14 octombrie 2000
Editorial.
de Radu Călin Cristea.
A început campania electorală.
Începând de joi, în România s-a dat startul oficial în campania electorală pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale. Încercând, pe de o parte, să evite capcanele unor evidenţe descurajante, care într-o măsură specifică sunt propria lor creaţie, dar şi străduindu-se, pe de altă parte, să invite în micile paradisuri a căror veridicitate dacă rezistă până la sfârşitul campaniei electorale, politicienii români îşi încearcă încă odată şansa. Mesajele lor vor plata certitudini într-un sol, pentru cei mai mulţi dintre destinatari, al incertitudinilor.
Încercând să desluşim câte ceva dincolo de aceste nebulozităţi la joasă înălţime, pătrundem într-un spaţiu al previziunilor electorale, populat cu multe locuri comune, aproape tabuizate. Mai întâi, spaima de absenteism. Vom avea cu siguranţă un electorat mult mai puţin naiv. Indiferent de dimensiunea sa, absenteismul îi va defini doar pe cei care vor intenţiona să amendeze printr-un protest superficial şi neglijent, un mers al vremurilor, din unghiul lor de vedere, persistent în eroare.
Dacă tinerii de pildă, marii absenţi ai ultimelor alegeri locale, vor prefera votului savoarea unei zile de discotecă, această motivaţie va indica doar faptul că din perspectiva lor liniile democraţiei viitorilor ani vor prefigura fără zbateri şi dileme, un destin de discotecă. Tocmai pentru că este un scrutin crucial şi oarecum conclusiv pentru un deceniu de post comunism, mă tem că marea parte a absenţilor de la vot, vor însemna prima generaţie a rătăciţilor şi chiar a pierduţilor în tranziţie.
Testele grele ale anilor viitori, nu vor putea fi servite de aceşti profesionişti inocenţi sau vinovaţi ai nehotărârii, condamnaţi din păcate la o interpretare periferică a unui proces care cu deosebire în cazul României va trebui să nu mai aibă răbdare. Destui analişti consider că vom asista la un vot orbit de standardul de viaţă, pe mari eşantioane sociale, foarte scăzut. Ar fi o explicaţie prea simplă.
Fireşte că vor conta şi voturile negative, produsele iuţi ale unui discernământ pur emotiv, care vor fugi spontan în tabăra opusă celor care au guvernat ţara în ultimii 4 ani. Cred însă că această amendare, de altfel peste tot foarte populară, a celor aflaţi la putere va ocupa un procent limitat în structura voturilor.
Mediile de informare a întors pe toate feţele atât scandalurile de care s-a făcut vinovat regimul Iliescu cât şi cele trecute la pasivul actualei guvernări , aşa încât o analiză rezonabilă va pune în aceeaşi balanţă, şi prăbuşirea FNI, cu un impact mai profund pentru că este un eveniment cald, în evoluţie, dar si aceea a Bancorex, infinit mai gravă pentru că era foarte aproape de declanşarea unei crize de sistem a mediului bancar.
Spre deosebire de momentul electoral 1996, când eşecul PDSR a însemnat înfrângerea unei idei alterate de numeroase eşecuri în plan economic, politic, diplomatic, electorii vor putea profita acum de imaginea unui tablou mult mai complex al bunelor şi relelor tuturor guvernărilor.
Contez puţin pe opţiunile electorale, impulsive gândindu-mă că oricât de dificil ar fi fost accesul spre miezului unor evenimente, un cheag lămuritor tot vo fi rămas în mintea oricărei persoane ce a răsfoit nişte ziare şi fie şi în aşteptarea unei telenovele a ajuns să absoarbe o cantitate de informaţie care de la un punct în acolo îl va conduce la o percepţie cât de cât instruită a realităţii.
Cu sprijinul neprecupeţit al unor sondaje de opinie, ale căror evaluări suspect de divergente ar merita o analiză particulară, s-ar părea că România se îndreaptă spre o victorie netă a stângii. O altă idee fixă, greu de mutat din lor. Nu m-aş pripi să îmbrăţişez ceea ce sondajele indică drept o certitudine.
O victorie prea severă a stângii ar fi înşelătoare pe termen mediu şi lung, expunând riscul unei violente uzuri de grup politic şi ideologic.
Cred că ar putea fi destui fruntaşi în PDSR care după al doilea tur al prezidenţialelor, în ipoteze unui scor prea confortabil, ar putea exclama precum bătrânul comandant din antichitate „Încă o victorie ca asta, şi suntem pierduţi”. Ecuaţia rămâne deschisă şi nu trebuie să excludem răsturnări de situaţie reuşite de un candidat convingător. Aşa cum s-a întâmplat, instructiv la alegerile pentru primăria capitalei.
Vom avea un vot proaspăt, sensibil la mişcarea vremurilor şi probabil aproape imun la unele din temele mari ale dezbaterilor electorale precedente. Din varii motive, câmpul aşteptărilor electorale a pierdut destule din maniheismele de altă dată, în primul rând tandemul, să-i spunem, comunism - anticomunism. Nu cred că va mai juca un rol în campania electorală, exprimând o tendinţă în toate ţările din centrul şi estul Europei. (...)
