La 20 octombrie 1956 Prezidiumul Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice adopta ucazul despre instituirea unei medalii speciale întitulate „Pentru valorificarea ţelinei”. Distincţia a fost lansată în scopuri propagandistice pentru a însufleţi mai ales tânăra generaţie de a participa la campania de valorificare a unor teritorii enorme în scopul asigurării cu pâine a statului sovietic.
Amintim că după moartea lui Stalin, noii lideri sovietici înţeleg să purceadă la anumite reforme menite să pună accent pe încetarea represiunii în masă şi creşterea consumului în detrimentul industriei grele care primisese ani la rândul cea mai mare parte a investiţiilor statului sovietic. Malenkov, numit implicit urmaş al lui Stalin la congresul al 19-lea al partidului din 1952, este primul care expune pe larg planul de producere a bunurilor de consum, dar în 1955 Hruşciov îl marginalizează ca fiind perceput un pretendent redutabil la funcţia de lider al URSS. Miza lui Hruşciov este din 1954, de la plenara din martie-aprilie a CC a PCUS, campania de desţelenire, o replică concretă la iniţiativa lui Malenkov. Cu alte cuvinte, populaţia trebuia convinsă că puterea sovietică este în stare să asigure, într-o prima fază, pâinea cea de toate zilele, înainte ca lumea să poată credea în comunism, adică în abundenţă materială totală, permanent amânată din vina sabotorilor, a inamicului intern sau extern, al lipsei vigilenţei comuniştilor etc. Hruşciov, crede, în comparaţie cu Gorbaciov, în viitorul comunist al omenirii.
După aproape zece ani de la terminarea celui de-al doilea război mondial însă, penuria produselor alimentare, inclusiv a pâinii, era resimţită la nivel cotidian de majoritatea populaţiei sovietice, în afară de nomenklatură. În Chişinău, de exemplu, în 1955, nu se găseau cartofi, precum şi alte produse de primă necesitate, în alte centre urbane sovietice situaţia fiind la fel de dificilă. În acest scop, se decide însămânţarea a milioane de terenuri virgine situate în Kazahstan şi în Rusia. Numai în primii trei ani, 1954-56, sunt desţelenite astfel cca. 36 milioane ha. Succesul pare la un moment dat asigurat, întrucât cantitatea de grâu recoltată se ridică de la 82 milioane tone în 1953 la 125 milioane tone în 1956. Din anul următor însă, recolta scade treptat, de la peste 20 de chintale la 7-10 chintale pe hectar, pământul fiind vlăguit mai repede decât se credea. În total, aventura desţelenirii va costa statul sovietic peste 21 miliarde ruble, investiţii care în lungă durată nu au fost justificate.
În total, din 1954 până în 1960, perioada de apogeu al campaniei de desţelenire, au fost transformate în terenuri agricole 43 milioane ha, dintre care 16 pe teritoriul Rusiei, iar restul pe teritoriul Kazahstanului. S-a spus în legătură cu aceasta că un scop colateral al lui Hruşciov în campania de desţelenire era rusificarea Kazahstanului. Aproape două milioane de persoane au fost implicate în program, unii muşcând de bună voie din momeala întinsă de regim, iar alţii fiind mobilizaţi mai mult forţat decât voluntar la munci în Siberia de sud-vest şi mai ales în Nordul Kazahstanului. Hruşciov vine în fiecare an să facă inspecţie la faţa locului şi notează de multe ori problemele cu care se confruntă lucrătorii. Spaţiile sunt întinse, nu există drumuri suficiente, nici cale ferată încât să fie posibilă recoltarea roadei cu pierderi minime.
De multe ori grâul e adunat pe pământul umed şi lăsat aşa zile întregi, după care se strică. Alte rapoarte oficiale vorbesc de lipsa unei aprovizionări elementare a voluntarilor sau mobilizaţilor la campania de desţelenire. Unii nu au zile în şir sare, zahăr, chibrituri sau chiar pâine, aşa cum raportează Vladimir Semiciastnâi, viitor şef al KGB-ului, pe atunci preşedinte al organizaţiei unionale a tinerilor comunişti. Entuziasmul scade din moment ce investiţiile dezamăgesc aşteptările autorităţilor şi din 1961 URSS începe importul de grâu din Statele Unite şi Canada. Campania de desţelenire suferă deci eşec, Uniunea Sovietică nu poate să-şi asigure consumul de cereale şi cumpără grâu de la duşmanul ideologic.
La campania de desţelenire au participat şi moldovenii. Anual, RSS Moldovenească era obligată să trimită la ţelină sute de combine şi mii de specialişti. Unii nu s-au mai întors, rusificându-se după ani de şedere în mediul de acolo.
