de cheltuieli şi venituri planificate cu un an în urmă, din simplul motiv că acumulările la buget pot fi diferite, chiar dacă structural, în mare parte, nu s-a schimbat nimic.”

Europa Liberă: Finalmente, pe ascultătorii noştri îi interesează în ce măsură va afecta lipsa bugetului viaţa lor. Putem vorbi despre riscul suspendării unor angajamente de natură socială din cauza bugetului neadoptat?

Iurie Gotişan: „Înclin să presupun că bugetul pentru 2011 ar fi primul document organic, care va fi adoptat de urmatorul Legislativ. Însă, asta nu cred că se va întâmpla mai devreme de jumătatea lunii ianuarie 2011. Mai mult decât atât, reprezentanţii Fondului Monetar au spus-o franc că vor discuta cu Guvernul, inclusiv privind acordarea de noi tranşe, doar după alegerile parlamentare din noiembrie curent. Angajamentele sociale, cred, că vor fi onorate în cele din urmă, doar că ar putea veni cu întârziere din cauza neadoptării la timp a bugetului deja discutat. Bine, asta va depinde, în mare parte, şi de mersul economiei în general şi de acumulările la buget, în particular.

Cred eu că, în mare parte, totul va depinde de iscusinţa viitorului Guvern privind raţionalizarea acelor cheltuieli publice. Şi acesta va fi un exerciţiu real pentru suflul economiei şi, de ce nu, pentru evitarea unor probabile tensiuni sociale.”
XS
SM
MD
LG